Lansarea Alianței Europene pentru Sănătatea Cardiovasculară: „întâlnirea de astăzi este un pas uriaș pentru cetățenii și pacienții europeni”

  • Cardiologie



Alianța Europeană pentru Sănătatea Cardiovasculară a fost lansată astăzi, 27 septembrie, ora 15:30 (ora României), în cadrul unui eveniment online. Scopul principal al EACH este de a crește gradul de conștientizare cu privire la povara bolilor cardiovasculare (BCV) și de a solicita acțiuni din partea factorilor de decizie europeni. Lansarea vine înaintea Zilei Mondiale a Inimii (29 septembrie).

Dr. Marius Geantă, președinte Centrul pentru Inovație în Medicină și co-președinte al Grupului Consultativ Științific și de Sănătate Publică FH Europe, a vorbit în cadrul evenimentului de lansare ca reprezentant al FH Europe – Rețeaua pacienților europeni cu Hipercolesterolemie Familială, răspunzând la întrebarea: „Care ar fi acțiunea cu care ar trebui să înceapă Uniunea Europeană?”. Puteți consulta agenda, aici.

abonare

„Până în prezent, UE s-a concentrat foarte mult pe combaterea bolilor cardiovasculare ca boli determinate de stilul de viață. BCV sunt percepute ca o consecință a dietelor nesănătoase, a lipsei de activitate fizică sau a expunerii la anumiți factori de mediu. Deși acești factori sunt importanți, trebuie să fie clar că multe afecțiuni cardiovasculare nu pot fi prevenite. Ele sunt moștenite sau congenitale, sau apar din cauza declinului funcțional sau sunt rezultatul altor afecțiuni cronice sau ale terapiilor lor.

De exemplu, hipercolesterolemia familială (HF) este o afecțiune genetică des întâlnită care pune viața în pericol și care, dacă nu este tratată, poate duce la infarct miocardic precoce. Deci, UE nu ar trebui să își limiteze atenția doar la prevenirea primară. Și ar putea începe prin a adopta o abordare mai holistică și să propună soluții pe parcursul bolii, mergând de la prevenția personalizată, la prevenția primară, la detectarea și screeningul precoce, și de la accesul la îngrijire și tratament, la îmbunătățirea reabilitării și a îngrijirilor după boală. 

De asemenea, UE ar trebui să sprijine utilizarea inovației pentru a preveni cazurile de infarct miocardic și AVC prevenibile prin prevenția personalizată. Și cred că HF ar putea fi un model în acest sens. Întâlnirea de astăzi poate nu este un pas atât de mare pentru noi cei prezenți, dar cu siguranță ar putea fi un pas uriaș pentru cetățenii și pacienții europeni” – Dr. Marius Geantă.

Jean-Luc Lemercier, președintele Grupului sectorial cardiovascular, MedTech Europe, a declarat: „Comisia Europeană lucrează acum la calendarul de lucru 2022 al programului EU4Health. Programul de lucru 2021 a fost o oportunitate ratată pentru bolile cardiovasculare. Acum trebuie să ne asigurăm că ne vom descurca mai bine pentru prioritizarea BCV și pentru pacienții care suferă de BCV. Mulți parteneri ai Alianței au împărtășit deja Comisiei idei concrete cu privire la modul în care povara BCV ar putea fi abordată prin intermediul programului – de la inițiative de detectare timpurie a BCV și o mai bună colaborare între statele membre în registrele digitale ale pacienților și de la campanii de sensibilizare la o mai bună monitorizare a pacienților”.

Despre inițiativele propuse de FH Europe pentru programul EU4Health, aici.

De ce este nevoie de EACH?

BCV sunt principala cauză de deces la nivel mondial. În 2019, se estimează că 17,9 milioane de persoane au murit din cauza BCV, reprezentând 32% din totalul deceselor la nivel mondial. Dintre aceste decese, 85% au fost cauzate de infarct și accident vascular cerebral. BCV este, de asemenea, principala cauză de deces în regiunea europeană, reprezentând 47% din totalul deceselor la femei și 39% la bărbați.

În UE, BCV reprezintă 36% din toate decesele și afectează viața a aproximativ 60 de milioane de persoane care trăiesc cu afecțiuni cardiovasculare. Contrar opiniei publice, BCV nu afectează doar persoanele vârstă, ci are un impact puternic asupra persoanelor de toate vârstele. Aproximativ 20% din toate decesele premature (înainte de vârsta de 65 de ani) în UE sunt cauzate de BCV.

Bolile cardiovasculare se află în strânsă legătură cu numeroase alte boli cronice, cum ar fi diabetul sau bolile renale.

Alături de cancer, pentru care au fost deja definite Planul European si Misiunea de Cercetare, bolile cardiovasculare pun cele mai mari probleme pentru sănătatea publică și sistemele de sănătate, deopotrivă. Este urgent nevoie de prioritizare și de regândire a mijloacelor de intervenție, la nivelul Uniunii Europene.

Pentru a se asigura că strategia Europeană de combatere a BCV este potrivită dimensiunii acestei provocări colective, Alianța reunește, pentru prima dată, 15 organizații europene și internaționale de vârf care reprezintă principalii actori relevanți pe subiect din domeniul sănătății.

Lansarea Aliantei Europene pentru Sanatatea Cardiovasculara

La nivel colectiv, Alianța reprezintă:

  • zeci de milioane de pacienți;
  • peste 200.000 de profesioniști din domeniul sănătății;
  • peste 400 de companii din domeniul tehnologiei sănătății;
  • milioane de oameni care trăiesc cu factori de risc genetici ai BCV, dar care nu au fost încă diagnosticați.

Partenerii Alianței s-au angajat să își unească forțele și să împărtășească expertiza pentru:

  • creșterea gradului de conștientizare a poverii BCV în societate;
  • solicitarea unui plan european pentru BCV pentru îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, optimizarea calității vieții la pacienți și cetățeni nediagnosticați cu BCV și prevenirea evenimentelor cardiace și a accidentelor vasculare cerebrale;
  • consilierea factorilor de decizie politică cu privire la acțiunile de îmbunătățire a sănătății cardiovasculare și de prevenire BCV în Europa, făcând astfel populația mai rezistentă la viitoarele pandemii și alte amenințări pentru sănătate;
  • mobilizarea investițiilor pentru cercetarea BCV și promovarea parteneriatelor public-privat în inovarea BCV;
  • Asigurarea unui acces rapid și echitabil la noile tehnologii medicale și medicamente care adaugă valoare pacienților și societății.

„Împreună, cele 15 organizații care alcătuiesc astăzi EACH reprezintă calea completă de îngrijire. Avem pacienți, furnizori de servicii medicale, cercetători și oameni de știință, industria medicală și asiguratori de sănătate, toți reprezentați în Alianță. Este, de asemenea, pentru prima dată când organizațiile din domeniul sănătății și-a unit forțele la un asemenea nivel pentru a lucra în direcția unui obiectiv comun: plasarea sănătății cardiovasculare pe agenda europeană” – a declarat Prof. Stephan Achenbach, președinte Societatea Europeană de Cardiologie

Plan european pentru bolile cardiovasculare

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezenți și reprezentanți au autorităților europene, care și-au exprimat sprijinul pentru această inițiativă: Mojca Gobec (Ministerul Sănătății, Slovenia), Donata Meroni (DG Sante) și co-președintele Grupului de lucru asupra sănătății cardiovasculare din Parlamentul European, Maria da Graça Carvalho.


Recent, programul Sloveniei, dedicat screeningului pediatric pentru HF și screeningul nou-născuților, a fost identificat drept un model de bune practici de către Comisia Europeană, alături de programe similare din Olanda și Republica Cehă. În contextul Președinției Sloveniei la Consiliului Uniunii Europene din 2021, va fi organizată, pe 11 octombrie, o întâlnire dedicată echității și inovării în screeningul pediatric pentru hipercolesterolemie familială în întreaga Europă – Achieving Equity and Innovation in Newborn Screening and in Familial Hypercholesterolemia Paediatric Screening across Europe.

Vă puteți înregistra la eveniment – aici

Citește și: