Planul OMS de eliminare a hepatitelor: Modul de implementare al Spaniei

  • Eliminare Hepatita C



Planul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de eliminare a hepatitei virale până în anul 2030 este unul dintre cele mai îndrăznețe strategii de lungă durată pe care lumea și-a propus să le atingă. Astfel, dorind să înceapă cât mai repede propriile demersuri, Spania a eliberat în luna mai 2015 propriul plan de eliminare, urmând indicațiile OMS.

Acesta este primul plan al Spaniei, construit să descrie acțiunile ce vor avea loc în intervalul 2015-2017 pe 4 direcții strategice. Pentru reușita lui, marile instituții spaniole: Serviciul Regional de Sănătate, Ministerul Sănătății, Centrele de Gestionare a Serviciilor Sociale și de Egalitate, instituțiile de detenție și Institutul de Sănătate Carlos III și-au dat mâna într-o colaborare de mari dimensiuni.

abonare

Studiile efectuate în Spania la momentul publicării planului arătau că există 688.000 de adulți cu anticorpi și 472.000 de adulți cu viremie detectabilă.

În anul 2000, numărul de decese atribuite virusului hepatitic C în Spania a fost de 4.342, dintr-un total de 360.391 de decese. Conectând aceste numere la numărul deceselor totale din Spania anului 2000, rata de mortalitate anuală pentru această boală poate fi estimată la 10 decese la 100.000 de locuitori.

În perioada 2011-2013 un total de 113.627 de spitalizări din cauza infecției cu virusul hepatitic C au fost înregistrate, aproximativ 26.500 de cazuri pe an.

  • În cei 3 ani, au fost transplantați 892 de pacienți. Vârsta medie a pacienților a fost de peste 60 de ani, 10% dintre aceștia decedând în spital.
  • În anul 2013 a fost înregistrat cel mai mare număr de hepatită + ciroză: 7.096 de pacienți, cu o medie de vârstă de 65 de ani și o rată de mortalitate de 16%.
  • De asemenea, au fost înregistrate 3.200 de cazuri de hepatită C + carcinom hepatocelular, cu o vârstă medie de 65 de ani. Rata de mortalitate a fost cea mai mare în cazul acestora – 20%.

Primul pas către stoparea răspândirii infecției este cunoașterea tuturor cazurilor de hepatită. Astfel, măsura de impact cu care Spania și-a pornit acțiunea a fost screeningul prin cea mai simplă metodă – testarea serologică. De asemenea, a fost făcută o analiză asupra cazurilor de transmitere a infecțiilor cu hepatita C prin transfuziile de sânge și a eficienței testării donatorilor. N-a existat niciun caz înregistrat de transmitere a virusului C – din 1990 până în 2013 au fost efectuate aproximativ 13 milioane de transfuzii, iar virusul nu s-a transmis astfel în Spania.

Supravegherea epidemiologică a fost și este încă, atribuită Comunităților Autonome și Centrului Național de Epidemiologie care va avea în vedere protocoalele Bolilor cu Declarare Obligatorie. Comunitățile vor transmite noile cazuri de infecții acute Centrului Național prin intermediul Rețelei Naționale de Supraveghere Epidemiologică. Obiectivele acestei supravegheri sunt:

  • Identificarea cazurilor de infecții cu hepatita C;
  • Detectarea și controlul practicilor clinice cu risc de transmitere;
  • Monitorizarea atentă a noilor cazuri detectate.

Cele 4 direcții strategice au avut la bază sugestiile de abordare ale OMS, însă au fost adaptate la nevoile națiunii care urma să le aplice, astfel:

Direcția strategică 1 – Cuantificarea magnitutidinii problemei și determinarea măsurilor preventive

Parametrii de bază necesari pentru monitorizarea epidemiologică sunt prevalența infecției și incidența anuală a cazurilor, precum și implementarea unui registru al pacienților care au fost tratați cu medicamente antivirale.

Din moment ce încă nu există un vaccin împotriva hepatitei C, prevenția primară constă în educarea populației și evitarea expunerii la virus prin:

  • O igienă corespunzătoare a mâinilor, atât pentru populație, cât și pentru medici;
  • Gestionarea corespunzătoare a materialelor care ar putea avea virusul pe ele;
  • Curățarea echipamentului chirurgical;
  • Analizarea sângelui donat;
  • Educarea personalului medical.

Mai mult, a fost creată o platformă online cu informații despre boală și reguli simple de urmat, pe înțelesul tuturor pentru o prevenție eficientă.

Direcția strategică 2 – Definirea criteriilor medicale care să determine tratamentul corespunzător

Planul va avea în vedere noile terapii eficiente apărute, continuând să fie îmbunătățit pe măsură ce noi prescripții devin disponibile pentru tratarea bolii. Spania prioritizează cazurile de fibroză hepatică și transplanturile de ficat, fiind condițiile cu cel mai mare risc de deces.

De asemenea, se are în vedere specializarea centrelor de control și tratament pentru hepatită, împreună cu personalul medical care urmează să efectueze procedurile. Educarea continuă a tuturor persoanelor care vin în contact cu pacienții, precum și a însuși paciențior, este foarte importantă.

Direcția strategică 3 – Stabilirea mecanismelor care vor implementa strategia de eliminare a hepatitei

Comitetul Instituțional al Planului a fost creat pentru a monitoriza implementarea, iar Comunitățile Autonome și restul reprezentanților din instituții au obligația de a participa la ședințe regulate cu membrii comitetului. S-a urmărit, de asemenea, scăderea duratei de timp de la aprobarea noilor medicamentel antivirale până la punerea lor pe piață, precum și disponibilitatea lor pentru toți pacienții care aveau nevoie să fie tratați, neținându-se seamă de condiția materială sau etnică a acestora.

Direcția strategică 4 – Promovarea cercetărilor științifice

Institutul Carlos III este principalul responsabil pentru cercetarea inovației în acest domeniu. Printre atribuțiile sale se numără colaborarea în monitorizarea epidemiologică și promovarea noilor studii clinice care apar. Prin urmare, cu ajutorul institutului, se va urmări promovarea studiilor de cohortă, cu scopul de a determina cu preciziile aspectele epidemiologice (prevalența și incidența) ale hepatitei C, urmând ca măsuri să fie adoptate în funcție de rezultatele obținute.

Continuați să urmăriți progresele făcute în lupta cu hepatita, în secțiunea specială Raportuldegarda.ro, Eliminarea Hepatita C.

Citește și: