#AAP25. Recomandarea vaccinului anti-HPV de către medicii stomatologi a dus la o creștere de 4 ori a ratei imunizării în rândul copiilor și adolescenților

  • Prevenție



Noi rezultate dintr-un studiu pilot, prezentate în cadrul conferinței American Association of Pediatrics de anul acesta, arată că implicarea medicilor dentiști în campaniile de vaccinare anti-HPV la copii poate fi o strategie de succes. Iniţiativa a asociat creșterea de 4 ori a ratei de vaccinare anti-HPV la copiii cu vârste între 9 şi 17 ani. În urma rezultatelor pozitive ale proiectului pilot, a fost dezvoltat un toolkit care să ajute medicii dentiști să promoveze vaccinul HPV în practica lor de rutină.

În cadrul programului, testat între iunie 2021 și mai 2023, specialiști în medicină dentară din Denver, Statele Unite, au fost încurajați să recomande vaccinarea anti-HPV copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani. Copiii și adolescenții au primit vaccinul dacă aceştia și reprezentații lor legali și-au dat consimțământul. 

abonare

În cadrul programului, au avut loc aproape 2800 de vizite la stomatolog. În urma iniţierii studiului pilot, a fost constatată o îmbunătățire imediată de 9,8% a ratei de vaccinare. Rata generală de vaccinare la vizitele eligibile a crescut de la 5,3% la 13,9% în timpul intervenției de 1 an. Probabilitatea de vaccinare împotriva HPV la o vizită la medicul dentist a fost de 4 ori mai mare în timpul programului comparativ cu perioada de dinaintea demarării iniţiativei.

un pacient la dentist
Sursa: freepik.com

Infecțiile cu HPV sunt cauză majoră de cancer de col uterin, dar și de cancere orale. Medicii dentiști participă de rutină la screeningul cancerelor orofaringiene, astfel că implicarea acestora în eforturile de prevenție a acestor afecțiune maligne este un pas important. În ceea ce privește populația pediatrică, aceștia ajung adesea mai frecvent la medicul dentist în comparație cu medicul pediatru.

„Având în vedere creșterea ezitării față de vaccinare, cred că este imperativ ca pacienții să audă de la toți furnizorii lor de servicii medicale că vaccinurile sunt importante pentru sănătatea lor”, a declarat Jessica Jack, MD, Universitatea din Colorado, Anschutz Medical Campus, Denver, care a contribuit la conceperea programului.

De asemenea, medicii dentişti pot administra tratamente injectabile complexe, astfel că ar putea fi implicaţi în administrarea vaccinul în propriile cabinete. În prezent, medicii dentiști nu au dreptul de a administra vaccinuri în Colorado, dar o nouă lege le va permite acestora și igieniștilor dentari să realizeze acest lucru începând cu primăvara viitoare.

Citeşte şi: