LDL-colesterolul normal nu exclude riscul de boală cardiovasculară aterosclerotică. Determinarea apolipoproteinei B ar trebui integrată în testarea de rutină

  • Cardiologie



Un studiu prezentat la Sesiunile Științifice ale Colegiului American de Cardiologie (ACC23) de la New Orleans confirmă rolul apolipoproteinei B-100 (ApoB) ca biomarker pentru evaluarea mult mai precisă a riscului de boală cardiovasculară aterosclerotică, comparativ cu determinările standard ale LDL-colesterolului. Chiar și la valori scăzute ale LDL-C, ApoB poate fi crescut, ceea ce sugerează că pacientul este în continuare la risc și necesită terapie corespunzătoare.

Testarea ApoB nu substituie necesitatea testării LDL-colesterolului și a altor teste de rutină, însă oferă informații suplimentare despre riscul cardiovascular rezidual, cu relevanță clinică. Mai ales la pacienții cu valori normale LDL-c dar care au diabet, valori scăzute ale HDL-colesterolului sau valori crescute ale trigliceridelor, determinarea ApoB poate informa o posibilă strategie de intensificare a tratamentului dislipidemiei.

abonare

ApoB este o proteină produsă în ficat, cu rol în trasportul lipidelor, printre care și mai multe tipuri de lipoproteine încadrate în categoria de „colesterol rău”– VLDL, LDL, IDL. Toată cantitatea de colesterol de la nivelul unei plăci de aterom a fost depozitată la locul leziunii prin particule ApoB. Ateroscleroza reflectă o sumă de mecanisme determinate de blocarea particulelor ApoB în peretele arterial.

În 2019, Societatea Europeană de Cardiologie împreună cu Societatea Europeană pentru Studiul Aterosclerozei (ESC/EAS) au emis recomandări legate de determinarea ApoB, având în vedere că acesta reprezintă un marker mai precis pentru riscul cardiovascular decât LDL-C și non-HDL-C, pe baza datelor colectate din studii randomizate, studii epidemiologice și studii de randomizare mendeliană.

ACC2023
Sursa foto – American College of Cardiology

În noul studiul prezentat la ACC23, s-au evaluat tendințele din ultimul deceniu în ceea ce privește testarea ApoB și impactul asupra determinării riscului cardiovascular.

Au fost analizate dosarele electronice de la 705 pacienți din cadrul Intermountain Healthcare, un sistem de 33 de spitale din Utah, din 2010 până în februarie 2022. Principalele rezultate obținute:

  • Testarea ApoB a crescut de la 29 de cazuri în 2010, la 131 de cazuri în 2021.
  • Valorile ApoB s-au corelat cu LDL-colesterolul, însă raportul ApoB/LDL-c a crescut pe măsură ce valorile LDL scad, ceea ce indică prezența unui număr mare de particule aterogene de LDL-colesterol (particule mici, dense cu o cantitate mică de colesterol per particulă).
  • 46% dintre participanți aveau valori crescute ale ApoB, deși LDL-c era sub 70 mg/dl, o valoare considerată în limitele normale.

LDL-colesterolul este un biomarker fundamental în evaluarea riscului cardiovascular și a fost principala țintă terapeutică explorată de-a lungul timpului, conducând la dezvoltarea de tratamente precum statinele, ezetimibul, inhibitorii PCSK9. Cu toate acestea, determinarea valorilor LDL-c, fără a se lua în considerare și colesterolul conținut în alte lipoproteine ApoB nu surprinde riscul real de boală aterosclerotică pentru mulți indivizi. Tot mai multe studii demonstrează importanța integrării ApoB ca marker pentru evaluarea riscului de boală cardiovasculară aterosclerotică și riscul general de boală coronariană.

Deși conținutul de colesterol din diferitele tipuri de lipoproteine (LDL, VLDL, IDL) variază, toate au în structură o particulă ApoB. Astfel, valorile ApoB plasmatice oferă informații mult mai precise despre riscul general de boală cardiovasculară asociat lipoproteinelor cu potențial aterogen. Determinarea ApoB e asociată și cu un risc mai mic de erori, comparativ cu determinarea LDL-c și colesterolul non-HDL.

Structura ApoB
ApoB este o proteină structurală din alcătuirea lipoproteinelor aterogene. Aceasta are două izoforme: ApoB100 și ApoB48. ApoB48 intră în structura chilomicronilor iar ApoB100 intră în componența VLDL, LDL, Lp(a). Pentru că fiecare dintre aceste lipoproteine are o singură moleculă ApoB în structură, cuantificarea ApoB permite determinarea precisă a lipoproteinelor aterogene din plasmă  Sursa foto – AHA Journals

Un studiu publicat în 2021 în contextul Congresului American Heart Association arăta că riscul de infarct miocardic la pacienții cu și fără ateroscleroză poate fi estimat cel mai bine prin determinarea ApoB, riscul fiind independent de conținutul lipidic și tipul de lipoproteine măsurate și țintite terapeutic în mod convențional. Terapiile noi ar trebui să țintească toate lipoproteinele care conțin ApoB pentru a reduce riscul de evenimente cardiovasculare.

De asemenea, un review publicat în AHA Journals în 2022, cuprinde cele mai noi dovezi asupra importanței trecerii de la determinarea panelurilor clasice de lipide la determinări comprehensive care să includă și lipoproteinele care pot oferi date mult mai complexe despre mecanismele fiziopatologice. În prezent, există o atenție sporită îndreptată asupra adresării riscului rezidual asociat lipoproteinelor, tot mai multe studii demonstrând că ApoB este un predictor mult mai fidel asupra răspunsului la terapia hipolipiemiantă, permițând o stratificare mult mai bună a pacienților.

Citește și