#ESCCongress. Scannerele corporale din aeroporturi, sigure pentru pacienții cu stimulatoare sau defibrilatoare cardiace

  • Health literacy



Scannerele corporale utilizate pentru verificările de securitate sunt sigure pentru pacienții cu dispozitive cardiace implantate, conform cercetărilor prezentate în cadrul Congresului European de Cardiologie 2018.

În întreaga lume, mai mult de patru milioane de pacienți cu insuficiență cardiacă sau aritmii se bazează pe stimulatoare cardiace și defibrilatoare pentru a-și menține regulat ritmul inimii. Până acum, a fost neclar dacă scannerele corporale utilizate pentru verificările de securitate din aeroporturi interferează cu funcția dispozitivelor cardiace.

abonare

“Un sondaj ce a inclus 800 de persoane cu dispozitive cardiace a arătat că opt din zece pacienți sunt îngrijorați în legătură cu siguranța scannerelor corporale de securitate și ar refuza scanarea, preferând o verificare manuală. Acest lucru necesită mai mult timp și presupune furnizarea de detalii medicale personalului de securitate”, a declarat Dr. Carsten Lennerz, autorul studiului, de la German Heart Center München, Universitatea Tehnică din München și Centrul German pentru Cercetare Cardiovasculară.

Studiul a evaluat siguranța scannerelor corporale pentru pacienții cu dispozitive cardiace implantate. Scannerele emit unde milimetrice care ricoșează de pe piele și creează o imagine a corpului și a oricăror obiecte ascunse. Aceste scannere au fost introduse la mijlocul anilor 2000, fiind utilizate pentru screening-ul de securitate în majoritatea aeroporturilor, dar și în unele gări și clădiri publice.

Studiul a inclus 300 de pacienți cu stimulatoare cardiace, defibrilatoare, cardiovertere implantabile sau dispozitive de terapie cu resincronizare cardiacă, care au participat la o verificare de rutină la German Heart Centre din München. Pacienții au fost supuși unor scanări corporale care imită scanările de securitate din aeroporturi. În timpul scanării, a fost înregistrată o electrocardiogramă pentru a detecta posibilele defecțiuni ale dispozitivului cardiac cauzate de interferența electromagnetică.

Scanare corporală efectuată în cadrul studiului
Scanare corporală efectuată în cadrul studiului. Credit: German Heart Centre Munich

Dr. Lennerz a declarat: “Nu am descoperit nicio dovadă de interferență electromagnetică sau de funcționare defectuoasă a dispozitivelor testate și putem concluziona că scanarea corporală este sigură pentru pacienții cu dispozitive cardiace implantate. Acest lucru se datorează faptului că dispozitivele cardiace filtrează semnalele de înaltă frecvență, cum ar fi undele milimetrice, care pătrund cu greu în corp, iar timpul de scanare este foarte scurt (de obicei, în jur de 100 milisecunde).”

Premisa studiului a fost că acele câmpuri electromagnetice generate de scannerele corporale ar putea fi interpretate greșit de dispozitivele cardiace ca semnale de la inimă, determinând un stimulator cardiac să oprească ritmul sau să inducă un ritm incorect ori un defibrilator să elibereze din greșeală terapia de șoc. Interferențele electromagnetice ar putea, de asemenea, să modifice programul dispozitivului cardiac, adaptat în mod specific unui pacient, cu rezultate imprevizibile. Cu toate acestea, cercetările nu au găsit niciun indiciu privind interferența electromagnetică sau funcționarea defectuoasă a acestor dispozitive.

Dr. Lennerz a precizat faptul că unul dintre atuurile studiului a fost acela că pacienții au fost supuși unei scanări de securitate a corpului cu aceleași câmpuri electromagnetice folosite în viața reală, dar într-un mediu spitalicesc controlat.

Acesta a concluzionat: “Studiul sugerează că scannerele corporale cu unde milimetrice nu reprezintă nicio amenințare pentru pacienții cu stimulatoare cardiace, defibrilatoare cardiace implantabile sau dispozitive de terapie cu resincronizare cardiacă și nu este nevoie de protocoale specifice sau de restricții privind utilizarea acestora.”

Citește și: