STUDIU. Dispozitivele digitale de tipul AI-EKG, utile în screeningul cardiovascular al femeilor care doresc să devină mame
Utilizarea dispozitivelor medicale pe bază de inteligență artificială ar putea avea un rol semnificativ în screening-ul cardiovascular al femeilor care urmează să devină mame sau care își doresc să facă acest pas în viitor. Oamenii de știință de la Mayo Clinic, SUA, au analizat performanțele unui instrument EKG-AI și a unui stetoscop inteligent în detectarea cardiomiopatiei în rândul femeilor aflate la vârstă fertilă. Publicat în Annals of Family Medicine, studiul arată cum cele două dispozitive digitale semnalează cu acuratețe prezența fracției de ejecție a ventriculului stâng (LVEF) sub 50%, indicator cunoscut în cazul unui mușchi cardiac slăbit.
În fiecare an, aproximativ 300.000 de femei își pierd viața ca urmare a complicațiilor apărute în timpul sarcinii sau al nașterii. O parte din aceste complicații pot fi prevenite, evitate sau gestionate cu mai multă siguranță, cu cât viitoarea mamă și medicii care o îngrijesc cunosc mai multe detalii despre starea sa de sănătate. Ziua Mondială a Sănătății din acest an a adus în prim-plan sănătatea mamelor și a nou-născuților, subliniind importanța măsurilor preventive luate din timp. Screening-ul cardiovascular înainte și în timpul sarcinii, realizat prin mijloace digitale precum dispozitivele bazate pe AI, nu numai că este rapid și cost-eficient, dar poate depista timpuriu femeile aflate la risc și poate informa viitorul planul de îngrijire al acesteia.
Studiul a testat performanțele a două instrumente digitale, deja disponibile – un AI-EKG cu 12 derivații și stetoscopul inteligent EKO Duo. 200 de participante cu vârste între 18 și 49 de ani au fost împărțite în două grupuri: primul grup (n=100, considerat la risc înalt) cuprindea femeile care aveau deja programată o ecocardiografie, iar cel de-al doilea grup (n=100) cuprindea femeile care veneau la Mayo Clinic pentru un control de rutină.
Indiferent de grupul de care aparțineau, toate participantele au fost examinate prin două moduri:
- (AI-EKG) o electrocardiogramă cu 12 derivații, bazată pe AI;
- (stetoscop-AI) o electrocardiogramă cu 1 derivație și o fonocardiogramă, ambele înregistrate cu ajutorul stetoscopului digital. Aceste examinări s-au realizat în 3 zone diferite ale pieptului.
Rezultatele au indicat o acuratețe mai mare a detecției în urma examinării cu ajutorul stetoscopului-AI (AUC 0.98) comparativ cu EKG-AI (AUC 0.94). Cu toate acestea, și rata cazurilor fals-pozitive a fost mai mare în cazul utilizării stetoscopului digital. În primul grup (participantele aflate la risc înalt), cea mai mică rată a rezultatelor fals-pozitive înregistrate de stetoscop s-a observat atunci când dispozitivul a fost amplasat într-o poziție înclinată pe pieptul participantelor. În cel de-al doilea grup, în aceleași condiții, stetoscopul-AI nu a generat niciun rezultat fals-pozitiv.

„Statistic, aproximativ jumătate din sarcinile din Statele Unite ale Americii sunt neplănuite, și aproximativ 1-2% dintre femei pot avea afecțiuni cardiovasculare despre care să nu fie conștiente. Cercetarea noastră sugerează că aceste instrumente AI ar putea fi folosite pentru screening-ul femeilor înainte de rămâne însărcinate, permițând o planificare mai bună a sarcinii, precum și stratificarea riscului, tratamentul timpuriu și rezultate mai bune” – afirmă autorul senior al studiului, Dr. Adedinsewo, cardiolog Mayo Clinic.
Studiul prezintă și o serie de limitări, precum:
- numărul mic de participante și faptul că toate au aparținut aceluiași centru (Mayo Clinic);
- există posibilitatea ca rezultatele obținute în cazul grupului participantelor cu risc cardiovascular înalt să nu reflecte situația participantelor din al doilea grup, cele care vizitau clinica pentru un simplu control de rutină;
- diferența numărului de derivații și introducerea fonocardiografiei a condus la o concordanță modestă între rezultatele obținute cu AI-EKG și cele obținute cu ajutorul stetoscopului-AI.
Citește și:
- STUDIU. Infecţiile mamei din timpul sarcinii cresc riscul de leucemie la copil
- STUDIU. Mamele cu obezitate transmit riscul în special fetelor. Strategiile pentru controlul greutății trebuie să înceapă încă din copilărie
- STUDIU. Un nou mecanism de transfer al genelor între microbiomul mamei şi cel al copilului influențează dezvoltarea sistemului nervos și a celui imun