#ASCO18. Cancer de pancreas incipient: tratament cu chimioterapie și radioterapie, înainte de intervenția chirurgicală

  • Medicina personalizată



Noi date, prezentate la Congresului Anual al Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO 2018) ar putea schimba practica medicală în ceea ce privește tratamentul cancerului pancreatic.

Studiul PREOPANC-1 a arătat că tratamentul cu o combinație de chimioterapie și radioterapie (chimioradioterapie) înainte de intervenția chirurgicală crește șansele de supraviețuire la doi ani a pacienților cu cancer pancreatic operabil.

abonare

Cei 246 de pacienți cu cancer pancreatic incluși în studiu au fost împărțiți în mod aleator în două grupuri:

  • participanții din primul grup au beneficiat de intervenție chirurgicală imediată, practică standard în aceste cazuri
  • participanții din al doilea grup au fost tratați cu chimioradioterapie timp de 10 săptămâni, înainte să fie operați

Tratamentul cu chimioradioterapie a influențat pozitiv rata de succes a intervențiilor chirurgicale. În cazul a 63% dintre pacienții tratați cu chimioradioterapie celulele tumorale au fost complet eliminate, în comparație cu 31% dintre pacienții care au primit îngrijirea standard.

Beneficiile celor 10 săptămâni de tratament s-au observat și pe termen lung. Perioada totală de supraviețuire și timpul până la recidivă au fost mai bune în rândul pacienților tratați cu chimioradioterapie, față de cei care au primit îngrijirea standard:

  • Perioada totală mediană de supraviețuire: 17.1 luni (chimioradioterapie) vs. 13.7 luni (îngrijire standard)
  • Timpul până la recidivă: 9.9 luni (chimioradioterapie) vs. 7.9 luni (îngrijire standard)

Mai mult, pacienții tratați cu chimioradioterapie au avut șanse de 42% să supraviețuiască la doi ani de la intervenția chirurgicală, față de 30% pentru pacienții care au beneficiat doar de operație.

„Acesta este primul studiu randomizat care a arătat că tratamentul preoperator oferă rezultate mai bune pentru pacienții cu cancer pancreatic în stadii incipiente, operabil. Credem că aceste rezultate ar putea schimba practica medicală în aceste cazuri” – dr. Geertjan Van Tienhoven, principalul autor al studiului

De multe ori, cancerul pancreatic avansează atât de rapid încât tumoarea nu poate fi eliminată, chiar dacă se încearcă intervenția chirurgicală. De asemenea, mortalitatea rămâne ridicată în rândul pacienților, chiar dacă aceștia se află sub tratament.

„Acest studiu este un exemplu pentru felul în care tratamentele pot fi îmbunătățite pentru a funcționa mai bine pentru pacienți. De asemenea, rezultatele reprezintă un progres pentru persoanele cu cancer pancreatic, o boală extrem de dificil de vindecat” – Andrew Epstein, expert ASCO

Potrivit autorilor studiului, datele prezentate astăzi la ASCO ar putea schimba abordarea medicală cu privire la cancerul pancreatic. Cercetătorii caută acum și alte tratamente preoperatorii eficiente.

Știrea în format video poate fi accesată mai jos:

Articole recomandate:

#ASCO18. Cancerul mamar incipient ar putea fi tratat eficient fără chimioterapie, în urma unui test genetic

#ASCO18. Cancerul pulmonar ar putea fi detectat precoce folosind analize de sânge

#ASCO18. Adăugarea taselisib la terapia hormonală cu fulvestrant a încetinit progresia cancerului de sân avansat cu 2 luni

#ASCO18. Cât de mult contează rasa, sexul și vârsta în alegerea tratamentului optim pentru cancer?