Apariţia rezistenţei la meticilină a Staphylococcus aureus precede utilizarea clinică a antibioticelor




Staphylococcus aureus meticilino-rezistent (MRSA) a apărut anterior administrării meticilinei în practica medicală, conform unui studiu publicat în Nature în ianuarie 2022. Linii de MRSA care s-au dezvoltat cu cel puţin 100 de ani înainte de utilizarea clinică a antibioticelor au fost identificate la aricii din Europa.

Aceste linii bacteriene se răspândesc la nivelul populaţiei de arici, precum şi între arici şi gazde secundare, inclusiv oameni. La arici, răspândirea tulpinilor de S. aureus rezistente la meticilină a reprezentat un avantaj selectiv, în contextul infecţiei simultane a gazdei cu Trichophyton erinacei, un dermatofit care infectează aricii şi produce compuşi cu activitate de tip antibiotic. Existența acestor rezervoare animale, în care bacteriile rezistente la antibiotice pot supraviețui și se pot răspândi oricând în populația umană, sugerează importanța implementării unei abordări de tip One Health  în politicile de sănătate privind rezistența antimicrobiană.

abonare

Descoperirea penicilinei la începutul secolului XX a reprezentat unul dintre cele mai importante progrese ale medicinii. Introducerea antibioticelor în clinică pentru tratarea infecţiilor a condus la salvarea a nenumărate vieţi, însă fenomenul de dezvoltarea a rezistenţei la antibiotice s-a răspândit pe măsură ce antibioticele au fost utilizate din ce în ce mai des. Până în prezent, factorul considerat drept principal determinat al rezistenţei la antibiotice a patogenilor umani a fost reprezentat de administrarea pe scară largă a antibioticelor în context clinic.

Staphylococcus aureus meticilino-rezistent reprezintă unul dintre cei mai răspândiţi patogeni rezistenţi la antibiotice. A fost identificat pentru prima dată în 1960, la scurt timp după ce meticilina a început să fie administrată ca tratament la pacienţii infectaţi cu S. aureus rezistent la penicilină. MRSA s-a răspândit în toată lumea, în spitale şi în comunitate, precum şi la animale.

Staphylococcus aureus meticilino-rezistent a apărut înainte de utilizarea clinică a antibioticelor
Sursa foto: Pixabay

Rezistenţa la meticilină a S. aureus este mediată de două gene, mecA şi mecC, care conferă rezistenţă la aproape toate antibioticele din categoria β-lactaminelor. MRSA identificat la aricii din Danemarca şi Suedia prezintă o prevalenţă ridicată a genei mecC. Această genă a fost identificată, de asemenea, şi la MRSA izolat de la numeroase animale domestice.

Studiul publicat în Nature a analizat distribuţia MRSA pozitiv pentru gena mecC, precum şi a altor izolate de Staphylococcus aureus, la aricii din Noua Zeelandă şi 10 ţări europene. Au fost secvenţiate 244 izolate de S.aureus de la arici şi 913 izolate din alte surse, pentru a evidenţia istoria evoluţiei bacteriene, dinamica gazdelor, dispersia geografică a pattern-urilor şi potenţialul zoonotic al clonelor majore de MRSA mecC pozitive în Europa. Pentru a investiga mecanismul potenţial prin care MRSA mecC pozitiv a fost selectat de T. erinacei, a fost realizată analiza genomului dermatofitului pentru genele care codifică β-lactamine biosintetice şi s-a realizat screeningul T. erinacei pentru producţia de β-lactami şi pentru activitatea antibiotică împotriva unui panel de tulpine de S. aureus.

  • MRSA mecC pozitiv a fost prezent la 101 din 172 de arici din Anglia, Wales, Republica Cehă, Danemarca, Portugalia şi Noua Zeelandă.
  • Toţi cei 104 arici din Grecia, România, Italia, Franţa şi Spania au fost negativi pentru MRSA mecC.

Analiza prevalenţei MRSA mecC pozitiv în populaţiile de oameni şi diverse specii de animale a indicat că aricii sunt cel mai probabil gazda primară în unele ţări, iar animalele domestice ar putea fi gazde intermediare şi vectori în transmiterea zoonotică a bacteriei de la arici la oameni.

Unele izolate de MRSA mecC pozitive obţinute de la oameni indică provenienţa din rezervoarele de la arici, fiind probabil cauza unor infecţii sporadice la oameni în ultimii 200 de ani, cu mult înainte ca MRSA să fie identificat şi meticilina să fie utilizată în clinică.

Dermatofitul Trichophyton erinacei, care infectează aricii, produce două antibiotice de tip β-lactamine. S. aureus meticilino-rezistent poate supravieţui în gazde infectate de Trichophyton erinacei, spre deosebire de S. aureus sensibil la meticilină, ceea ce explică apariţia MRSA ca adaptare evolutivă a bacteriei la colonizarea aricilor infectaţi cu dermatofiţi producători de  antibiotice de tip β-lactamine.

Rezistenţa la antibiotice a bacteriilor patogene umane reprezintă o ameninţare importantă cu privire la combaterea bolilor infecțioase, în special a celor ameninţătoare de viaţă. Rezultatele studiului oferă o nouă perspectivă şi o înţelegere mai aprofundată asupra fenomenului de dezvoltare a rezistenţei la antibiotice.

Citeşte şi: