Unele variante genetice patogene ale genei BRCA2 sunt asociate cu un risc moderat de cancer mamar, semnificativ mai redus decât cel determinat de variantele patogene clasice. Un nou studiu arată că anumite variante BRCA2 păstrează parțial funcția proteinei implicate în repararea ADN-ului, ceea ce poate explica diferențele de risc oncologic între persoanele purtătoare. Rezultatele ar putea contribui la personalizarea consilierii genetice, a strategiilor de screening și a deciziilor privind intervențiile chirurgicale de reducere a riscului.
Cercetarea publicată la 17 noiembrie 2026 în Nature Communications a identificat o categorie de variante patogene BRCA2 cu penetranță redusă (reduced penetrance pathogenic variants (RPPVs). Acestea sunt asociate cu un risc crescut de cancer comparativ cu populația generală, dar inferior celui caracteristic variantelor BRCA2 care determină pierderea completă a funcției proteinei.
Descoperirea evidențiază necesitatea unei evaluări mai precise a riscului genetic, care să țină cont nu doar de clasificarea unei variante drept patogenă, ci și de impactul funcțional al acesteia și de nivelul riscului oncologic asociat.
De ce sunt importante diferențele dintre variantele BRCA2?
Genele BRCA1 și BRCA2 codifică proteine implicate în menținerea stabilității genomului, în special prin repararea rupturilor dublu-catenare ale ADN-ului prin mecanismul de recombinare omoloagă (homologous recombination repair – HRR).
Variantele germinale patogene ale acestor gene sunt asociate cu predispoziția ereditară la cancer mamar, ovarian, de prostată și pancreatic. În cazul femeilor purtătoare ale variantelor patogene BRCA2 clasice, riscul de cancer mamar de-a lungul vieții poate ajunge la aproximativ 69%, iar riscul de cancer ovarian la aproximativ 17%.
În practica actuală, identificarea unei variante patogene BRCA2 poate determina recomandarea unor măsuri intensive de supraveghere, inclusiv examinări RMN mamare, dar și discutarea opțiunilor de mastectomie profilactică sau salpingo-ovarectomie bilaterală pentru reducerea riscului.
Totuși, nu toate variantele genetice afectează funcția proteinei BRCA2 în aceeași măsură. Unele determină pierderea aproape completă a activității acesteia, în timp ce altele permit păstrarea unei funcții reziduale.
Acestea din urmă sunt cunoscute drept variante hipomorfe. Spre deosebire de variantele care inactivează complet proteina, variantele hipomorfe pot reduce doar parțial capacitatea celulei de a repara ADN-ul.
Până în prezent, diferențierea acestor variante în funcție de riscul clinic asociat a fost dificilă, inclusiv din cauza rarității lor și a informațiilor epidemiologice limitate.
Studiul a analizat 70 de variante BRCA2 cu funcție parțial păstrată
Cercetătorii au investigat 70 de variante missense hipomorfe localizate în domeniul de legare a ADN-ului al proteinei BRCA2. Variantele missense determină înlocuirea unui aminoacid din structura proteinei, cu efecte funcționale care pot varia considerabil.
Pentru a evalua impactul acestora, echipa a combinat mai multe metode experimentale, inclusiv teste funcționale de reparare a ADN-ului, evaluarea viabilității celulare, analiza formării focarelor RAD51 și determinarea sensibilității la inhibitorii PARP.
În funcție de gradul afectării activității de reparare prin recombinare omoloagă, variantele au fost împărțite în două categorii:
-
34 de variante hipomorfe cu efect funcțional puternic (strong hypomorphs), care determină o reducere mai importantă a activității BRCA2;
-
36 de variante hipomorfe cu efect funcțional mai redus (weak hypomorphs), asociate cu păstrarea unei proporții mai mari din activitatea proteinei.
Ulterior, cercetătorii au corelat rezultatele experimentale cu date clinice provenite din cohorte ample de persoane testate genetic, inclusiv din bazele de date ale laboratoarelor Myriad Genetics și Ambry Genetics.
Această abordare a permis investigarea relației dintre gradul disfuncției proteinei BRCA2 și riscul efectiv de dezvoltare a cancerului.
Variantele hipomorfe puternice sunt asociate cu un risc moderat de cancer mamar
Una dintre principalele concluzii ale studiului este că variantele BRCA2 care determină o pierdere funcțională parțială, dar importantă, sunt asociate cu un risc moderat de cancer mamar, diferit de cel al variantelor patogene clasice.
Analiza datelor Myriad Genetics a identificat pentru variantele hipomorfe puternice un odds ratio (OR) de 2,41, în timp ce analiza Ambry Genetics, utilizând datele gnomAD ca referință, a indicat un OR de 2,09.
Aceste rezultate sugerează o asociere cu un risc relativ de aproximativ două ori mai mare, exprimat prin odds ratio, comparativ cu grupurile de referință, dar considerabil inferior celui observat pentru multe dintre variantele BRCA2 patogene clasice.
În schimb, variantele hipomorfe cu efect funcțional redus nu au prezentat o asociere relevantă clinic cu riscul de cancer mamar în analizele efectuate.
O altă diferență importantă a fost identificată în ceea ce privește vârsta la diagnostic.
În cohorta Ambry Genetics, femeile purtătoare ale variantelor hipomorfe puternice au fost diagnosticate cu cancer mamar la o vârstă medie de 57 de ani, comparativ cu 51 de ani în cazul purtătoarelor de variante patogene BRCA2 din domeniul analizat.
Prin urmare, variantele hipomorfe puternice par asociate nu doar cu un risc oncologic mai redus, ci și cu apariția mai tardivă a cancerului mamar.
Rezultatele susțin existența unei categorii distincte de variante BRCA2, caracterizate prin patogenitate și penetranță redusă, care necesită o abordare diferită în evaluarea riscului ereditar.
Implicații pentru interpretarea testelor genetice și clasificarea variantelor
O provocare majoră a geneticii medicale este interpretarea variantelor identificate prin secvențiere, în special a celor clasificate drept variante cu semnificație clinică incertă (VUS).
În cadrul studiului, cercetătorii au integrat rezultatele mai multor teste funcționale în sistemul de clasificare ACMG/AMP, utilizând specificațiile elaborate de grupul de experți ClinGen pentru BRCA1/2.
Această analiză a permis clasificarea a 14 variante hipomorfe drept probabil patogene (likely pathogenic).
Rezultatele arată că datele funcționale pot contribui la reclasificarea unor variante genetice, oferind informații suplimentare față de predicțiile bioinformatice sau observațiile clinice.
Totuși, clasificarea unei variante drept patogenă sau probabil patogenă nu indică automat și magnitudinea riscului asociat. Patogenitatea și penetranța reprezintă caracteristici distincte, iar actualele sisteme de clasificare nu diferențiază suficient variantele patogene cu risc moderat de cele cu risc crescut.
Această distincție este deosebit de importantă pentru consilierea genetică a persoanelor sănătoase identificate ca purtătoare, deoarece estimarea riscului influențează deciziile de prevenție și supraveghere.
Impactul asupra tratamentului oncologic: deficiența de recombinare omoloagă și inhibitorii PARP
Studiul a investigat și caracteristicile moleculare ale tumorilor asociate variantelor hipomorfe BRCA2, utilizând date de profilare genomică provenite de la 8.424 de pacienți cu diferite tipuri de cancer.
Un element esențial a fost evaluarea deficienței de recombinare omoloagă (homologous recombination deficiency – HRD), un mecanism asociat cu instabilitatea genomică și cu sensibilitatea anumitor tumori la inhibitorii PARP.
Tumorile purtătoare ale variantelor hipomorfe au prezentat mai rar caracteristici moleculare de HRD decât tumorile asociate variantelor BRCA2 patogene clasice.
Astfel, dintre tumorile cu pierderea heterozigozității la nivelul BRCA2, 32% dintre cele asociate variantelor hipomorfe au prezentat HRD, comparativ cu 83% dintre tumorile asociate variantelor patogene clasice și 7% dintre cele cu variante benigne.
Aceste date sugerează că prezența unei variante BRCA2 hipomorfe nu implică automat existența deficienței de recombinare omoloagă.
Deși experimentele celulare au evidențiat o sensibilitate crescută la inhibitorii PARP pentru unele variante, relevanța clinică a acestor rezultate necesită validare suplimentară.
Prin urmare, identificarea unei astfel de variante nu este suficientă, în sine, pentru a anticipa răspunsul la tratamentul țintit.
Către strategii personalizate de screening și prevenție pentru purtătoarele BRCA2
Rezultatele studiului ar putea avea implicații importante pentru managementul persoanelor cu predispoziție ereditară la cancer.
Autorii estimează că anumite variante hipomorfe patogene ar putea conferi un risc cumulativ de cancer mamar de peste 20% pe parcursul vieții, nivel care poate justifica includerea purtătoarelor în programe de screening intensiv, inclusiv prin RMN mamar.
În același timp, riscul mai redus comparativ cu variantele patogene clasice ar putea permite individualizarea deciziilor privind intervențiile chirurgicale profilactice, evitând aplicarea automată a acelorași recomandări tuturor persoanelor cu variante patogene BRCA2.
Sunt însă necesare studii suplimentare pentru estimarea penetranței fiecărei variante individuale, evaluarea riscului pentru alte tipuri de cancer și elaborarea unor recomandări clinice specifice.
Studiul nu modifică deocamdată ghidurile de management al purtătorilor BRCA2, dar oferă dovezi pentru dezvoltarea unor modele de stratificare a riscului mai precise.
În perspectivă, integrarea datelor genomice, a testelor funcționale și a informațiilor clinice ar putea permite trecerea de la recomandările bazate predominant pe gena afectată la strategii de prevenție și tratament adaptate variantei genetice identificate și riscului individual.

