STUDIU. 73% dintre cazurile de diabet pot fi omise dacă diagnosticul se bazează doar pe valorile hemoglobinei glicozilate
Stabilirea diagnosticului de diabet zaharat doar pe baza valorilor hemoglobinei glicozilate (HbA1c) eșuează în identificarea multor cazuri care ar putea beneficia de o intervenție precoce. Această metodă a devenit din ce în ce mai folosită datorită accesibilității, însă duce la subestimarea prevalenței diabetului și supraestimarea toleranței normale la glucoză, conform datelor unui studiu care a inclus peste 9.000 de participanți, prezentat în cadrul Întâlnirii Anuale a Societății de Endocrinologie de la New Orleans. Studiul a oferit date și despre modul în care variațiile rasiale influențează acuratețea testării HbA1c.
Realizarea testului de toleranță la glucoză administrată oral (TTGO) ar putea fi utilă pentru identificarea grupurilor de risc, a acelor persoane pentru care există o probabilitate mai mare să aibă o hemoglobină glicozilată fals crescută. Folosirea testului de toleranță la glucoză pentru a confirma rezultatele HbA1c crește acuratețea diagnosticului.
Autorii studiului au afirmat faptul că stabilirea diagnosticului doar pe baza HbA1c este „lipsită de acuratețe”:
„Clinicienii nu ar trebui să se bazeze doar pe hemoglobina glicozilată, iar pentru pacienții cu risc înalt ar trebui să se ghideze după testul de toleranță la glucoză pentru a determina diagnosticul” – Dr. Maria Mercedes Chang Villacreses, City of Hope National Medical Center, California.
În studiu au fost incluși 9.000 de adulți fără un diagnostic de diabet, cu vârstă medie de 48 de ani, jumătate fiind femei. Aceștia au participat la un sondaj (National Health and Nutrition Examination Suvey) realizat în perioada 2005-2014, în cadrul unui program național de sănătate realizat de CDC (Centers for Disease Control and Prevention).
Dintre cei 6.300 de participanți cu valori normale ale HbA1c, 42,5% au fost diagnosticați cu diabet pe baza glicemiei și rezultatelor la TTGO. Dintre cei 765 de pacienți cu diabet conform acestor măsurători, doar 26,9% au fost încadrați în diagnosticul de diabet pe baza hemoglobinei glicozilate.
- 73% din cazurile de diabet definite prin TTGO nu au fost detectate prin HbA1C
- Pentru diagnosticul de diabet, HbA1c a avut o sensibilitate de 26,93% și o specificitate de 99,39% comparativ cu TTGO
- Pentru determinarea toleranței normale la glucoză, sensibilitatea a fost de 84,91% și specificitatea de 43,53%
„Hemoglobina glicozilată a devenit principala modalitate de screening și diagnostic pentru diabet. Ghidurile Asociației Americane de Diabet recomandă testul de toleranță la glucoză și îndeamnă clinicienii să nu se bazeze doar pe HbA1c” – Dr. Villacreses
Rezultatele acestui studiu ar putea oferi o explicație și pentru ratele crescute de complicații microvasculare care sunt identificate la persoanele cu prediabet.
Ghidul Asociației Americane de Diabet include următoarele prevederi „glicemia a jeun, testul de toleranță la glucoză și HbA1c sunt la fel de potrivite pentru diagnosticarea diabetului de tip 2 sau a pacienților cu prediabet”. În caz de anemie falciformă, anemie sau HIV, doar determinările glicemiei ar trebui să fie folosite pentru diagnostic.
Ghidul Asociației Americane a Endocrinologilor recomandă ca HbA1c să se folosească doar pentru screeningul pacienților cu prediabet și atrag atenția că acest diagnostic trebuie confirmat prin testarea glicemiei. În ceea ce privește screeningul diabetului se recomandă un test de toleranță la glucoză ca metodă principală de diagnostic.
Tot în ghidul ADA apare următoare specificație: „este important să se recunoască faptul că HbA1c este o determinare indirectă a nivelurilor medii ale glucozei în sânge și este important să fie luați în considerare și alți factori care pot determina glicozilarea hemoglobinei independent de glicemie – cum ar fi vârsta, rasa, terenul genetic, hemoglobinopatiile, tratamentul HIV”.
Studiul a arătat modul în care rasa influențează acuratețea testului HbA1c. S-au detectat mai frecvent valori anormale ale glicemiei la rasa albă decât la cea neagră sau la hispanici.
- Cea mai mare specificitate pentru diagnosticul de diabet s-a înregistrat la rasa neagră (71,79%), urmată de americanii mexicani (30,71%).
- Pentru rasa albă testul a demonstrat cea mai scăzută specificitate (21,11%), însă cea mai ridicată sensibilitate 89,40%.
- Sensibilitatea a fost cea mai redusă la rasa neagră (71,79%), urmată de americanii mexicani.
Hemoglobina glicozilată vs. TTGO
Glicemia și hemoglobina glicozilată sunt testări complementare utilizate pentru evaluarea statusului glicemic. Concentrația glucozei în sânge arată glicemia la momentul testării și depinde de numeroși factori precum alimentația din ziua respectivă, efectul efortului fizic, medicația etc.
Carbohidrații se leagă de proteine într-un proces numit glicozilare. Principiul din spatele testării HBa1c este că durata de viață a hematiilor este de aproximativ 120 de zile, iar cantitatea de glucoză care se leagă de hemoglobină poate arăta indirect care a fost nivelul glicemiilor din ultimele săptămâni.
HbA1c este expresia procentuală a hemoglobinei care a fost glicozilată și teoretic oferă date despre valoarea glicemiei din ultimele 3 luni, fără a fi influențată de variațiile diurne. În plus, se consideră că aceasta prezintă anumite avantaje, cum ar fi faptul că poate fi dozată în orice moment al zilei. Având în rolul în estimarea riscului de complicații micro și macrovasculare mai multe ghiduri recomandă determinarea la intervale regulate a acestui parametru.
Cu toate acestea, există variații legate de durata de viață a hematiilor, studiile arătând, de exemplu că la diabetici turn-overul scade și până la 81 de zile. De asemenea, anemia sau alte afecțiuni pot afecta durata de viață a hematiilor iar factorii care țin de vârstă sau rasă au influențe suplimentare asupra variabilității acestei metode de testare. Hemoglobina glicozilată este mai simplu de realizat dar mai puțin sensibilă decât TTGO.
TTGO, testul de toleranță la glucoză evaluează capacitate de reglare a metabolismului glucidic și presupune testarea glicemiei unei persoane a jeun și apoi înainte și după 2 ore de la ingestia unei soluții care conține 75 g de glucoză. În mod normal, nivelul glucozei crește și apoi scade rapid, însă la o persoană cu diabet acestea rămân crescute și nu scad ușor.
Se pot obține rezultate care încadrează pacienții la categoria de diabet sau pre-diabet: glicemie bazală modificată (Impaired Fasting Glucose) sau intoleranță la glucoză (Impaired Glucose Tolerance). Testul este mai sensibil și permite detectarea precoce a diabetului.
Testele folosite pentru diagnosticarea și monitorizarea diabetului au avantaje și dezavantaje. Nu se poate spune că un test este mai bun decât altul ci că acestea oferă informații diferite, care trebuie integrate în funcție de fiecare caz.
Citește și
- #EASD2018. 111 milioane de cazuri de diabet zaharat ar putea fi prevenite
- Asociația Americană de Diabet actualizează ghidul „Standards of Care” după numai 4 luni: Noi date pentru medicația care țintește riscul cardiovascular