Telemonitorizarea pacienților cu insuficiență cardiacă, rambursată în Germania. Care sunt provocările implementării în viața reală?

  • Medicina digitală



Începând cu luna ianuarie a acestui an, sistemul de asigurări de sănătate din Germania (statutory health insurance, SHI) rambursează telemonitorizarea pacienților cu insuficiență cardiacă. Acesta este, de altfel, și primul program de management digital implementat la nivelul sistemului de sănătate din această țară. Conform datelor SHI, în 2018, 2,5 milioane de germani aveau insuficiență cardiacă. Estimările arată că aproximativ 200.000 de pacienți pot fi eligibili anual pentru rambursarea serviciului de telemonitorizare pentru insuficiența cardiacă, în condițiile în care se întrunesc o serie de aspecte:

  • NYHA funcțională, clasa II sau III, cu fracție de ejecție ventriculară <40%;
  • să aibă un dispozitiv implantabil (ICD, CRT-P/-D) sau să fi fost spitalizați în ultimele 12 luni pentru insuficiență cardiacă decompensată;
  • să urmeze tratament pentru insuficiența cardiacă, conform ghidurilor curente;
  • să nu prezinte niciun factor care ar putea preveni sau interveni în transmiterea datelor monitorizate sau să împiedice managementul pacientului.

Decizia de rambursare a telemonitorizării insuficienței cardiace s-a realizat pe baza evaluărilor realizate de către Institutul pentru Calitate și Eficiență în Sănătate (Institute for Quality and Efficiency in Health Care, IQWiG). Institutul a analizat rezultate provenind de la 4 studii randomizate, controlate, care au cuprins cel puțin 6 luni de follow-up, două în care monitorizarea la distanță s-a realizat în mod non-invaziv (TIM-HF și TIM-HF24) și două în care s-a realizat invaziv (IN-TIME și TELECART).

abonare

Beneficiile unui sistem de telemonitorizare a pacienților cu afecțiuni cardiovasculare sunt nenumărate, atât pentru pacienți în sine, cât și pentru sistemul de sănătate. Printre acestea se numără: eficientizarea accesului pacienților la servicii medicale, monitorizare continuă în orice loc, în orice moment, lipsa nevoii de deplasare fizică la cabinetul medical, cost-eficiență și așa mai departe.

Provocările implementării telemonitorizării insuficienței cardiace

Provocările cu care se confruntă implementarea în viața reală a telemonitorizării pacienților cu insuficiență cardiacă

În timp ce avantajele monitorizării de la distanță a pacienților cu insuficiență cardiacă nu pot fi contestate, implementarea unui sistem de telemedicină în viața reală este dificilă și ridică o serie de provocări. Spre deosebire de cazurile studiilor clinice, unde telemonitorizarea era implementată într-un cadru controlat în care se cunoșteau toți parametri, în viața reală este posibil să lipsească o serie de resurse necesare unei funcționări ideale.

În primul rând, un astfel de serviciu necesită echipament specializat, mai exact senzori invazivi sau non-invazivi, precum și dosare medicale electronice ale pacienților care să poată fi accesate cu ușurință la nevoie și să poată stoca rapid toate informațiile utile situației medicale. În al doilea rând, telemonitorizarea insuficienței cardiace în viața reală necesită proceduri de operare și căi de tratament și îngrijire special construite. De asemenea sunt importante atât educarea și calificarea personalului medical pentru a putea lua parte într-un astfel de sistem, cât și a pacientului pentru a ști cum să gestioneze alertele primite în timpul monitorizării.

O altă provocare a implementării telemonitorizării constă în determinarea duratei propriu-zise de monitorizare. În două din cele patru studii care au stat la baza deciziei de rambursare a fost utilizat un serviciu de telemonitorizare 24/7. Ambele studii au observat faptul că deși pacienții erau monitorizați non-stop și puteau apela la serviciile medicale oricând, indiferent de oră, numai o treime din ei a inițiat alerte către centrele de telemedicină în afara orelor de lucru. De asemenea, în cadrul studiilor clinice perioada de follow-up a fost limitată. Niciunul dintre cele patru studii nu a arătat beneficii semnificative după încetarea monitorizării la 6 sau 12 luni. 

Având aceste exemple, autoritatea principală care a propus rambursarea telemonitorizării pacienților cu insuficiență cardiacă (Federal Joint Committee, G-BA), a decis că medicii cardiologi vor putea oferi servicii de telemonitorizare pentru pacienții lor în timpul orelor de lucru. De asemenea a decis faptul că aceștia sunt liberi să decidă dacă un pacient aflat la risc înalt poate fi eligibil pentru telemonitorizare intensivă 7 zile/săptămână, situație în care ar trebui implicat și un centru de telemonitorizare. În ceea ce privește durata telemonitorizării, G-BA a decis că aceasta ar trebui să fie disponibilă pe tot parcursul vieții. Odată ce s-a început telemonitorizarea pentru insuficiența cardiacă, pacientul va trebui re-evaluat după 3 luni, iar apoi anual, cât timp se încadrează în categoria care poate beneficia de acest serviciu.

diferente telemonitorizare intensiva si realizata de cardiolog
(Stânga) Telemonitorizarea intensivă implică existența unui centru de telemonitorizare. Pacientul este monitorizat constant, iar datele sunt transmise zilnic către centru unde sunt evaluate 7 zile/săptămână, în afara orelor de lucru ale medicului cardiolog al pacientului. În timpul programului de lucru, pacientul i se poate adresa direct cardiologului.
(Dreapta) Telemonitorizarea realizată doar de către medicul cardiolog și presupune tranmisterea zilnică a datelor, colectarea și evaluarea acestora. În general nu se realizează intervenții în afara orelor de lucru. Sursă imagine – Telemonitoring of heart failure patients is reimbursed in Germany: challenges of real-world implementation remain

Citește și: