#ESCCongress: Ablația, mai eficientă decât antiaritmicele în creșterea calității vieții pacienților cu fibrilație atrială

  • Acces la inovație



Tratarea pacienților cu fibrilație atrială prin tehnici intervenționale îmbunătățește calitatea vieții mai mult decât tratamentul medicamentos conform rezultatelor studiului CAPTAF, prezentat la Congresul European de Cardiologie de la Barcelona. Până acum nici un studiul clinic nu a evaluat calitatea vieții, deși indicația principală a ablației la pacienții cu FA este ameliorarea simptomelor.

Prof. Carina Blomström-Lundqvist de la Universitatea Uppsala din Suedia declară:

abonare

„Evaluând în premieră calitatea vieții printr-un studiu de acest tip am demonstrat că ablația prin izolarea venelor pulmonare este mult mai eficientă decât medicamentele antiaritmice într-o populație mixtă de pacienți cu FA paroxistică și persistentă, chiar și la debutul bolii”

Studiul prospectiv, multicentric a inclus 155 de pacienți cu FA simptomatică rezistentă la tratament. Pacienții au avut cel puțin un episod de FA confirmat prin electrocardiogramă în ultimele 12 luni, cel puțin un episod paroxistic în ultimele 2 luni sau cel puțin două episoade simptomatice de FA persistentă care au necesitat cardioversie în 12 luni.

Scopul studiului CAPTAF (Catheter Ablation compared with Pharmacological Therapy for Atrial Fibrillation) a fost compararea eficacitații tehnicii intervenționale cu cea a antiaritmicelor uzuale folosind drept criteriu calitatea vieții. Metoda de examinare s-a bazat pe un chestionar, Short Form 36-item (SF-36) care a evaluat perioada de 12 luni.

Rezultatele au arătat:

  • ameliorarea simptomelor, semnificativ superioară în grupul în care s-a utilizat ablația
  • pacienții tratați intervențional au o calitate a vieții mai bună conform chestionarelor SF-36 and EuroQol- 5 Dimension
  • îmbunătățirea scorului EHRA (European Heart Rhythm Association) care cuantifică simptomele FA
  • povara bolii nu a înregistrat valori semnificative statistic între cele două grupuri;
Crioablația, una dintre metodele intervenționale în FA Sursa foto – New England Journal of Medicine

Ablația prin cateter reprezintă o procedură minim-invazivă folosită pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac. Metodele prin care se poate realiza ablația sunt radiofrecvența, ceea ce presupune utilizarea căldurii pentru a distruge țesutul care generează circuitul electric anormal, sau crioablația, care ingheață țesutul respectiv. Procedura standard este izolarea venelor pulmonare, zona din jurul acestor vase fiind cel mai frecvent implicată în generarea descărcărilor electrice aberante din fibrilația atrială.

Mai multe articole de la Congresul European de Cardiologie pe tema fibrilației atriale:

Oscilația tensiunii arteriale crește riscul de AVC la pacienții cu fibrilație atrială

Educarea în privința fibrilației atriale crește aderența la tratamentul cu anticoagulante orale

Apixaban scade riscul de accident vascular la pacienții cu fibrilație atrială, tratați prin cardioversie

Utilizarea noilor anticoagulante orale pentru fibrilația atrială a crescut de 4 ori