#ASCO18. Chimioterapia încălzită nu este benefică pentru o mare parte dintre pacienții cu cancer colorectal avansat

  • Medicina personalizată



Pentru mai bine de 15 ani, tratamentul standard pentru cancerul colorectal avansat, cu metastaze la nivelul peritoneului a implicat administrarea de chimioterapie încălzită în cavitatea abdominală a pacienților, în timpul intervenției chirurgicale. Procedura este menită să ajute la eliminarea tumorilor din zona afectată. Totuși, un studiu prezentat la Congresului Anual al Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO 2018) sugerează că administrarea chimioterapiei în cazul acestei afecțiuni ar putea face mai mult rău decât bine pentru unii pacienți.

Studiului randomizat de fază III „PRODIGE 7” a inclus 265 de pacienți cu cancer colorectal stadiul IV, cu metastaze la nivelul peritoneului, dar fără alte metastaze. Participanții au fost împărțiți în două grupuri. Pentru jumătate dintre ei s-a administrat chimioterapie încălzită în timpul operației, iar pentru cealaltă jumătate nu. Cercetătorii și-au propus să verifice dacă utilizarea chimioterapiei aduce beneficii observabile pentru pacienți.

abonare

La 64 de luni de la intervenția chirurgicală, nu s-au observat diferențe semnificative între cele două grupuri de pacienți, în ceea ce privește perioada totală de supraviețuire sau perioada de supraviețuire fără progresie.

Totuși, la 60 de zile de la intervenție, pacienții care au primit chimioterapie încălzită în timpul operației au suferit de aproape două ori mai multe complicații decât cei care nu au primit (24,1% vs. 13,6%).

Așadar, administrarea chimioterapiei în tipul intervenției chirurgicale nu a adus beneficii notabile pacienților cu cancer colorectal avansat, cu metastaze la nivelul peritoneului. Mai mult, studiul a arătat că numărul de complicații este mai mare în rândul pacienților care au primit acest tratament.

Potrivit cercetătorilor, eliminarea chimioterapiei încălzite din îngrijirea standard nu ar avea nici un impact asupra perioadei totală de supraviețuire și a perioadei de supraviețuire fără progresie, dar pacienții nu ar trebui să se confrunte cu efectele secundare ale tratamentului.

„Acesta este primul studiu randomizat care a evaluat rolul acestui tip de chimioterapie în tratarea cancerului colorectal avansat. Datele arată că aceasta nu aduce beneficii în plus față de intervenția chirurgicală” – dr. Francois Quenet, principalul autor al studiului

Echipa condusă de dr. Quenet a ajuns la concluzia că administrarea chimioterapiei încălzite nu este necesară în cazul pacienților cu puține metastaze peritoneale, iar cei cu metastaze extinse nu beneficiază de pe urma ei.

Cu toate acestea, datele studiului sugerează că administrarea chimioterapiei ar putea fi utilă pentru pacienții cu un grad mediu de metastaze nivelul peritoneului.

„Studiul sugerează că mulți pacienți cu cancer colorectal pot evita chimioterapia inutilă și efectele adverse asociate cu ea” – dr. Expert Andrew Epstein, expert ASCO

Știrea în format video poate fi accesată mai jos:

Articole recomandate: