#ESCCongress. STUDIU: Educarea în privința fibrilației atriale crește aderența la tratamentul cu anticoagulante orale

  • Health literacy



Studiul IMPACT-AF a demonstrat că educarea autorităților, medicilor curanți și a pacienților care suferă de fibrilație atrială (FA) a dus la o creștere de 9% în utilizarea medicamentelor anticoagulante care reduc riscul unui accident vascular cerebral (AVC). Datele au fost prezentate cu ocazia Congresului Societății Europene de Cardiologie.

„Mai mult de 33 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de fibrilație atrială, cauza majoră a accidentului vascular cerebral. Doar jumătate dintre pacienții cu fibrilație atrială iau medicamente anticoagulante, în ciuda faptului că aceste medicamente previn accidentul vascular cerebral în mare măsură. Crescând numărul de pacienți care iau anticoagulante, prevenim sute de mii de AVC-uri anual”, a declarat Prof. Cristopher-Granger, profesor de medicină la Institutul de Cercetare Clinică Duke, Durham.

Studiul IMPACT-AF a cercetat dacă educarea celor care livrează serviciile medicale și a pacienților cu fibrilație atrială, precum și monitorizarea pacienților, ar putea crește utilizarea de anticoagulante orale. Analiza a fost efectuată pe un număr de 2.281 de pacienți cu fibrilație atrială, pacienți ai 48 de centre din Argentina, Brazilia, China și România. În fiecare țară, centrele au fost randomizate în proporție de 1:1, urmând ca jumătate din numărul total de centre să primească programul de educare – grupul de intervenție, iar cealaltă jumătate să fie monitorizată fără niciun fel de intervenție educativă – grupul de control, pe durata unui an.

abonare

Educația în grupul de intervenție a fost adaptată la nevoile fiecărei țări, explicând pacienților beneficiile anticoagulantelor orale, riscurile și costurile. Au fost livrate broșuri și rulate videoclipuri educative pacienților, iar apoi au fost monitorizați de către medicul curant în momentul în care mergeau la controlul de rutină. Prin intermediul acestei metode, experții au obținut informații privind motivele pentru care pacienții au continuat să-și respecte medicația sau nu.

Medicilor li s-au oferit informații și rapoarte de cercetare prin intermediul email-ului, articolelor și conferințelor web. Rezultatul principal a fost schimbarea proporției de pacienți tratați cu anticoagulante pe durata unui an. Creșterea utilizării de anticoagulante a fost însoțită de o reducere modestă, dar notabilă, a riscului de AVC.

Pe durata de un an a studiului, administrarea totală de terapii cu anticoagulante a crescut cu 11.7% în grupul de intervenție și 2,6% în grupul de control. La finalul acestui an, specialiștii au comparat datele actuale cu datele de început ale studiului. S-a observat că 48% dintre pacienții din grupul de intervenție au început terapia cu anticoagulante. În grupul de control s-a observat o creștere de doar 18%.

„Studiul demonstrează că educarea și monitorizarea sunt metode eficiente pentru a îmbunătăți aderența la tratamentul cu anticoagulante orale în cazul pacienților cu fibrilație atrială. Dacă această metodă ar fi implementată la nivel global, lucru pe care îl considerăm posibil, sistemul de sănătate ar avea beneficii substanțiale”, a afirmat Prof. Cristopher-Granger.

Specialiștii au descoperit de asemenea că în perioada desfăsurării studiului, doar 1% dintre pacienții din grupul intervențional au suferit un AVC, comparativ cu 2% în cazul grupului de control.

„Am observat reducerea AVC-urilor în grupul de intervenție, comparativ cu cel de control. Să reducem AVC-ul este scopul nostru, iar această descoperire demonstrează beneficiul pe care îl aduce îmbunătățirea administrării de tratament anticoagulant”, a declarat Prof. Dragoș Vinereanu, profesor de cardiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București și principalul investigator din România.

Mai multe știri #ESCCongress 2017:

4 noi ghiduri terapeutice, lansate de Societatea Europeană de Cardiologie

Utilizarea noilor anticoagulante orale pentru fibrilația atrială a crescut de 4 ori

Canakinumab scade riscul de atac de cord și cancer pulmonar prin reducerea inflamației

Un nou rol pentru enzima PCSK9: co-activator al funcției trombocitelor. Noi indicații pentru inhibitorii PCSK9?

Apixaban scade riscul de accident vascular cerebral la pacienții cu fibrilație atrială, tratați prin cardioversie