Podcast #VociCuAutoritate COVID-19
Podcast #VociCuAutoritate COVID-19

#ASH19. Asocierea daratumumab la combinația carfilzomib și dexametazonă crește supraviețuirea în mielomul multiplu avansat

mm
23 Jan 2020
3059 Views

Asocierea daratumumab la combinația carfilzomib și dexametazonă crește ratele de supraviețuire la pacienții cu forme refractare sau recidivate de mielom multiplu (RRMM), inclusiv la cei care au urmat tratatment cu lenalidomidă. Rezultatele studiului de fază 3, CANDOR, au fost prezentate în cadrul ediției 61 a Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Hematologie (ASH 2019).

„Tratamentul cu tripla terapie carfilzomib+dexametazonă+daratumumab a determinat un beneficiu semnificativ în supraviețuirea fără progresia bolii, comparativ cu regimul carfilzomib+dexametazonă, reducând cu 37% riscul de progres al bolii sau de deces. În plus, pacienții au înregistrat răspunsuri mai importante, cu rate ale răspunsului complet de 10 ori mai mari, fără semne de boală minimă reziduală la 12 luni de la tratament”, a afirmat cercetătorul principal al studiului, Dr. Saad Z. Usmani, Atrium Health, Charlotte, North Carolina

Prezentarea rezultatelor studiului CANDOR in cadrul ASH 2019

Sursa foto: Journal of Hematological Oncology

Mielomul multiplu este o boală oncologică heterogenă, care rămâne incurabilă pentru majoritatea pacienților, astfel încât este nevoie de mai multe opțiuni terapeutice pentru a răspunde diferitelor nevoi ale pacienților. Același pacient poate prezenta mai multe clone ale celulelor tumorale, motiv pentru care este nevoie de țintirea mai multor mecanisme de acțiune pentru a controla mai eficient boala. Prognosticul este nefavorabil mai ales în formele refractare, recidivate și în cele cu risc citogenetic crescut, care beneficiază în mică măsură de opțiunile standard de tratament.

abonare

Supraviețuirea pacienților cu mielom multiplu a fost îmbunătățită de utilizarea lenalidomidei și a bortezomibului în formele nou diagnosticate de mielom multiplu, împreună cu terapia continuă sau de menținere. În plus, lenalidomida (Revlimid) scade riscul de progresie către faza canceroasă la pacienții cu mielom multiplu asimptomatic (smoldering multiple myeloma SMM), cu risc moderat sau înalt. Cu toate acestea, mulți pacienți întrerup agenții terapeutici actuali din cauza toxicității, inclusiv lenalidomida. Astfel, este prioritară găsirea unor terapii sau combinații noi, eficiente și tolerabile.

Inhibitorul de proteozom, carfilzomib (Kyprolis), și anticorpul monoclonal, daratumumab (Darxalex), au fost aprobați ca agenți terapeutici unici sau părți ale unor regimuri combinate în tratamentul mielomului multiplu recidivat sau refractar. Într-un studiu precedent de fază 1, asocierea carfilzomib+dexametazonă+daratumumab a arătat că este eficientă și sigură în RRMM.

Studiul clinic CANDOR

CANDOR este un studiu clinic randomizat, dublu-orb, de fază 3, care a inclus 466 de pacienți cu formă refractară sau recidivată de mielom multiplu, care mai primiseră anterior între 1 și 3 linii de tratament, cu răspuns terapeutic parțial sau complet la cel puțin o linie. 42,3% din pacienți mai fuseseră tratați anterior cu lenalidomidă iar 33% erau refractari la această terapie, și 90,3% primiseră anterior bortezomib. Pacienții au fost împărțiți în raport 2:1 pentru a primi carfilzomib+dexametazonă+daratumumab (KdD), respectiv carfilzomib+dexametazonă (Kd).

Obiectivul principal al studiului a fost reprezentat de supraviețuirea fără progresia bolii (PFS) iar obiectivele secundare au constat în: rata generală de răspuns (ORR), boală minimă reziduală (MRD, răspuns complet negativ la 12 luni), supraviețuire globală (OS), durata de timp până la răspuns, siguranța.

Rezultatele studiului au fost următoarele:

  • Obiectivul principal, PFS, nu a fost atins de grupul tratat cu tripla terapie (KdD) după o perioadă medie de 17 luni de urmărire a evoluției, în timp ce PFS a fost de 15,8 luni pentru grupul de control (Kd),
  • Pînă în acest moment nu sunt diferențe în ceea ce privește supraviețuirea globală, 
  • Pacienții tratați cu combinația triplă au avut rate generale de răspuns mai bune, 84,3% comparativ cu 74,7%,
  • ratele de răspuns complet au fost de 28,5% pentru grupul tratat prun KdD, față de 10,4% pentru grupul martor,
  • 12,5% din pacienți au înregistrat boală minimă reziduală nedectabilă după 12 luni de tratament KdD, respectiv 1,3%,
  • Durata de tratament cu tripla combinație a fost de 70 de săptămâni, comparativ cu 40,3 săptămâni pentru cei tratați cu Kd.
Rezultatele studiului CANDOR asupra supraviețuirii fără progresia bolii

Rezultatele studiului CANDOR asupra supraviețuirii fără progresia bolii. Sursa foto: ASH.

Unul dintre cele mai importante subgrupuri este cel cu pacienți tratați anterior cu lenalidomidă. La aceștia, supraviețuirea medie fără progresia bolii nu a fost înregistrată pentru grupul KdD, în timp ce la grupul Kd a fost de 12,1 luni. Nici pentru grupul cu pacienți refractari la lenalidomidă nu s-a obținut PFS medie în grupul KdD, comparativ cu 11,1 luni pentru grupul Kd. Astfel, beneficiul terapiei triple asupra PFS s-a menținut și în subgrupurile tratate și refractare la lenalidomidă.

Majoritatea pacienților înregistrează progresia bolii sub tratament cu lenalidomidă iar din cele 6 regimuri aprobate momentan, 4 conțin lenalidomidă ca parte a combinației. Nu pare oportun să administrăm acestor pacienți ceva la care nu răspund sau adăugând alte medicamente la acesta. Din acest motiv, este nevoie de opțiuni terapeutice noi pentru acei pacienți cu mielom multiplu care au recăzut sau sunt refractari la regimurile bazate pe lenalidomidă” – Prof. Dr. Saad Z. Usmani.

Pacienții tratați cu ajutorul triplei terapii au înregistrat mai multe reacții adverse severe (56,2% vs. 45,8%), inclusiv 5 decese asociate tratamentului, cauzate de pneumonie, sepsis și șoc septic, stop cardiac. Cele mai frecvente efecte adverse au constat în: trombocitopenie, anemie, diaree, hiperteniune arterială, infecții de tract respirator superior, fatigabilitate, dispnee. Între 5-8% din pacienți au raportat evenimente cardiace, în concordanță cu studiile precedente, însa grupul tratat cu tripla terapie a avut o rată mai mică a insuficienței cardiace (3,9% vs. 8,5%).

În concluzie, regimul terapeutic triplu KdD a determinat o rată semnificativ mai bună a supraviețuirii fără progresia bolii, precum și răspunsuri terapeutice mai bune. Beneficiile tratamentului combinat s-au menținut și în cazul subgrupurilor cheie de pacienți. Evenimentele adverse severe au au fost în general controlabile iar rata reacțiilor averse care au necesitat întreruperea tratamentului au fost similare între cele două grupuri. Per total, regimul KdD s-a asociat cu un profil risc-beneficiu favorabil regimului Kd.

În lunile următoare urmează a fi prezentate rezultate suplimentare asupra eficacității, precum și analize ale subgrupurilor cheie de pacienți.

Citește și: