#ADA2020. Golimumab ameliorează controlul terapeutic și simptomatic la pacienții recent diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1
Golimumab este eficient în conservarea funcției beta pancreatice de secreție insulinică la pacienții tineri și pediatrici, care au fost diagnosticat recent cu diabet de tip 1 (DZ1). În plus, controlul bolii a fost mai bun la acești pacienți – care au suferit mai rar episoade hipoglicemice și au necesitat doze mai mici de insulină. Aceste rezultate au fost prezentate în cadrul Sesiunilor Științifice ale Asociației Americane de Diabet, ADA2020.
Despre studiul T1GER
T1GER este un studiu de faza IIa, dublu-orb, controlat cu grup placebo, randomizat care a inclus 84 de participanți cu vârsta cuprinsă între 6 și 21 ani, care au fost recent diagnosticați cu diabet zaharat tip 1 stadiul 3. Aceștia au primit fie golimumab, fie placebo, în mod aleator. Au fost urmăriți mai mulți parametri care se corelează cu evoluția și controlul terapeutic al diabetului de tip 1:
- Concentrația de peptid C în organism, la 52 de săptămâni de tratament, după un test de toleranță la glucoză (4 ore postprandial) – o moleculă care rezultă din degradarea precursorului de insulină și eliberarea insulinei în organism – în cazul DZ1, producția scăzută de insulină se traduce prin concentrații proporțional mai mici de peptid C;
- Raportul proinsulină/peptid C (care indică gradul de disfuncție al celulelor beta pancreatice, producătoare de insulină);
- Doza de insulină administrată în mod terapeutic;
- Concentrația de hemoglobină glicozilată HbA1c (care indică nivelul de control terapeutic al bolii);
- Frecvența episoadelor hipoglicemice.
Efectele golimumab au fost benefice:
- Concentrația de peptid C a fost de 0,64 pmol/mL sub golimumab, față de 0,43 pmol/mL sub placebo – ceea ce indică o conservare mai bună a secreției de insulină;
- Golimumab a condus la:
- Consum mai redus de insulină;
- Frecvență mai mică a episoadelor hipoglicemice;
- Un raport proinsulin/peptid C mai mic.
Controlul terapeutic a fost adecvat în ambele grupuri, iar golimumab a fost bine tolerat, conform profilului de siguranță cunoscut.
Despre diabetul de tip 1
Diabetul zaharat de tip 1 reprezintă o boală cu o incidență în creștere cu aproximativ 3% în fiecare an. La nivel mondial, 1.110.100 de copii și adolescenți (sub 19 ani) erau cunoscuți cu DZ1 în 2019, iar 128.900 de noi cazuri au fost diagnosticate în acel an. Din totalul cazurilor de diabet din lume, DZ1 este responsabil pentru 5-10% dintre cazuri. Această maladie este autoimună, cu o pierdere progresivă de celule beta pancreatice, ceea ce determină o producție deficitară de insulină și necesită administrare exogenă zilnică. În trecut era cunoscut drept diabet insulinodependent sau juvenil. Simptomele includ poliurie (cantități excesive de urină), polidipsie (sete excesivă), polifagie (foame excesivă), împreună cu scădere în greutate sau afectare vizuală și fatigabilitate. Debutul poate fi brusc, prin comă cetoacidozică (deficit absolut de insulină), cu un risc semnificativ de deces.
- Pot fi identificați în organism 2 sau mai mulți anticorpi specifici;
- Se adaugă și valori crescute ale glicemiei;
- Pacientul începe să prezinte simptomele detaliate mai sus (debutul clinic – acesta este stadiul în care a fost debutat tratamentul cu golimumab în studiul T1GER).
Ediția 2019 ADA a prezentat un alt anticorp monoclonal, care s-a dovedit eficient în formele preclinice ale diabetului zaharat de tip 1 (prezența de anticorpi și test de toleranță la glucoză anormal) – deci într-o etapă anterioară celei din studiul de față asupra golimumab. Teplizumab, un anticorp antiCD3 a scăzut în mod semnificativ proporția pacienților care dezvoltă DZ1 clinic.
Inițial, golimumab a fost dezvoltat pentru uzul reumatologic – acesta este un anticorp monoclonal care inhibă TNF-alfa și este indicat în Uniunea Europeană în artrita reumatoidă, artrita psoriazică, spondilartrita axială, colita ulcerativă și artrita juvenilă poliarticulară idiopatică (dacă pacienții nu răspund la alte terapii). Având în vedere că DZ1 are o componentă autoimună semnificativă, a fost lansată ipoteza că ar putea beneficia în urma terapiilor antiinflamatoare și imunomodulatoare. În 2009, un studiu pilot a sugerat că inhibarea TNF alfa are beneficii în diabetul zaharat de tip 1 – deoarece TNF are un rol în degradarea structurii și funcției celulelor beta pancreatice.
Citește și:
- STUDIU. Diabetul de tip 1 poate fi împărțit în două afecțiuni distincte în funcție de vârsta la momentul diagnosticului și tipul de răspuns imun
- #EASD2019. Controlul optim al diabetului de tip 1 depinde de monitorizarea continuă a glicemiei și mai puțin de metoda de administrare a insulinei
- STUDIU. Scăderea hemoglobinei glicozilate sub 6,5% nu aduce beneficii suplimentare la pacienții cu diabet zaharat de tip 1