Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

#ASCO18. STUDIU: Combinația chimioterapică a 4 medicamente, mai eficientă decât chimioterapia standard în cancerul pancreatic

mm
05 iun. 2018
2880 Views

În cadrul unui studiu randomizat de faza III, combinația chimioterapică, mFOLFIRINOX, administrată pacienților cu cancer pancreatic, a căror tumora a fost îndepărtată chirurgical, le-a prelungit durata de viață cu 20 de luni și le-a crescut timpul petrecut în remisiune, cu 9 luni. Rezultatele administrării mFOLFIRINOX au fost raportate la cele cu chimioterapia standard de tratament, cu gemcitabină.

mFOLFIRINOX este un regim de tratament compus din 4 chimioterapii diferite: oxaliplatin, leucovorin, irinotecan și 5-fluorouracil. Un regim asemănător este administrat actual ca terapie de inițiere pentru cancerul pancreatic metastazat.

„Pentru prima dată, trialul nostru demonstrează un beneficiu important în urma terapiei adjuvante cu FOLFIRINOX, comparată cu chimioterapia standard cu gemcitabină. Acest lucru ne arată că putem ajuta pacienții cu cancer pancreatic să trăiască mai mult. În plus, suntem încântați să vedem că rezultatele au fost mult mai bune decât ne așteptam la începutul studiului”, a declarat autorul principal al studiului, Dr. Thierry Conroy, de la Institut de Cancerologie de Lorraine, Franța.

De obicei, după intervenția chirurgicală, terapia adjuvantă cu gemcitabină prelungește substanțial viața pacientului, comparativ cu lipsa unei terapii adjuvante. Mai exact, la 5 ani, supraviețuirea fără recurență cu gemcitabină este de 21%, spre deosebire de doar 10% pentru intervenția chirurgicală fără terapie (rezultate provenite dintr-un studiu care a evaluat eficacitatea gemcitabinei). Gemcitabina este utilizată ca terapie standard după operație, de 10 ani. Studiul Prodige 24 a urmărit îmbunătățirea acestei metode.

În studiu au fost înrolați 493 de pacienți cu adenocarcinom pancreatic ductal nemetastazat, cărora tumora le fusese îndepărtată chirurgical complet sau aproape complet. După minimum 3 luni și maximum 12 de la operație, grupului intervențional i-a fost administrat regimul mFOLFIRINOX, iar grupului de control, gemcitabină, pe o durată de 6 luni.

După o supraveghere de mai bine de 2 ani, timpul median petrecut în recurență era mult mai mare pentru grupul care primise regimul de chimioterapie. Aceleași rezultate încurajatoare s-au observat și în cazul supraviețuirii totale, precum și în creșterea perioadei până la apariția metastazelor.

Rezultate detaliate ale studiului:

  • 33,6 luni de urmărire de la administrarea terapiilor
  • 21,6 luni supraviețuire fără boală pentru mFOLFIRINOX vs. 12,8 luni pentru gemcitabină
  • 54,5 luni supraviețuire totală vs. 35,0 luni cu gemcitabină
  • 30,4 luni până la metastazare pentru mFOLFIRINOX vs. 17,0 luni pentru gemcitabină

Cât despre efectele adverse, în mare parte de natură hematologică, rata de incidență a acestora a fost mai mare în grupul care a primit regimul de chimioterapie – 76%, spre deosebire de grupul care a primit gemcitabină – 53%, însă specialiștii au declarat că acestea au fost ușor de gestionat.

Autorii studiului precizează că unul dintre următorii pași va fi stabilirea perioadei optime de administrare a regimului chimioterapeutic. Se ia în considerare și testarea mFOLFIRINOX ca terapie neoadjuvantă.

Știrea în format video poate fi accesată mai jos:

Mai multe articole de la ASCO 2018:

#ASCO18. Pembrolizumab, mai eficient decât chimioterapia ca tratament de linia I în cancerul pulmonar non-microcelular, independent de nivelul PD-L1

#ASCO18. Alectinib determină o supraviețuire de trei ori mai mare față de crizotinib în cancerul pulmonar non-microcelular, ALK-pozitiv, avansa

#ASCO18. Atezolizumab crește supraviețuirea generală în cancerul pulmonar non-microcelular, în prima linie de tratament alături de chimioterapie

#ASCO18: Esomeprazol și aspirina întârzie sau împiedică apariția cancerului esofagian la pacienții cu esofag Barrett

#ASCO18. STUDIU. Terapiile țintite cresc supraviețuirea în multe tipuri de cancer greu de tratat, comparativ cu administrarea tratamentului fără a lua în calcul biomarkerii

Leave a Comment

Your email address will not be published.