EFPIA și-a anunțat angajamentul în lupta împotriva COVID-19. Ce soluții caută companiile farmaceutice europene împotriva noului coronavirus

  • PHARMA



La începutul lunii februarie 2020, în contextul epidemiei cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, EFPIA (European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations) își anunța angajamentul de a se alătura eforturilor globale în combaterea acestei situații prin îngrijirea celor afectați, oprirea creșterii dimensiunilor focarului și dezvoltarea de resurse pentru a face față focarelor viitoare. Astfel, EFPIA a emis un apel către toți membrii săi, solicitând ca fiecare să identifice mijloacele de care dispun și care ar putea fi utilizate în lupta pentru combaterea epidemiei.

Ariile de activitate ale companiilor farmaceutice includ zona de diagnostic și biomarkeri, terapii sau compuși aflați în dezvoltare, care ar putea fi recombinați pentru utilizarea în tratarea pacienților cu coronavirus. Membrilor EFPIA li s-a solicitat și să identifice orice inhibitori ACE, inhibitori de protează sau imunoterapii care ar putea fi relevanți în contextul COVID-19. Liniile celulare, biobăncile de stocare a compușilor testați anterior clinic, stocurile virale și tulpinile care ar putea fi utilizate pentru a sprijini dezvoltarea sau validarea de noi tratamente sunt, de asemenea, pe lista obiectivelor de căutare ale membrilor EFPIA.

abonare

Trei săptămâni mai târziu (pe 25 februarie), odată ce noul coronavirus s-a răspândit și în Europa, mai ales în Italia și Franța la momentul anunțului, membrii EFPIA au declarat că își intensifică eforturile de căutare a soluțiilor și au în derulare proiecte de cercetare și dezvoltare sau furnizează donații de medicamente și consumabile medicale critice, precum și sprijin financiar pentru soluționarea acestei crize în evoluție. 

Metodele de transmitere coronavirus SARS-CoV-2
Informați-vă despre metodele de transmitere coronavirus SARS-CoV-2

Iată care este, până la momentul actual, contribuția companiilor:

AbbVie: La sfârșitul lunii ianuarie, autoritățile chineze de sănătate au identificat Aluvia (lopinavir / ritonavir) ca un potențial tratament pentru COVID-19 și au solicitat aprovizionarea. AbbVie a donat contravaloarea a aproximativ 2 milioane USD (dolari americani) de Aluvia, ca opțiune experimentală pentru a ajuta la abordarea crizei în sănătate care este în creștere. AbbVie lucrează de asemenea cu Organizația Mondială a Sănătății într-un efort global coordonat.

AstraZeneca a sprijinit China prin donații financiare și medicale, în valoare totală de peste 1 milion USD. Aceasta include o donație financiară către Fundația Crucea Roșie a Chinei și un program de donație pentru angajați. Compania colaborează cu furnizori pentru a dona bunuri necesare în regim de urgență spitalelor. AstraZeneca a donat, de asemenea, produse respiratorii și gastrointestinale celor două spitale specializate recent pentru boli infecțioase. În plus, compania lucrează cu autoritățile medicale internaționale pentru a explora modalitățile prin care ar putea sprijini efortul de a găsi măsuri împotriva COVID-19.

Bayer a făcut donații financiare substanțiale, precum și donații de mai multe medicamente, inclusiv un antibiotic pentru a-i sprijini pe cei afectați de COVID-19 în China. Donațiile au fost făcute Crucii Roșii Chineze, care lucrează cu autoritățile sanitare chineze pentru a coordona desfășurarea măsurilor de ajutor.

Boehringer Ingelheim (BI) este alături de toate părțile pentru a sprijini lupta împotriva epidemiei, depunând toate eforturile pentru a proteja sănătatea și siguranța angajaților. BI a făcut o serie de donații în valoare totală de peste 1 milion USD (USD) pentru a sprijini lupta împotriva epidemiei din China, inclusiv: o donație către Fundația Crucii Roșii Chineze pentru achiziționarea de materiale medicale de protecție pentru spitale din Wuhan și alte orașe din Hubei. Acest lucru ajută personalul medical local implicat în lupta împotriva epidemiei pentru a trata pacienții într-un mod sigur. Sediul BI a achiziționat, de asemenea, 100.000 de măști de protecție din Germania, care sunt donate pentru a oferi protecție personalului medical din spitalele unde sunt tratați pacienții cu noua pneumonie. BI a donat, de asemenea, medicamente care să ajute la tratarea pacienților cu COVID19 în Wuhan.

Roche și Genentech, un membru al grupului Roche, oferă expertiză științifică și consiliere OMS și altor părți interesate, având în vedere că boala infecțioasă este un domeniu esențial de cercetare și dezvoltare pentru cele două companii. Roche lucrează cu autoritățile sanitare chineze și cu guvernul pentru a ajuta la furnizarea de metode de depistare și îngrijiri medicale, susținând oficialii și spitalele locale din provincia Hubei. Aceștia au donat recent teste de diagnostic, materiale medicale și sprijin financiar pentru regiunea afectată.

GlaxoSmithKline (GSK) și Coaliția pentru Epidemie Inovații de Pregătire (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations), au format o nouă colaborare care vizează să contribuie la efortul global de dezvoltare a unui vaccin pentru COVID-19. În această nouă mișcare, GSK va pune la dispoziție platforma sa deja consacrată de tehnologii utilizate pentru realizarea diverșilor adjuvanți pentru vaccinurile pandemice, pentru a îmbunătăți dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva COVID-19. GSK este lider în dezvoltarea de vaccinuri inovatoare care utilizează diferite sisteme adjuvante. La unele vaccinuri se adaugă un adjuvant pentru a spori răspunsul imun, creând astfel o imunitate mai puternică și mai lungă împotriva infecțiilor decât vaccinul singur. Utilizarea unui adjuvant poate avea o importanță deosebită într-o situație pandemică, deoarece poate reduce cantitatea de antigen necesară pe fiecare doză, permițând producerea mai multor doze de vaccin, puse la dispoziția mai multor persoane.

Johnson & Johnson (J&J) încearcă să accelereze în continuare programul său de dezvoltare a unui vaccin COVID-19, printr-o colaborare extinsă cu Autoritatea Biomedicală de Cercetare și Dezvoltare Avansată (BARDA), din cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA (U.S. Department of Health & Human Services). În plus, J&J a inițiat o revizuire a căilor cunoscute în fiziopatologia COVID-19 pentru a determina dacă medicamentele testate anterior pot fi utilizate pentru a ajuta pacienții să supraviețuiască unei infecții cu COVID-19 și pentru a reduce severitatea bolii în cazuri non-letale.

Sanofi Pasteur, unitatea dedicată vaccinurilor, din cadrul Sanofi, va relua și susține lucrările efectuate anterior de dezvoltare unui vaccin SARS, care ar putea debloca dezvălui o cale rapidă pentru dezvoltarea unui vaccin COVID-19. Sanofi colaborează cu BARDA, extinzând parteneriatul de lungă durată al companiei cu Autoritatea. Sanofi își va folosi platforma de ADN recombinant pentru a produce un nou vaccin pentru noul coronavirus. Tehnologia recombinantă conduce la o potrivire genetică exactă cu proteinele găsite pe suprafața virusului. Secvența de ADN care codifică acest antigen va fi combinată în ADN-ul baculovirusului, baza vaccinului antigripal, a cărui licență este deținută de Sanofi. Acesta va fi utilizat pentru a produce rapid cantități mari de antigen COVID-19, care va fi formulat pentru a stimula sistemul imunitar pentru protecția împotriva virusului.

EFPIA, companii farmaceutice europene, COVID19
EFPIA și-a anunțat angajamentul în lupta împotriva COVID-19. Ce soluții caută companiile farmaceutice europene împotriva noului coronavirus
  • Eforturi de cercetare și dezvoltare

Membrii EFPIA susțin și sunt angajați activ în dezvoltarea programelor de cercetare și colaborare pentru a grăbi procesul dezvoltării de medicamente și metode de diagnostic pentru noul coronavirus, un efort complementar activităților globale în curs de desfășurare pentru crearea uno vaccinuri SARS-CoV-2. Companiile membre au donat molecule terapeutice aflate în investigație, cu potențial de a trata coronavirusul (în situații de urgență cum este cea actuală, când încă nu s-a identificat o moleculă care dă rezultate sigure), dar și pentru utilizare în studiile clinice. Au fost donați inclusiv compuși testați anterior pe alți agenți patogeni virali, cum ar fi Ebola și HIV. Alți membri cercetează posibile formule pentru vaccinul preventiv și realizează inventare ale bibliotecilor care conțin datele cercetărilor existente, în încercarea de a identifica tratamente potențiale suplimentare, pentru cercetare și dezvoltare.

  • Parteneriate cu autoritățile

Companiile membre EFPIA colaborează cu autoritățile europene și globale de sănătate publică, inclusiv Inițiativa pentru medicamente inovatoare (Innovative Medicines Initiative), Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), Autoritățile naționale pentru sănătate din Europa, precum și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), Autoritățile chineze de sănătate publică, inclusiv Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor (CCDC) și altele. Aceste colaborări se axează pe toate domeniile de cercetare și dezvoltare, inclusiv evaluarea modului în care platformele de pregătire pandemică pot fi adaptate pentru a aborda situațiile de urgență COVID-19, folosind parteneriatele de R&D pentru a accelera dezvoltarea agenților antivirali împotriva COVID-19, contribuind atât cu resurse, cât și cu expertiză pentru diverse consorții R&D.

  • Suport financiar și nu numai

Companiile membre au contribuit cu donații de milioane de euro către organizațiile care se află în prima linie de luptă cu pacienții din China. Au fost donate o serie de materiale cruciale, inclusiv echipamente chirurgicale avansate, antibiotice, echipamente de dezinfectare, dispozitive de testare a virusului, vitamine, costume de protecție, ochelari, măști, mănuși și multe altele. Pe măsură ce situația evoluează, companiile membre EFPIA continuă să acorde prioritate continuității lanțurilor de aprovizionare create și lucrează proactiv pentru a preveni și a atenua eventualele deficiențe, prin coordonarea strânsă cu EMA și cu alte părți interesate la nivel mondial. În această etapă, producătorii nu au raportat deficiențe sau întârzieri în producție.

De asemenea, este important de menționat că Organizația Mondială a Sănătății a avertizat încă din 2018 asupra riscului apariției unei pandemii cu un patogen necunoscut la acel moment, prin introducerea pe lista de priorități, a Bolii X – un îndemn către cercetare și dezvoltare nu doar în aria medicală, ci și între diversele domenii care au rol în menținerea siguranței sănătății, o metodă în plus de prevenție pentru cazurile neașteptate de boli.

Code for Romania Task Force, în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României și Departamentul pentru Situații de Urgență, a început elaborarea unui ecosistem de 6 soluții digitale de luptă contra efectelor COVID-19. Acesta va funcționa ca punct central de informare despre situația din România și urmează să fie lansat public în următoarele zile. Primul site lansat este stirioficiale.ro, sursa oficială de informare pentru public și reprezentanții media, care face referire la situația în plină desfășurare, cauzată de răspândirea infecției cu SARS-CoV-2.

Citește și următoarele articole pentru a te proteja eficient împotriva noului coronavirus, dar și a virusului mediatic asociat: