#ASCO19. Combinația dabrafenib cu trametinib determină supraviețuire prelungită în melanomul avansat BRAF pozitiv

  • Imuno-oncologia



Terapia țintită combinată cu dabrafenib și trametinib a dovedit beneficii pe termen lung în tratamentul formelor avansate de melanom BRAF V600 pozitive. Rezultatele celui mai mare studiu asupra melanomului avansat cu mutație BRAF au fost publicate în revista The New England Jounal of Medicine și prezentate în cadrul Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO) 2019.

Studiile clinice COMBI-d și COMBI-v

Cele două studii clinice au înrolat 563 de pacienți, reprezentând cea mai mare colecție de date și cea mai îndelungată urmărire a evoluției pacienților cu melanom avansat (nerezecabil sau metastazat) cu mutație BRAF V600.

abonare

Supraviețuirea la 5 ani a pacienților tratați cu dabrafenib și trametinib a fost de 34%. Dintre cei 19% de pacienți care au obținut răspuns terapeutic complet, 49% au înregistrat supraviețuire fără progresia bolii la 5 ani și 71% au obținut rate globale de supraviețuire, comparativ cu 19%, respectiv 34% în populația generală. Eficacitatea tratamentului s-a menținut și în cazul pacienților la care boala a progresat și au necesitat imunoterapie cu inhibitori ai punctelor de control.

„Această analiză demonstrează că terapia de primă linie cu dabrafenib + trametinib duce la controlul bolii la 5 ani în cazul unui pacient din cinci și supraviețuire la 5 ani în cazul unui pacient din trei”, a declarat Dr. Caroline Robert, șefa secției de dermatologie a Institutului Gustave Roussy, Paris.

COMBI-d este un studiu clinic randomizat, dublu-orb de fază III, care compară combinația dabrafenib + trametinib cu monoterapia cu dabrafenib și placebo ca terapie de primă linie în melanomul cutanat nerezecabil (stadiu III) sau metastazat (stadiu IV) cu mutație BRAF V 600 E/K.

Rezultatele la 3 ani ale studiului COMBI-d în ceea ce privește supraviețuirea fără urme de boală și supraviețuirea globală.
Rezultatele la 3 ani ale studiului COMBI-d în ceea ce privește supraviețuirea fără urme de boală și supraviețuirea globală. Sursa foto: Novartis.

COMBI-v este un studiu de faza III care compară combinația dabrafenib + trametinib cu monoterapia cu vemurafenib la același grup de pacienți.

Rezultatele la 3 ani ale studiului COMBI-v în ceea ce privește supraviețuirea fără urme de boală și supraviețuirea globală.
Rezultatele la 3 ani ale studiului COMBI-v în ceea ce privește supraviețuirea fără urme de boală și supraviețuirea globală. Sursa foto: Novartis

S-au înregistrat reacții adverse la 98% din pacienții tratați astfel și a fost necesară întreruperea administrării la 18% din pacienți. Cele mai frecvente evenimente adverse au fost: pirexia (4%), scăderea fracției de ejecție (4%), creșterea nivelului ALT (alanin aminotransferaza; 1%). Nu s-au înregistrat decese asociate tratamentului combinat cu drabrafenib + trametinib.

„Deși în istorie pacienții cu melanom metastazat aveau un prognostic rezervat, acum există motive pentru a fi încrezători. Noile date ne arată un impact pozitiv semnificativ asupra supraviețuirii. Terapiile țintite ar putea oferi supraviețuire pe termen lung și rezultate durabile” – Dr. Caroline Robert.

Studiul clinic COMBI-i

COMBI-i este un studiu de fază III, controlat placebo care compară combinația trametinib + dabrafenib cu tripla combinație trametinib + dabrafenib + spartalizumab ca primă linie de tratament la pacienții cu melanom nerezecabil (stadiu III) sau metastazat (stadiu IV) cu mutație BRAF V 600 E/K. Studiul clinic se află în desfășurare.

Rezultatele primelor două părți ale studiului, care au înrolat 36 de pacienți, au arătat rate ale răspunsului obiectiv de 78%. Dintre aceștia, 42% au obținut răspuns complet. Toți pacienții au înregistrat cel puțin un efect advers iar 6 pacienți au necesitat întreruperea administrării terapiei.

„Rezultatele eficacității imunoterapiei cu spartalizumab asociată combinației de terapii țintite dabrafenib + trametinib sunt încurajatoare. Comunitatea oncologică învață astfel cum pot fi combinate imunoterapiile cu terapiile țintite astfel încât pacienții să beneficieze mai mult”, a afirmat Dr. John Tsai, șeful diviziei Global Drug Development and Chief Medical Officer, Novartis.

Trametinib și dabrafenib – terapii țintite

Trametinib este un inhibitor specific al MEK1 (kinaza 1 reglată prin semnal extracelular activat de mitogeni), al activării MEK 2 și al activității kinazice. Dabrafenib este un inhibitor al kinazelor RAF. În melanom și alte tipuri de cancer, mutațiile oncogene ale BRAF determină activarea constitutivă a căilor RAS/RAF/MEK/ERK. Astfel, trametinib și dabrafenib inhibă două kinaze pe această cale, MEK și RAF iar asocierea asigură inhibarea concomitentă a căii.

Modul de acțiune al dabrafenib și trametinib prin inhibiția caii MAPK.
Modul de acțiune al dabrafenib și trametinib prin inhibiția caii MAPK. Sursa foto: National Cancer Institute

Combinația dabrafenib cu trametinib este aprobată în Europa pentru tratamentul pacienților cu forme avansate (metastazate sau nerezecabile) de melanom care prezintă mutația BRAF V600. Este, de asemenea, aprobată ca terapie în cancerul non-microcelular (NSCLC) avansat cu mutație BRAF V600.

Citește și: