#ASH18: Diversitatea scăzută a microbiotei intestinale se asociază cu riscul de complicații ale transplantului de celule stem

  • Health literacy



Complicațiile transplantului de celule stem hematopoietice sunt mai numeroase la pacienții care au o diversitate mai mică de microbi la nivel intenstinal înainte de începerea transplantului. Rezultatele studiului au fost prezentate la Congresul Societății Americane de Hematologie 2018.

În timp ce cercetările anterioare arătau o relație similară între rezultatele transplantului și compoziția microbiană intestinală la scurt timp după transplant, acest nou studiu sugereză că legătura începe chiar înaintea transplantului.

abonare

Studiul, realizat în SUA, Europa și Japonia, a constatat că pacienții care urmează să fie supuși transplantului au avut microbiota intestinală de 1,7 – 2,5 ori mai mică în diversitate comparativ cu voluntarii sănătoși. Comunitățile microbiene ce se găsesc la nivelul intestinului sunt dominate în principiu de o singură specie de bacterii.

Rezultatele s-au bazat pe probele prelevate de la 1000 de pacienți care urmau un transplant alogen alături de cele de la voluntarii sănătoși. Compoziția microbiană a avut variații (în funcție de diversitatea și tipurile de microbi găsiți în scaunul pacienților) la pacienții care erau supuși transplantului, față de rezultatele voluntarilor sănătoși.

Analiza ulterioară a arătat că această diversitate a fost asociată cu aportul caloric scăzut și cu utilizarea unui spectru larg de antibiotice. Pacienții cu cea mai mică diversitate microbiană au arătat o supraviețuire mai scăzută și un risc mai mare pentru “boală grefă-contra-gazdei” (BGCG).

“Înainte ca pacienții să primească un transplant, facem mai multe teste pentru a ne asigura că toate organele lor sunt în bună stare de funcționare. În viitor, ne imaginăm că starea microbiotei intestinale – pe care unii au numit-o organ uitat – poate deveni parte a evaluării. De asemenea, ar putea fi posibilă intervenția și repararea microbiotei în perioada post-transplant”, a declarat Dr. Jonathan U.Peled, Memorial Sloan Kettering Cancer Center

Studiul este unul observațional și nu arată relația cauză-efect însă rezultatele ar putea ajuta la reducerea riscurilor de complicații prin luarea măsurilor de îmbunătățire a microbiotei intestinale înainte de a începe HCT.

Transplantul de celule stem hematopoietice este (HCT) o procedură în care pacientul primește celule stem de la un donator similar genetic. Această abordare este adesea folosită pentru a trata cancerele de sânge agresive dar poate fi asociată cu complicații severe, cum ar fi BGCG (complicație severă care apare în urma donării celulelor, fiind un răspuns al limfocitelor donatorului împotriva țesuturilor gazdei).

Citește și: