#ESMO18. Rezultate încurajatoare ale siguranței și eficienței dublei terapii cu agonist STING și anti-PDL1

  • Altfel despre Cancer
  • Imuno-oncologia



Primele rezultate ale MK-1454, moleculă mică, agonist experimental al STING (stimulator al genelor interferonului), ca monoterapie sau în combinație cu pembrolizumab, la pacienți cu tumori solide avansate sau limfoame, au fost prezentate în cadrul Congresului Societății Europene de Medicină Oncologică (ESMO).

„Suntem încurajați de aceste rezultate incipiente cu agonistul STING, mai ales de observarea unor răspunsuri robuste anti-tumorale la pacienții care au primit MK-1454 în combinație cu Keytruda. Studii ulterioare sunt în desfășurare”- Dr. Eric H. Rubin, vicepreşedinte oncologie clinică, dezvoltare de fază incipientă, Laboratoarele de Cercetare Merck.

Rata de control al bolii a fost de 20% și 48% în grupul de monoterapie, respectiv dublă terapie. În brațul de monoterapie nu a fost înregistrat nici un răspuns complet sau parțial, în timp ce în brațul cu dublă terapia au fost înregistrate 6 răspunsuri parțiale (6/24), cu reduceri mediane de 83% atât în dimensiunea tumorilor injectate cât și a celor neinjectate. Nici unul din cei care au răspuns la tratament nu urmaseră un tratament inhibitor PD-1/PD-L1. La momentul analizei, toate răspunsurile parțiale se mențineau de cel puțin 6 luni.

abonare

Evenimente adverse legate de tratament (EALT) au fost înregistrate la 82,56% din cei din grupul de monoterapie (niciunul nu a necesitat întreruperea tratamentului) și la 82,1% (7,1% din pacienți au întrerupt tratamentul) din grupul de dublă terapie. Cele mai comune EALT, întâlnite la peste 10% din pacienții din ambele grupuri, au fost greața, mialgia, cefaleea și dureri tumorale. În plus, în grupul combinat au mai fost înregistrate și prurit, diaree, eczemă și tahicardie, la peste 10% din pacienți.

Rezultatele prezentate sunt pe baza a 26 de pacienți în grupul de monoterapie MK-1454 și 25 de pacienți în grupul de dublă terapie MK-1453- pembrolizumab, plus 9 pacienți care din cauza progresiei bolii au trecut din grupul de monoterapie în cel de dublă terapie.

Studiul este unul de fază 1, deschis, mulți-braț, multicentric, cu doze crescătoare ale MK-1454. A inclus pacienți cu tumori solide sau limfoame avansate, cărora li s-a injectat MK1454 intra-tumoral săptămânal pentru 9 săptămâni, timp de 3 cicluri, apoi la fiecare 3 săptămâni. Pembrolizumab a fost administrat intravenos, 200 mg la fiecare 3 săptămâni.

Despre STING

STING este o moleculă de semnal implicată în răspunsul imun înnăscut. Atunci când celulele sunt infectate de agenți patogeni, induce producerea de interferon I. Acesta la rândul său are rolul de a proteja celulele infectate și pe cele din jur de infecție prin legarea autocrină (de aceeași celulă care a secretat-o) și paracrină (de celulele din jur). STING mai are un rol în activarea autofagiei selective și a răspunsului antitumoral, această cale fiind inhibată în multe cancere. De aceea există studii ale unor agenți agoniști STING. În aceste încercări de activare terapeutică a STING trebuie luat în considerare și efectul imunosupresiv prin creșterea expresiei PD-L1.

STING-cale-de-semnalizare-diagrama-celula
Calea de semnalizare STING (sursă)

Despre PD-L1

Pembrolizumab este un anticorp monoclonal ce blochează interacțiunea PD-L1 cu PD-1 și CD80. Fiziologic, interacțiunea dintre PD-L1 și PD-1 are rolul de a inhiba limfocitele T, menținând activitatea sistemului imun în limite normale, prevenind distrugeri tisulare sau fenomene autoimune. Unele tipuri de cancer se folosesc de această cale, pentru a inhiba răspunsul imun. Inhibitorii PD-L1 și PD-1 împiedică acest mecanism adaptativ al celulelor maligne.

Citește și:

sursă imagine feature