Ziua Mondială a Creierului. “Astăzi putem spune, în sfârșit, că accidentele vasculare cerebrale sunt tratabile”

  • Health literacy



Accidentul vascular cerebral (AVC) rămane „epidemia secolului 21″, din 16 milioane de oameni afectați pe an, 6 milioane nu supraviețuiesc, deși progresele științifice permit tratarea cu succes a acestei afecțiuni. Anul acesta, de  Ziua Mondială a Creierului, mesajul WFN (World Federation of Neurology) și WSO (World Stroke Organisation) este că AVC nu trebuie să mai fie o boală invalidantă și fac un apel  în întreaga lume pentru optimizarea tratamentului accidentului vascular cerebral acut, de la intervenția precoce până la reabilitarea pacienților și reintegrarea în comunitate.

Stephen Davis, membru al comitetului executiv din cadrul World Stroke Organization (WSO) declară în cadrul web seminarului „Stroke is a Brain Attack – Prevent it – Treat it”:

abonare

„Până de curând nu aveam mijloacele pentru a trata corespunzator un accident vascular cerebral și nu puteam face mai mult decât să ameliorăm anumite simptome. Astăzi, în schimb, putem spune în sfârșit că accidentele vasculare cerebrale sunt tratabile”

Scopul tratamentului AVC acut este diagnosticul rapid, tratamentul rapid și are la bază deviza „time is brain”. Concret, necesitatea unei intervenții prompte se bazează pe studii care au demonstrat că fiecare minut pierdut pentru un accident vascular la nivelul unei artere mari a creierului, cum este ACM (artera cerebrală medie) înseamnă:

  • aproximativ 1.9 milioane de neuroni pierduți
  •  14 milioane de sinapse pierdute
  • distrugerea a 12 km de fibre nervoase mielinizate
  • creierul unui pacient cu AVC ischemic îmbatranește cu 3,6 ani la fiecare oră fără tratament;

Primul moment cheie în tratarea modernă  a AVC ischemic a fost introducerea trombolizei intravenoase, care reprezintă  injectarea unor substanțe care distrug trombul (fibrinolitice),  de tipul alteplazei  un activator tisular uman recombinat al plasminogenului (rTPA). Efectul rTPa scade cu timpul, este semnificativ statistic sub 4,5 ore, are eficacitate maximă sub 3 ore și este mai redusă între  3,5 și 4 ore. În general administrarea agentului trombolitic nu trebuie să fie limitată de varstă sau de severitatea AVC. Cu toate acestea, există contraindicații care se adresează în special pacienților cu risc crescut de hemoragie.

Această procedură terapeutică a determinat modificarea departamentelor de neurologie în țări din întreaga lume prin introducerea unităților de urgențe neurovasculare (stroke units). Profesorul Davis subliniază faptul că utilizarea secțiilor speciale poate reduce mortalitatea cu 20% într-un an.

Pentru obținerea directă a recanalizării arteriale se folosesc: tromboliza intraarterială și trombectomia mecanică. În ultimii doi ani a câștigat teren trombectomia endovasculară, soluția pentru ocluziile de vase mari, care presupune extragerea mecanică a unui tromb prin intermediul unui cateter introdus, de obicei, la nivelul arterei femurale.

Stent retriever-ul Solitaire de la Medtronic s-a dovedit un instrument inovator pentru trombectomie în studiul STRATIS, prezentat în 2017 la Huston – cel mare studiu bazat pe date din viața reală privitor la efectul dispozitivelor medicale asupra prognosticului pacienților cu AVC Sursa foto – Guided Solutions

Date recente sugereză că inclusiv ocluziile mai vechi de șase ore pot fi tratate cu succes. Studii internaționale confirmă faptul că tratamentul endovascular reprezintă un progres major comparativ cu tratamentul bazat exclusiv pe medicație. Statisticile prezentate de profesorul Davis arată  că:

  • din 2.6 pacienți tratați, unul are mai puține dizabilități
  • din 5.1 pacienți tratați, un pacient e independent;

Printre avantajele trombectomiei  se numară faptul că nu creste riscul de hemoragie, nu crește mortalitatea, iar fereastra terapeutică e mai mare decât  în cazul rTPA (între 6 și 12 ore).

Dacă pentru AVC ischemic există opțiuni terapeutice variate, în cazul accidentului vascular cerebral hemoragic soluțiile sunt limitate. Deși AVC hemoragice constituie  doar 13 % din totalul accidentelor vasculare cerebrale, mortalitatea este mult mai mare față de un AVC ischemic. Cu toate acestea, se înregistrează progrese și aici, mai ales în ceea ce privește prevenția primară. Obiectivul în faza acută trebuie să fie tratarea hipertensiunii arteriale, care reprezintă și principalul factor de risc la pacienții între 50-70 de ani. De aceea, se impune creșterea accesibilității tratamentelor pentru hipertensivi, inclusiv introducerea unor programe de screening a hipertensiuni la persoane de peste 45 de ani.

În ceea ce privește abordarea hemoragiei cerebrale la pacienții tineri, unde principala etiologie o constituie ruptura anevrismelor cerebrale (sau malformațiile vasculare) sunt indicate tehnici moderne chirurgicale de tip clipping sau endovasculare – coiling.

Reabilitarea dupa un AVC

Un alt mesaj important marcat cu ocazia Zilei Mondiale a Creierului se referă la programele de reabilitare. Reabilitarea trebuie să inceapă în spital, cât mai devreme posibil după un AVC pentru a reduce dizabilitațile și pentru asigurarea independenței pacienților.

Roboțiii Hocoma folosiți pentru reabilitare. Noile ghiduri American Heart Association/American Stroke Association recomandă antrenamentele asistate de roboți alături de aplicații bazate pe realitatea virtuală pentru mobilizarea precoce a pacienților. Sursa foto – Business Wire

Cu toate acestea, metodele moderne de tratament nu sunt înca disponibile pe scară largă. În multe țări slab dezvoltate nu există infrastructura și specialiștii neurologi pentru managementul urgențelor neurovasculare. Aici există o medie de 0.03 neurologi la 100.000 de locuitori comparativ cu țările dezvoltate unde se estimeaza 3 specialiști la 100.000 de locuitori. Președintele WFN, profesorul Raad Shakir  trage un semnal de alarmă referitor la faptul că este inacceptabil ca în secolul 21 șansele de a supraviețui unui AVC  depind de zona din care o persoană face parte, acesta îndemnând la acțiuni de responsabilizare la nivel internațional.

Toți pacienții cu AVC ar trebui tratați în unitățile neurovasculare, de echipe multidisciplinare, având la dispoziție resursele necesare și după protocoale adaptate, iar tratamentul și prevenția accidentul vascular cerebral ar trebui să devină priorități pentru politicile sistemelor de sănătate din fiecare țară.

Mai multe informații despre Ziua Mondială a Creierului – aici. Despre prevenția accidentelor vasculare cerebrale – aici