Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

AMLI 2018. Factorii care determină longevitatea: cum îi poți influența

mm
08 Jan 2019
2689 Views

Longevitatea este acum un obiectiv pe care îl putem atinge datorită unei mai bune înțelegeri și a capacității de a controla factorii cheie care influențează starea de sănătate. Longevitatea ar trebui să fie un indicator de luat în calcul în toate studiile macroeconomice și în planificarea sistemului de sănătate și de asigurări, conform datelor prezentate în cadrul celei de-a doua Conferințe de Leadership și Inovație Medicală organizată de către Athens Medical Group la Atena, în noiembrie 2018.

Longevitatea – mai tânăr pentru mai mult timp

Dacă analizăm datele referitoare la speranța de viață la nivelul Europei de-a lungul istoriei, putem observa o creștere importantă în secolul XX. Aceasta se datorează scăderii incidenței bolilor contagioase în țările dezvoltate, însă nu este rezultatul utilizării antibioticelor sau a programelor de imunizare, care au apărut mult mai tarziu. Creșterea economică a dus la îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de trai și de muncă, determinând astfel creșterea speranței de viață.

abonare

Există numeroși factori care, combinați, afectează starea de sănătate. De la mediul înconjurător, nivelul de educație și venituri, până la relațiile pe care le avem cu familia și prietenii, toate joacă un rol important în starea noastră de sănătate, în timp ce factori mai des considerați, ca accesul la serviciile de sănătate, au un impact mai scăzut. Determinanții sănătății includ:

  • Mediul social și economic: educația, veniturile mai mari și statutul social, relațiile sociale, cultura (obiceiurile și tradițiile).

„În medicina socială, sărăcia reprezintă cea mai importantă cauză a mortalității și morbidității din întreaga lume” – a precizat Dr. Y. Tountas, University of Athens, Center for Health Services Research.

  • Factorii fizici: apă și aer curate, locuri de muncă, locuințe, comunități și drumuri sigure.
  • Caracteristicile și comportamentele individuale ale persoanei: genetica – joacă un rol în determinarea duratei de viață, a sănătății și a probabilității de a dezvolta anumite boli; stilul de viață, activitatea fizică, fumatul, consumul de alcool, modul în care ne confruntăm cu stresul și provocările vieții.
Factorii determinanți ai sănătății

Factorii determinanți ai sănătății. Sursa: ResearchGate

Creșterea speranței de viață a condus la creșterea numărului de vârstnici, întrucât ritmul îmbătrânirii populației este mult mai rapid decât în trecut. Conform Organizației Mondiale a Sănătății:

  • Între 2015 și 2050, proporția populației lumii de peste 60 de ani va ajunge de la 12% la 22%;
  • Până în 2020, numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani va depăși numărul copiilor cu vârste mai mici de 5 ani;
  • În 2050, 1 din 5 persoane va avea 60 de ani sau mai mult;
  • În 2050, 80% dintre persoanele în vârstă vor locui în țări cu venituri mici și medii;

„Pe lângă câți ani trăim, este important de calculat câți ani de viață sănătoasă avem în față” – a punctat Dr. Y. Tountas, University of Athens, Center for Health Services Research.

Organizația Mondială a Sănătății definește îmbătrânirea sănătoasă ca un proces de dezvoltare și menținere a capacității funcționale, care să permită bunăstarea la o vârstă înaintată. Capacitatea funcțională este alcătuită din capacitatea intrinsecă a caracteristicilor individuale, caracteristicile mediului înconjurător și interacțiunea dintre acestea.

Capacitatea intrinsecă cuprinde toate capacitățile mentale și fizice pe care o persoană le poate avea și include abilitatea acesteia de a merge, de a gândi, de a vedea, de a auzi și de a-și aminti. Nivelul capacității intrinseci este influențat de o serie de factori cum ar fi prezența bolilor, leziunilor și a schimbărilor legate de vârstă.

Mediul include căminul personal și comunitatea în care persoana trăiește, precum și toți factorii din cadrul acestora, cum ar fi oamenii și relațiile, atitudinile și valorile acestora, politicile sociale și de sănătate, sistemele care le sprijină și serviciile pe care le implementează.

Infografic - îmbătrânirea sănătoasă

Infografic – îmbătrânirea sănătoasă. Sursa: OMS

Ikaria – insula unde oamenii uită să moară

În anul 2009, National Geographic a anunțat cele 5 regiuni din lume în care locuitorii trăiesc o viață lungă și sănătoasă. Printre acestea, se află și Ikaria, o mică insulă din marea Egee, care are unele dintre cele mai scăzute rate de mortalitate la vârste medii și demență la nivel mondial. Aici, una din trei persoane ajunge la vârsta de 90 ani.

Studiile corelează longevitatea ikarienilor cu obiceiurile alimentare, respectiv cu dieta tradițională mediteraneeană. Acesta include un consum crescut de fructe și legume (de 4-5 ori/săptămână) și de ulei de măsline (de 5-7 ori/săptămână), dar și un consum moderat de pește (de 2 ori/săptămână), de cafea (de 1-2 ori/zi) și de alcool (de 1-2 ori/zi).

Longevitatea locuitorilor insulei se datorează unui stil de viață echilibrat, existând un număr mic de fumători activi (17% bărbați și 7% femei). De asemenea, ikarienii au obiceiul de a dormi după-amiaza și se mențin prin activitate fizică moderată, deoarece majoritatea lucrează în agricultură. În ceea ce privește factorii socio-economici, locuitorii Ikariei au venituri mici, iar 87% dintre bărbați sunt căsătoriți.

Rezultatele unui studiu referitor la mediul în care trăiesc ikarienii, au dovedit că în partea nordică a insulei, unde există un nivel foarte scăzut de radiații gamma (doză anuală de 0,20-3,31 mSV), procentul de oameni cu vârste de peste 90 de ani este mai mare comparativ cu partea sudică a insulei.

Despre AMLI 2018

În cadrul Athens Medical Leadership and Innovation Conference 2018, peste 2.500 de medici, studenți la medicină, reprezentanti ai asociațiilor de pacienți, companii de asigurări din Grecia, Rusia, Balcani, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Cipru și fostele republici sovietice, precum și multe alte persoane interesate să țină pasul cu tendințele moderne din domeniul sănătății, au avut ocazia să asculte mai mult de 250 de discursuri. Cele mai recente evoluții în domeniul sănătății au fost prezentate în cadrul sesiunilor științifice care s-au desfășurat în paralel în trei săli de conferință printr-o abordare interdisciplinară integrată, axată pe pacient, în timp ce s-au abordat subiecte importante legate de viitorul sănătății. Un comitet științific de 75 de membri a fost responsabil pentru această conferință multidisciplinară, la care au participat peste 300 de oameni de știință din cadrul Athens Medical Group, alături de omologii lor din Grecia și din străinătate.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.