Analiză Fitbit: care sunt țările în care oamenii fac cel mai mult sport, dorm cel mai bine și au pulsul sub control

  • Biotehnologie



Utilizatorii Fitbit au reușit să facă mai mult de 45 de trilioane de pași anul trecut. Acest lucru poate fi comparat cu aproape 3 drumuri dus-întors de pe Pământ până pe Pluto. Mai mult decât atât, utilizatorii au întreprins mai mult de 160 de miliarde de minute de activitate fizică și s-au odihnit pentru mai bine de 41 de miliarde de ore.

Oamenii de știință de la compania Fitbit au analizat toate datele și informațiile provenite de la milioane de utilizatori, acumulate pe parcursul anului 2017. Această statistică a fost realizată în scopul îmbunătățirii performanțelor device-urilor și, de asemenea, pentru informarea publicului larg.

abonare

Activitatea fizică reprezintă unul dintre elementele cheie care ne ajută să menținem o viață sănătoasă, ferită de boli. Uneori nu conștientizăm importanța acesteia, însă s-a dovedit științific că 30 de minute de activitate fizică pe zi pot face minuni pentru starea de sănătate a inimii.

La nivel mondial, cei mai mulți pași făcuți, cu o medie de 9.600 pași/zi, au fost înregistrați în Hong Kong, Spania și Elveția. 

Cele mai active orașe din Statele Unite ale Americii au fost Boston, Madison și Portland. Acestea au ieșit în evidență prin cel mai mare număr de pași, de minute active, cea mai mare perioadă de somn și cel mai scăzut nivel al pulsului în momentele de repaus.

Pulsul ridicat este un parametru foarte important, acesta fiind capabil să ofere indicii prețioase în legătură cu starea de sănătate. Statisticile au arătat că orașul cu „cea mai sănătoasă inimă” a fost San Diego, California, fiind imediat urmat de Boston, Madison și Portland.

Activitatea fizică intensă poate duce însă la epuizare. Din acest motiv, un element aproape la fel de important ca activitatea fizică este timpul rezervat somnului, perioada de odihnă. În medie, utilizatorii Fitbit dorm pentru cel mult 6 ore și 38 de minute, cu un procentaj de numai 15% de somn profund.

Statisticile anului 2017 au remarcat că printre țările care au dormit pentru cea mai mare perioadă de timp se numără Noua Zeelandă – cu 7 ore și 6 minute, UK – 7 ore și 2 minute, Irlanda și Olanda – 7 ore. Fiecare țară a avut parte de mai multe ore de somn decât utilizatorul Fitbit mediu și aproape toate acestea au reușit să atingă recomandarea de a dormi aproximativ 7 ore pe noapte.

Alte articole:

Mai multe informații despre aplicațiile device-urilor Fitbit în monitorizarea sănătății și a activității fizice pot fi găsite aici.

În acest articol se găsesc informații despre implicarea Fitbit în proiectul-pilot de reglementare în medicina digitală, proiect inițiat de către FDA.

Despre activitatea fizică, beneficiile pe care le are și concluziile obținute în urma studiilor științifice, se poate citi mai mult aici.