STUDIU. Variabilitatea ritmului cardiac influențată de sex, vârstă și nivelul de activitate fizică

  • Medicina digitală



Variabilitatea ritmului cardiac sau variația în timp între două bătăi consecutive ale inimii reprezintă un factor indicator al riscului de deces din cauze cardiovasculare. Rezultatele unui studiu recent, care a monitorizat variabilitatea ritmului cardiac (VRC) prin intermediul unor ceasuri inteligente și brățări Fitbit, arată că parametrii VRC sunt puternic influențați de vârstă, sex și nivelul de activitate fizică.

Studiul a arătat că valorile parametrilor VRC scad odată cu înaintarea în vârstă, precum și faptul că acestea pot fi optimizate dacă se întreprind activități fizice viguroase și susținute. Totuși, în timp ce tinerii au nevoie de numai 30 de pași în plus pentru a înregistra o creștere cu 1 ms2  a parametrilor VRC, femeile cu vârsta cuprinsă între 50-54 au nevoie de aproximativ 200 de pași, iar bărbații, de 300 de pași.

abonare

VRC este o caracteristică non-invazivă și dinamică a sistemului nervos autonom, în același timp reprezentând și un factor de risc asociat decesului de cauză cardiovasculară. Această caracteristică poate fi monitorizată permanent cu ajutorul ceasurilor inteligente sau a brățărilor fitness care utilizează fotopletismografia.

Studiul publicat în revista științifică The Lancet a analizat modificările variabilității ritmului cardiac pe o perioadă de 24 de ore, precum și corelația dintre aceste modificări și sexul, vârsta și nivelul de activitate fizică în rândul a 8 milioane de participanți.

STUDIU. Variabilitatea ritmului cardiac
Rezultatele au arătat că variabilitatea ritmului cardiac a scăzut odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, parametri precum SDRR, LFP și HFP au variat semnificativ în raport cu sexul participanților. Sursă imagine: freepik.com

Desfășurarea studiului

Pentru preluarea datelor a peste 8 milioane de participanți, majoritar din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Canada, oamenii de știință care au derulat acest studiu au utilizat drept dispozitive de monitorizare mai multe modele Fitbit, precum Charge 2, Alta HR, Blaze, Versa și Ionic. Datele au fost colectate pe o perioadă de 24 de ore, aleasă în mod aleatoriu, și transmise unei baze de date pentru centralizare și analiză.

Variabilitatea ritmului cardiac a fost analizată în urma determinării parametrilor în funcție de timp (s-au utilizat parametrii r-MSSD, rădăcina pătrată din suma pătrată a diferențelor intervalelor NN pe perioada de 24 ore, și SDRR, devierea standard a intervalelor R-R), de frecvență (s-au utilizat parametrii LFP – puterea ondulațiilor NN de frecvență joasă – și HFP – puterea ondulațiilor NN de frecvență înaltă), precum și determinări grafice.

Rezultatele au arătat că variabilitatea ritmului cardiac a scăzut odată cu creșterea în vârstă. De asemenea, parametri precum SDRR, LFP și HFP au variat semnificativ în raport cu sexul participanților. Parametrii HRV au variat pe durata perioadei de monitorizare, cele mai înalte valori fiind observate dimineața devreme și seara târziu.

În urma unei monitorizări realizate între orele 06:00 și 07:00, în rândul bărbaților din categoria de vârstă 20-60 de ani, valoarea LFP a scăzut în medie cu 66,5%, iar valoarea HFP cu 82%, în timp ce în rândul femeilor, din aceeași categorie de vârstă, valoarea LFP a scăzut cu 69,3%, iar cea a HFP cu 80,9%.

Diferențe semnificative în variabilitatea ritmului cardiac s-au înregistrat și în rândul participanților care întreprind activități fizice, comparativ cu persoanele sedentare. Conform datelor obținute, o activitate fizică pronunțată poate îmbunătăți și optimiza parametrii variabilității ritmului cardiac.

În rândul participanților cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani, persoanele care făceau între 12.000 și 13.000 de pași zilnic au obținut valori ale HFP cu 21,2% mai mari în rândul bărbaților și cu 22,9% mai mari în rândul femeilor, comparativ cu cei care realizau numai 5.000 – 6.000 de pași pe zi.

În rândul participanților cu vârsta cuprinsă între 50 și 54 ani, valoarea HFP a fost cu doar 9,4% mai mare în rândul bărbaților și cu 9,3% mai mare în rândul femeilor.

Comparând aceste statistici, se poate concluziona că tinerii au nevoie de numai 30 de pași în plus pentru a înregistra o creștere cu 1 ms2  a parametrilor VRC, în timp ce pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 54 de ani este nevoie de 200-300 de pași.

Studiul prezentat mai sus nu este singurul care subliniază implicarea dispozitivelor Fitbit în aspecte legate de sănătatea cardiovasculară. Recent, Food and Drug Administration a aprobat Fitbit ECG, o aplicație mobilă utilizată pentru monitorizarea ritmului cardiac și detectarea fibrilației atriale, alături de ultimul smartwatch dezvoltat de companie, Fitbit Sense.

FDA aprobă Fitbit ECG, aplicație pentru monitorizarea ritmului cardiac
Fitbit ECG permite înregistrarea și stocarea datelor cu caracter medical, precum ritmul cardiac și undele electrice ale inimii, precum și distribuirea acestora către personalul medical. Algoritmul care stă la baza aplicației a dovedit o acuratețe de 98,7% în detectarea persoanelor cu fibrilație atrială și de 100% în detectarea celor cu ritm sinusal normal.

Este cunoscut faptul că stilul de viață sedentar reprezintă un factor de risc pentru apariția afecțiunilor cardiovasculare. Conform unui studiu prezentat în urmă cu un an în cadrul Congresului Societății Europene de Cardiologie, stilul de viață sedentar implică dublarea riscului de deces prematur.

De asemenea, specialiștii recomandă efectuarea a cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate mai intensă. Conform unei analize publicate în urmă cu un an în JAMA Internal Medicine, efectuarea a cel puțin 4.400 de pași (aproximativ 3,3 km) zilnic ar putea ajuta la reducerea riscului de mortalitate la femeile în vârstă.

Citește și: