IPF Academy 2019: Colaborare interdisciplinară pentru diagnosticarea precoce a fibrozei pulmonare idiopatice




Durata medie de la apariția simptomelor până la stabilirea diagnosticului de fibroză pulmonară idiopatică (FPI) este între 1 și 2 ani, deși un studiu desfășurat la Universitatea din Nottingham arată că pacienții pot fi simptomatici chiar cu 4-5 ani înainte. Simptomele FPI sunt nespecifice și pot fi confundate cu multe alte boli pulmonare și chiar cardiace. Mulți pacienți sunt trimiși la consult cardiologic înainte de a li se recomanda un pneumolog. 5% dintre pacienți nu prezintă simptome atunci când FPI e diagnosticată.

Recent a avut loc la București IPF Academy 2019 (Academia de FPI), un eveniment cu caracter didactic-educațional, organizat de compania farmaceutică Boehringer Ingelheim. Evenimentul a reunit medici pneumologi, radiologi, dar și cu alte specializări, care au participat la prezentări și discuții interactive cu lideri de opinie recunoscuți la nivel mondial: Prof. Dr. Michael Kreuter, pneumolog, de la Translational Lung Research Center Heidelberg și Dr. Monika Eichinger, radiolog în cadrul National Center for Tumor Diseases Heidelberg.

abonare

Tema principală a evenimentului a fost colaborarea dintre medicul pneumolog și cel radiolog, colaborare esențială pentru stabilirea cât mai din timp a diagnosticului de fibroză pulmonară idiopatică și începerea tratamentului pentru încetinirea degradării funcției pulmonare.

Au avut loc, în paralel, și două workshopuri pentru medicii prezenți: unul moderat de Prof. Kreuter, pe tema tratamentului, iar celălalt, moderat de Dr. Eichinger, pe tema provocărilor radiologice impuse de FPI. La finalul acestora, cei doi s-au reunit și au prezentat împreună cazuri clinice, pe care le-au dezbătut cu medicii din sală, atât din perspectiva pneumologului, cât și cea a radiologului, oferind un exemplu de colaborare armonioasă și eficientă. Exercițiul a fost foarte bine primit de către medicii prezenți deoarece nu doar că au asistat la stabilirea unui diagnostic pentru cazuri dificile, ci le-a fost atrasă atenția și asupra unor semne care adesea sunt ignorate, dar care, uneori, reprezintă cheia stabilirii diagnosticului.

Tot ce trebuie să știți despre FPI se află în secțiunea dedicată a Raportuldegardă.ro: Fibroza Pulmonară Idiopatică.

De asemenea, au fost prezentate cazuri clinice și de către medici români, acestea fiind dezbătute colectiv după prezentare, iar cei doi medici de la Centrul Heidelberg și-au oferit expertiza asupra abordării lor.

În cadrul IPF Academy 2019 am discutat cu Dr. Milena Adina Man, de la Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca.:

Despre FPI

Fibroza pulmonară idiopatică este o boală incurabilă, de cauză necunoscută, cu un prognostic sumbru. Se presupune că fibroza apare ca răspuns la acțiunea unor factori care inițiază diferite leziuni în plămân. Răspunsul reparator este însă aberant dând naștere unui țesut cicatricial. S-au observat totuși anumiți factori de risc, care sporesc riscul de apariție a bolii: sexul, vârsta, factorii genetici, agenții infecțioși, fumul de țigară, pulberile metalice etc. Citiți mai multe, aici.

Pierderea elasticității și modificarea structurii țesutului normal determină alterarea ireversibilă a funcției pulmonare și deces prin insuficiență respiratorie în 3-5 ani.

Peste jumătate dintre pacienții cu fibroză pulmonară idiopatică, o afecțiune cronică ireversibilă, se tem de o exacerbare a bolii. Un sondaj global a arătat impactul FPI asupra calității vieții pacienților, atât în ceea ce privește limitarea independenței în activitățile cotidiene, cât și la nivel psihologic, unde povara bolii se traduce prin stări de anxietate, teamă, nesiguranță și deznădejde.

Pentru sprijinul pacienților este necesară o strategie multidisciplinară, în care colaborarea între medici este esențială pentru diagnosticarea precoce și începerea tratamentului de încetinire a declinului pulmonar. Pe de altă parte, metodele farmacologice și asistența medicală trebuie completate de intervenția asupra stărilor emoționale ale pacienților.

Citește și: