Abiraterona acetat, inclus pe Lista Medicamentelor Esențiale pentru tratamentul cancerului de prostată metastastic rezistent la castrare

  • Acces la inovație



Janssen, compania farmaceutică a Johnson & Johnson, anunţă recenta decizie a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de a include abiraterona acetat pe Lista Medicamentelor Esențiale, actualizată pe data de 9 iulie 2019. Medicamentul este indicat în tratamentul cancerului de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC).

Lista OMS a Medicamentelor Esențiale este un document-ghid fundamental creat pentru a oferi sprijin ţărilor în vederea prioritizării medicamentelor critice pentru sănătatea populaţiilor, recomandarea implicită fiind asigurarea disponibilităţii şi a accesibilităţii acestora prin intermediul sistemului de sănătate propriu fiecărei țări. Lista Medicamentelor Esențiale adresează diferitele tipuri de cancer alături de probleme de sănătate de importanță globală, acordând o importanță deosebită recomandării de soluții eficace, prioritizărilor și asigurării unui acces optim al pacienților .

abonare

„Includerea abirateronei acetat pe Lista Medicamentelor Esențiale OMS evidenţiază rolul critic pe care îl poate avea acest tratament în îmbunătățirea vieții pacienților diagnosticaţi cu mCRPC și a familiilor acestora. Sunt mândru de munca pe care o depunem pentru a îmbunătăţi rata de supraviețuire și calitatea vieții acestor pacienţi prin dezvoltarea și punerea la dispoziție a medicamentelor inovatoare, cu rezultate susținute de dovezi științifice de cea mai înaltă calitate” – a declarat Dr. Joaquín Casariego, Janssen Therapeutic Area Lead Oncology pentru Europa, Orientul Mijlociu & Africa, Janssen-Cilag S.A.

Compania Janssen și-a consolidat autoritatea științifică în aria cancerului de prostată prin expertiza acumulată în procesul de dezvoltare a opțiunilor de tratament inovatoare pentru mCRPC. Abiraterona acetat este un inhibitor de biosinteză a hormonilor androgenici cu administrare orală utilizat atât pentru tratamentul mCRPC, cât și pentru cancerul la prostată metastatic sensibil la tratamentul hormonal.

Mecanismul de acțiune al abirateronei acetat
Mecanismul de acțiune al abirateronei acetat. Sursa: Medscape

„Includerea abirateronei acetat pe Lista Medicamentelor Esențiale este un pas foarte important pentru Janssen Oncology și reflectă eforturile necontenite din ultimii ani depuse pentru a oferi tratamentele optime pacienților diagnosticaţi cu mCRPC. Această decizie a OMS evidenţiază faptul că munca noastră încă nu s-a terminat. Este foarte important ca pacienții diagnosticaţi cu cancer de prostată să aibă acces la terapiile pe care medicii lor consideră că le sunt benefice și ca noi să continuăm să sprijinim comunitatea pacienților diagnosticaţi cu cancer de prostată în atingerea obiectivului nostru comun de a face din cancer o afecțiune controlabilă și, poate într-o zi, vindecabilă” – a declarat Biljana Naumovic, Vicepreşedinte Commercial Strategy Lead Oncology pentru Europa, Orientul Mijlociu & Africa, Cilag GmbH International.

Despre abiraterona acetat

Abiraterona acetat în asociere cu prednison/prednisolon este indicat în mCRPC care inhibă producția de androgen (stimulator al evoluţiei cancerului de prostată) în toate cele trei surse importante în cancerul de prostată – testicul, glanda suprarenală și tumora propriu-zisă.

Abiraterona acetat este o terapie orală, administrată în combinație cu prednison/prednisolon pentru tratamentul:

  • cancerului de prostată, nou diagnosticat, cu risc crescut, sensibil la terapia hormonală (mHSPC) la bărbații adulți, în combinație cu terapia de deprivare androgenică (ADT);
  • mCRPC la bărbații adulți, asimptomatic sau cu simptome ușoare, în lipsa răspunsului la ADT și la care chimioterapia nu este încă indicată;
  • mCRPC la bărbații adulți a căror afecțiune a progresat în timpul sau după un regim de chimioterapie bazat pe docetaxel.

Citește și: