Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

România înregistrează cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin din UE

mm
23 Jan 2019
5231 Views

Săptămâna Europeană a Prevenției Cancerului de Col Uterin (21-27.01.2019) pune accent, anul acesta, pe importanța screeningului împotriva acestei boli. Din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, doar două (România și Polonia) nu oferă finanțare pentru vaccinarea anti-HPV (Human Papiloma Virus) în cadrul Programelor Naționale de Vaccinare.

Țările care integrează vaccinarea anti-HPV alături de programele de screening derulate eficient au potențialul de a elimina povara cancerului de col uterin, așa cum este cazul Australiei, țară ce a anunțat deja că va elimina această boală în 20 de ani.

abonare

Vaccinarea anti-HPV, integrată în Calendarele Naționale de Imunizare, alături de programe eficiente de testare și-a dovedit deja eficiența în prevenirea a aproape o jumătate de milion de cazuri de cancer de col uterin și a peste 180.000 de decese la nivel mondial. Sperăm că și România se va alătura, în curând, țărilor ce fac eforturi în prevenirea infecției cu HPV, luând în calcul că există peste 80 de țări în întreaga lume ce au inclus deja acest vaccin în Programele Naționale de Imunizare”, a declarat Nicolas Renard, General Manager MSD România.

Care este impactul cancerului de col uterin?

În România, conform celui mai recent raport al Observatorului Global al Cancerului (GLOBOCAN), cancerul de col uterin este a devenit al doilea cancer care afectează femeile de toate vârstele, după cel mamar (în trecut se afla pe poziția a treia după cel mamar și colorectal). Anual, 3308 femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin (19,5 /100.000 de locuitori), iar peste 1700 femei pierd lupta cu această boală (8,9/100.000).

Pe plan mondial, peste 570.000 de femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin, iar peste 311.000 au murit din această cauză. De aceea, cancerul de col uterin este al patrulea cel mai frecvent diagnosticat și a patra cauză de mortalitate prin cancer la femei, la nivel global. În 42 de țări este principala cauză de mortalitate prin cancer la femei.

Informații cheie despre infecția cu HPV și bolile provocate de aceasta

Infecția cu virusul HPV este foarte frecventă, până la 80% din populația feminină activă sexual va fi expusă, la un moment dat, acestui virus. Infecția cu virusul HPV este responsabilă pentru apariția a 5 tipuri de cancer, dintre care 100% din cazurile de cancer cervical, 88% din totalul cazurilor de cancer anal, 70% din cazurile de cancer vaginal,  50% din cazurile de cancer penian și 43% din cazurile de cancer vulvar.

În cei peste 10 ani de la debutul vaccinării, aceasta și-a dovedit eficiența atât în reducerea prevalenței infecțiilor cu tulpini HPV cu risc oncogenic crescut, cât și a bolilor provocate de acestea. În această perioadă, au fost înregistrate reduceri de până la 90% a infecției cu HPV tip 6/11/16/18 în țări ce înregistrează o rată vaccinală optimă, reduceri de aproximativ 45% a leziunilor cervicale cu risc scăzut și de aproximativ 85% a celor cu risc înalt.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.