Dapagliflozin scade riscul de internare prin insuficiență cardiacă la diabetici

  • Cardiologie
  • Diabet



Dapagliflozin, inhibitor al cotransportului sodiu și glucoză de tip 2 (SGLT2), a adus beneficii asupra rezultatelor cardiovasculare (CV) ale pacienților cu diabet zaharat tip 2 (DZ2), doar prin îmbunătățirea insuficienței cardiace. Acestea sunt date preliminare ale DECLARE-TIMI 58, cel mai lung, mare și larg studiu de acest tip. Rezultatele finale vor fi prezentate în cadrul întâlnirii anuale AHA (American Heart Association).

Principalele rezultate anunțate:

abonare
  • Atingerea țintei de siguranță de noninferioritate a evenimentelor adverse CV
  • Atingerea țintei primare de eficacitate de reducere a spitalizării pentru insuficiență cardiacă sau moarte CV
  • Au fost observate mai puține evenimente adverse CV dar nu s-a atins pragul de semnificație statistică

DECLARE-TIM 58 este un studiu randomizat, dublu orb, controlat placebo, multicentric (882 centre în 33 de țări). A evaluat efectul suplimentării terapiei standard a DZ2 cu dapagliflozin, o doză 10 mg pe zi, asupra rezultatelor cardiovasculare (CV) a 17.000 de adulți peste 40 ani, diagnosticați cu DZ2 și cu multiplii factori de risc CV.

Acest studiu este primul studiu al rezultatelor CV care a avut 2 ținte primare de eficiență. Diferă de cele 2 studii anterioare asupra rezultatelor CV ale SGLT2, EMPA-REG OUTCOME (empagliflozin, aproximativ 7000 de participanți) și CANVAS (canagliflozin, aproximativ 10.000 de participanți) prin populația studiată și rezultatul asupra evenimentelor cardiovasculare majore. EMPA-REG a inclus aproape în totalitate pacienți pentru prevenție secundară, iar în CANVAS au fost 60%. DECLARE a avut 60% din participanți fără un prim eveniment CV, deci incluși în prevenția primară.

Inhibitorii SGLT-2 reprezintă o nouă clasă de antidiabetice. Acționează prin reducerea reabsorbției renale a glucozei, crescând astfel cantitatea eliminată în urină. Au demonstrat în studiile anterioare beneficii CV la pacienții cu DZ2. Cu toate acestea, asociază și creșterea unor riscuri. Canagliflozin dublează riscul de amputație a membrelor inferioare. Inhibitorii SGLT2 cresc riscul de cetoacidoză diabetică, infecții fungice genitale, fracturi și fasciită necrozantă a perineului.

Citește și:

Sursă foto: アラツク