Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ACR18. Mersul cu intensitate crescută ar putea scădea nevoia de înlocuire articulară pentru pacienții cu artroză a genunchiului

mm
22 oct. 2018
1255 Views

Pacienții cu artroză (A) a genunchiului (gonartroză), care merg cu o intensitate moderată spre crescută, ar putea să își reducă riscul de artroplastie totală la genunchi sau intervenție de înlocuire articulară, conform unei noi analize prezentate în cadrul întâlnirii ACR 2018.

Studiul a fost efectuat în scopul găsirii răspunsului la următoarea întrebare: Mărește mersul riscurile de înrăutățire structurală a articulației genunchiului și artroplastie totală (total knee arthroplasty – TKA)?

Unul dintre motivele pentru care, în studiile anterioare efectuate cu același scop, datele erau inconsecvente și contradictorii este faptul că pacienții merg cu intensități diferite. Specialiștii de la Universitatea din Delaware au condus un studiu pe pacienții cu risc crescut de artroză, pe o perioadă de 5 ani, pentru a afla mai multe date despre legătura dintre intensitatea mersului pe jos și riscul de TKA, la adulții cu risc înalt de artroză.

„Ne-am dorit să știm dacă mersul e benefic sau înrăutățește lucrurile pentru TKA la pacienții cu A. Mersul ar putea exacerba durerea în zona genunchiului și să înrăutățească lucrurile, dar pe termen lung, mersul este benefic pentru construirea și menținerea rezistenței și forței și ar putea preveni instalarea disfuncției locomotorii”, a declarat Dr. Hiral Master, co-autorul studiului, de la Universitatea din Delaware.

Studiul a utilizat date din OAI (Osteoarthritis Initiative) și a inclus participanți care nu aveau TKA înainte sau după 4 ani, la verificarea de rutină. Specialiștii au cuantificat timpul petrecut în mers cu diferite intensități utilizând un accelerometru pentru măsurarea cadenței pașilor. Au definit astfel vitezele:

  • Mai puțin de 1 pas/ minut, staționare
  • Între 1 și 49 pași/ minut, mers foarte încet
  • Între 50 și 100 pași/ minut, mers încet
  • Mai mult de 100 pași/ minut, mers cu intensitate moderată spre crescută

Au rămas sub observație 1.854 de participanți fără TKA, care au purtat accelerometrul pentru cel puțin 4 zile pe săptămână. Aceștia au avut o vârstă medie de 65 de ani, un indice de masă corporală de 28,5 iar 55% dintre ei au fost femei. Peste 5 ani, 108 participanți dintre aceștia au primit TKA.

S-a observat că persoanele care au mers 5 minute pe zi la intensitate moderată spre crescută și-au redus riscul de TKA cu 16 procente. Mersul foarte încet sau încet nu a demonstrat niciun beneficiu.

„Descoperirile noastre sugerează că micile schimbări în modul în care mergem ar putea întârzia nevoia de TKA la persoanele cu risc crescut de artroză a genunchiului. Clinicienii ar trebui să ia în considerare încurajarea pacienților cu sau la risc înalt de A să meargă cu intensitate 5-10 minute continuu, în fiecare zi”, a concluzionat Master.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.