#ASCO20. Alectinib crește supraviețuirea globală la 5 ani la pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular metastatic, ALK-pozitiv

  • Medicina personalizată



Alecensa (substanța activă alectinib) demonstrează creșterea ratei de supraviețuire la 5 ani, în comparație cu crizotinib, la pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC) ALK-pozitiv. Acestea sunt noile date provenite din studiul de fază III ALEX, prezentate în cadrul Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Oncologie Clinică, ASCO 2020.

Se confirmă astfel eficacitatea pe termen lung a tratamentului cu alectinib pentru pacienții cu NSCLC, cu sau fără metastaze la nivelul sistemului nervos central (SNC).

abonare

„Aceste date susțin alegerea alectinib ca tratament standard pentru pacienții cu NSCLC metastatic ALK-pozitiv”, a declarat Dr. Levi Garraway, Ph.D., director medical Roche.

Detaliile studiului

Studiul de fază III ALEX este unul randomizat, multicentric, open label, care a urmărit eficiența și profilul de siguranță ale tratamentului cu Alecensa (alectinib) în comparație cu crizotinib la pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular ALK pozitiv, netratați anterior. Acesta a inclus 303 pacienți din peste 30 de state, împărțiți în mod randomizat, în raport de 1:1, pentru a primi alectinib sau crizotinib. Statusul ALK al tumorilor a fost stabilit în urma testării imunohistochimice cu ajutorul testului VENTANA ALK (D5F3) CDx Assay, dezvoltat de compania Roche Tissue Diagnostics.

Analiza datelor arată beneficii importante privind supraviețuirea generală la 5 ani: o rată de supraviețuire de 62,5% în grupul de tratament cu alectinib versus 45,5% la pacienții tratați cu crizotinib.Rezultatele studiului subliniază beneficiul tratamentului cu alectinib pentru pacienții cu metastaze ale SNC – 42% reducere a riscului de deces în comparație cu crizotinib, respectiv 24% reducere a riscului de deces la pacienții fără metastaze ale SNC.

Aceste noi date vin în continuarea primelor rezultate ale studiului ALEX, prezentat inițial în cadrul ASCO 2018, când s-a demonstrat o reducere a riscului de deces sau progresie a bolii cu 57% prin tratamentul cu alectinib în comparație cu crizotinib la pacienții cu NSCLC ALK-pozitiv. Se confirmă eficacitatea pe termen lung a tratamentului cu alectinib, deja demonstrată anterior printr-o primă analiză a studiului.

Chiar dacă tratamentul are o durată medie mai lungă de administrare, profilul de siguranță rămâne unul favorabil și în concordanță cu datele anterioare, fără alte semnale de alarmă privind siguranța.

Despre cancerul pulmonar non-microcelular ALK-pozitiv

Potrivit datelor GLOBOCAN pentru anul 2018, la nivel mondial, cancerul pulmonar ocupa locul I atât ca incidență, cât și ca număr de decese, pentru ambele sexe.

cancerul pulmonar locul I incidență moratalitate
Distribuția celor mai frecvente cancere, în funcție de localizare. Sursa foto IARC

În Europa, cancerul pulmonar în 2018 a fost al doilea tip de cancer ca incidență la barbați, după cancerul de prostată și pe locul III la femei, după cancerele de sân și colorectal. Ca mortalitate, cancerul pulmonar ocupă primul loc pentru ambele sexe.

În jur de 80 – 85% din cancerele pulmonare sunt NSCLC, iar acesta are la rândul său mai multe subtipuri. Cancerul pulmonar non-microcelular ALK-pozitiv (engl. anaplastic lymphoma kinase) reprezintă un subgrup al NSCLC. Rearanjamentele genei ALK se întâlnesc în 3-5% dintre cancerele pulmonare non-microcelulare și sunt mai frecvent întâlnite la pacienții tineri și nefumători.

Alterările genei ALK (kinaza limfomului anaplastic), inițial descrise în cadrul limfomului anaplastic cu celule mari, de unde provine și numele, au la bază o fuziune genetică, ALK – EML4 și conduc la supra-expresia proteinei ALK, implicată în semnalizarea celulară, care promovează creșterea celulelor canceroase și supraviețuirea acestora. În cadrul acestui tip de cancer, SNC este un loc frecvent pentru metastazare.

Cum au evoluat terapiile?

Inițial, până la descoperirea inhibitorului tirozin-kinazic (TKI) crizotinib, pacienții cu NSCLC ALK-pozitiv erau tratați cu chimioterapie. Ulterior, în cadrul studiilor clinice, crizotinib a demonstrat superioritate față de terapiile bazate pe derivați de platină.

Ca și în cazul altor terapii țintite, curând au apărut și rezistențele la crizotinib prin mecanisme ALK-dependente sau independente, astfel încât au fost necesare alte arme terapeutice pentru tratamentul personalizat al acestei afecțiuni. Astfel, s-au dezvoltat TKI de generații noi, precum ceritinib, alectinib, brigatinib și lorlatinib, care au extins posibilitățile terapeutice pentru cancerele ALK-pozitive.

Despre Alecensa

Alecensa este un medicament oral, TKI înalt selectiv, recomandat ca primă linie de tratament la pacienții cu NSCLC ALK-pozitiv netratați anterior sau în anumite cazuri selectate, la pacienții tratați anterior cu crizotinib.

ghid NSCLC NCCN
Alectinib are indicație de linia I, dacă mutația ALK este descoperită la pacientul cu cancer pulmonar avansat. Sursa foto Ghidul NCCN
ghid NSCLC NCCN
Alectinib poate fi administrat în urma apariției de rezistență la crizotinib. Sursa foto Ghidul NCCN

Aceste indicații se bazează pe rezultatele favorabile ale studiul de fază III ALEX, care a demonstrat că terapia cu alectinib are un efect superior în ceea ce privește supraviețuirea față de crizotinib.

La începutul anului 2018, Comisia Europeană a aprobat alectinib ca monoterapie cu indicație în linia I pentru tratarea pacienților adulți cu cancer pulmonar non-microcelular ALK-pozitiv. În prezent, Alecensa este aprobat în 88 de state ca tratament de primă linie la pacienții ALK-pozitivi, cu NSCLC metastatic, inclusiv în SUA, Europa, Japonia și China.

Citește și: