STUDIU. Riscul de recurență în cancerul de prostată ar putea fi evaluat printr-o metodă imagistică non-invazivă, PET-IRM cu PSMA radiomarcat

  • Oncologie



Evaluarea imagistică prin PET-IRM cu PSMA (prostate specific membrane antigen) radiomarcat, în cazurile de cancer de prostată de grad intermediar-crescut, permite evaluarea riscului de recurență la 2 ani după intervenția chirurgicală. Datele provin dintr-un nou studiu publicat în Journal of Nuclear Medicine.

În prezent, datele clinice și biopsia permit estimarea modului de evoluție a tumorii și ghidează tipul tratamentului. Conform autorilor, imagistica funcțională de tip PET-IRM reprezintă o alternativă non-invazivă pentru detectarea pacienților la risc de boală recurentă.

abonare

Deoarece cancerul de prostată are o evoluție imprevizibilă post-tratament, această investigație poate avea un rol important în ghidarea managementului terapeutic al pacientului, identificând cazurile care ar necesita tratament adițional sau cazurile care necesită doar monitorizare.

Sursa: Stanford Health Care’s PET/MRI scanner

În studiul prospectiv, 73 de bărbați cu vârste cuprinse între 48-70 de ani, nou diagnosticați cu cancer de prostată de grad intermediar/crescut, au fost urmăriți după terapia inițială până la 5 ani prin Ga⁶⁸-PSMA-11 PET/IRM.

Concluzia acestui studiu este faptul că Ga68-PSMA-11 PET poate să aprecieze riscul de recurență în cazul pacienților cu cancer de prostată de grad intermediar sau înalt, înainte de prostatectomie, prin determinarea gradului de captare a radiotrasorului la nivelul prostatei și prin aprecierea extensiei metastazelor.

S-a examinat imagistic corelația dintre PET (captare intensă în leziunea primară și prezența metastazelor) si datele clinice și patologice (gradul de diferențiere tumorală, extensia extraprostatică, implicarea ganglionilor limfatici).

Examinările au fost clasificate în funcție de gradul captării în leziunea primară și prezența sau absența metastazelor. Captarea crescută în leziunea primară, cu un SUVₘₐₓ peste 12,5 si prezența metastazelor care exprimă PSMA au fost asociate cu eșec biochimic (creșterea PSA) și un risc de recurență crescut într-un interval de 2 ani de la prostatectomie.

SUVₘₐₓ reprezintă parametrul PET tradițional prin care se măsoară gradul captării într-o leziune tumorală a radiotrasorului specific, fiind folosit ca un biomarker al metabolismului/ densității receptorilor la nivel tumoral. Acest biomarker este urmărit atât la diagnostic, determinând agresivitatea tumorală, cât și post-terapie, pentru a stabili eficacitatea acesteia.

În prezent se folosesc doar informații clinice și histopatologice pentru a determina dacă este nevoie de tratament agresiv sau cancerul de prostată are o progresie lentă. Dezavantajele folosirii PET-IRM cu PSMA radiomarcat sunt iradierea pacientului și costurile crescute ale acestei investigații. Noul studiu are ca scop și identificarea pacienților care vor beneficia cel mai mult de PET cu PSMA, pentru a scădea astfel povara bolii și pentru a crește calitatea vieții, cu un raport cost-beneficiu bun.

 „PET-IRM cu PSMA radiomarcat aduce valoare în evaluarea preterapeutică a pacienților cu cancer de prostată nou diagnosticat, iar informația dată de PET pare să fie la fel de viabilă, dacă nu chiar mai de încredere decat informațiile aduse de biopsie și cele clinice, în prezicerea pacienților care vor avea un rezultat mai puțin favorabil”, a declarat , pentru publicația Inside Precision Medicine, autorul studiului Prof. Farshad Moradi, clinical associate professor of Radiology–Nuclear Medicine at Stanford University Medical Center.

Aproximativ 1 bărbat din 8 va fi diagnosticat cu cancer de prostată de-a lungul vieții, de aceea este foarte important să se facă diferențierea între cei la care cancerul va progresa rapid după terapie de iradiere sau prostatectomie.

Citește și: