#ASCO20. Pacienții oncologici, la risc în contextul infecției COVID-19. Chimioterapia și tratamentul cu hidroxiclorochină și azitromicină asociate riscului de deces

  • Health literacy



Pacienții cu cancer sunt o populație deosebit de vulnerabilă în fața infecției cu noul coronavirus, SARS-CoV-2. În primul rând, sunt susceptibili de a dezvolta forme severe de infecției. În al doilea rând, terapiile cu viză curativă, care trebuie începute prompt și administrate regulat, sunt mai puțin accesibile în condițiile în care spitalele își restrâng activitatea pentru a prioritiza tratamentul cazurilor de COVID-19 și pentru a limita transmiterea bolii la pacienți de pe alte secții. De asemenea, pacienții oncologici tind să aibă o vârstă mai înaintată sau un număr mai mare de comorbidități, iar boala și tratamentul agresiv scad capacitatea sistemului imunitar și funcția fizică, factori care cresc vulnerabilitatea în fața SARS-CoV-2. 

Congresul American de Oncologie Clinică ASCO 2020 Annual Meeting

Mai multe studii prezentate în cadrul Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Oncologie Clinică au identificat factori specifici, care contribuie la o evoluție mai severă a infecției – chimioterapia, formele progresive de boală și administrarea de hidroxiclorochină și azitromicină s-au dovedit a fi asociate cu un prognostic rezervat.

abonare

Chimioterapia recentă este factor de risc independent de deces la pacienții cu cancere toracice infectați cu noul coronavirus – studiul TERAVOLT

Un consorțiu dedicat cancerelor toracice (categorie ce include cancerul pulmonar, mezoteliomul, cancerul de timus etc.) a analizat o subpopulație formată din 400 de pacienți, care au fost infectați cu SARS-CoV-2. Printre aceștia, cel mai semnificativ factor de risc de evoluție severă și deces a fost administrarea de chimioterapie în cele 3 luni anterioare diagnosticului de COVID-19: riscul de a deceda a fost cu 64% mai mare. În total, au decedat 144 de pacienți, 79.4% (112) în urma infecției virale și 10.6% (15) în urma evoluției cancerului.

„Pacienții cu cancer toracic sunt vulnerabili în fața COVID-19 din cauza mai multor factori – afectare pulmonară preexistentă, consumul de tutun, vârsta înaintată și numărul ridicat de comorbidități. Acest studiu răspunde la câteva dintre numeroasele întrebări care apar în legătură cu evoluția pacienților oncologici în cazul infecției cu noul coronavirus”, a afirmat dr. Howard A. Burris III, Președintele ASCO.

Și alte terapii, administrate anterior infecției, pot agrava forma clinică de COVID-19: antecedente de administrare de corticosteroizi cresc riscul de deces de 1,5 ori, la pacienții care suferă de cancere toracice și COVID-19. O asociere similară a fost observată și în cazul anticoagulantelor, însă numărul de pacienți din acel subgrup a fost prea mic pentru a stabili o semnificație statistică. Și vârsta de peste 65 de ani și statusul de performanță scăzut se corelează în mod semnificativ cu un prognostic rezervat al infecției.

consorțiu TERAVOLT cancer toracic COVID19 ASCO20 Annual Meeting chimioterapie deces
Consorțiul TERAVOLT a analizat asocierea dintre cacnerul toracic și decesul prin infecție COVID-19, iar utilizarea de chimioterapie a reieșit ca fiind un factor de risc important. Administrarea de imunoterapii, terapii țintite sau radioterapie nu a asociat un prognostic rezervat al infecției.

Formele progresive de cancer afectează prognosticul pacienților cu COVID-19

Un alt studiu de anvergură a analizat interacțiunea dintre cancer și noul coronavirus și a identificat alți factori de risc semnificativi, de data aceasta într-o populație eterogenă din punct de vedere al histologiei și localizării cancerului. În total, au fost incluși 928 de pacienți, aceștia fiind cel mai frecvent diagnosticați cu cancer mamar (21%), prostatic (16%), gastrointestinal (12%), limfom (11%) sau toracic (10%). Mai important, 39% dintre aceștia primeau tratament oncologic în momentul infecției cu SARS-CoV-2, iar 43% sufereau de forme active de boală. 

Pe parcursul urmăririi, 13% (121 de pacienți) au decedat, în 30 de zile după diagnosticul de COVID-19. Luând în calcul și alți factori socio-demografici, impactul unei forme progresive de cancer s-a dovedit a fi major: riscul de a deceda în această perioadă a fost de 5,2 ori mai mare la aceștia, față de formele de cancer aflate în remisiune. În plus, și formele stabile, non-progresive cresc riscul de deces COVID-19 de 1,79 ori, față de formele de cancer aflate în remisiune, cu tumora neidentificabilă în organism. Alți factori de risc de deces COVID-19 la pacienții cu cancer includ:

  • Pacienții cu o formă fizică afectată (capacitate mai mică de a efectua activități zilnice obișnuite) au un risc de a deceda de 3,89 ori mai mare;
  • Bărbații au un risc de a deceda de 1,63 de ori mai mare;
  • Vârsta crește riscul pacienților oncologici de a deceda în urma infecției cu SARS-CoV-2: fiecare decadă de viață în plus crește riscul de 1,83 ori;
  • Foștii fumători au un risc de 1,6 ori mai mare de a deceda decât persoanele care nu au fumat niciodată.
tabel cancer ASCO20 factori evoluție severă COVID19
Tabel ce include analiza tuturor factorilor care ar putea determina un prognostic rezervat la pacienții oncologici care suferă de COVID19. Conform modelului prognostic realizat, sexul masculin, consumul de tutun în antecedente, vârsta înaintată, formele progresive de cancer și afectarea fizică accentuată cresc riscul de a deceda în urma infecției cu SARS-CoV-2, în populația oncologică.

Tratamentul antiviral cu hidroxiclorochină și azitromicină crește riscul de deces printre pacienții infectați, care suferă și de cancer

Studiul descris anterior a adus informații noi și asupra tratamentelor experimentale, utilizate în tratamentul infecției COVID-19. Administrarea combinației de hidroxiclorochină și azitromicină a crescut riscul de a deceda în 30 de zile de la infecție de 2,89 ori. Nu a fost observat niciun risc adițional printre persoanele care au primit doar unul dintre aceste medicamente. Caracteristici mai frecvente printre pacienții oncologici, care au primit această combinație și au decedat, includ funcția fizică afectată, administrarea de tratament antitumoral în mai puțin de 2 săptămâni anterior diagnosticului de COVID-19, prezența de Rh pozitiv sangvin și includerea statinelor în tratamentul zilnic (medicamente pentru dislipidemie). Semnificația acestor asocieri este încă necunoscută. 

„Aceste rezultate sunt surprinzătoare și provoacă o discuție importantă, însă pot exista mulți factori secundari care conduc la aceste concluzii. Sunt necesare mai multe studii pentru a confirma riscul și beneficiul acestor tratamente”, a avertizat dr. Jeremy L. Warner, Conferențiar la Facultatea de Medicină a Universității Vanderbilt din Nashville, și autor principal al studiului. 


Riscul ridicat de COVID19 la pacienții cu cancer este confirmat și de supravegherea epidemiologică din România: 10,9% dintre decese au avut loc la pacienți oncologici. Date similare au fost publicate și mai devreme în 2020, în cadrul întâlnirii virtuale a Asociației Americane a Studiului Cancerului (AACR 2020), când studiile asupra pacienților oncologici cu COVID-19 au descris cancerele hematologice și chimioterapia, imunoterapia și chirurgia drept factori de risc pentru evoluția severă. 

infografic pacienți oncologici cancer COVID-19 SARS-CoV-2 ESMO ASCO SNOMR
O privire de ansamblu asupra impactului COVID-19 asupra pacienților oncologici. Reprezentare grafică realizată de editorul Raportuldegardă.ro – Ruxandra Schitea

În contextul pandemiei COVID-19, este important ca îngrijirile esențiale pentru pacienții oncologici să continue: ESMO (Societatea Europeană pentru Oncologie Medicală) încurajează medicii oncologi să colaboreze cu autoritățile guvernamentale locale și din domeniul sănătății pentru a continua să asigure servicii de înaltă calitate pentru managementul cancerului. Și Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR) și Societatea Română de Radioterapie și Oncologie Medicală (SRROM) au elaborat o serie de măsuri recomandate pentru a asigura protecția pacienților și continuarea accesului acestora la tratament.

recomandari esmo cancer covid19
Sursa foto: Twitter

Citește și: