#ESCCongress: Câți pacienți care au implantat un defibrilator cardiac respectă interdicția de a nu conduce autoturismul?
Potrivit unui studiu realizat în Danemarca prezentat în cadrul Congresului European de Cardiologie 2019, aproximativ un sfert din pacienții care au implantat un defibrilator cardiac (ICD) nu respecta restricțiile cu privire la condusul autovehiculelor. Acest lucru reprezintă o practică extrem de periculoasă atât pentru pacienți, cât și pentru cei din jur.
“Patologia cardiacă, și nu prezența ICD, reprezintă motivul de îngrijorare. Aceasta ar putea cauza o aritmie cardiacă și pierderea stării de conștiență, iar astfel persoana care se află la volanul autovehiculului poate genera accidente, cu rănirea atât a șoferului, cât și a celor din jur. De asemenea, aceste restricții reprezintă un motiv pentru care pacienții refuză implantarea dispozitivelor ICD în cazul prevenției secundare” – afirmă autorul studiului dr. Jenny Bjerre, Gentofte University Hospital, Danemarca.
ICD-urile sunt utilizate pentru a corecta aritmii ventriculare cu potențial letal și pentru a reduce riscul de deces spontan. Aceste dispozitive sunt folosite în vederea prevenției primare sau prevenției secundare.
Prevenția primară: pacientul nu prezintă în istoric un episod de stop cardiac sau aritmii ventriculare, dar are un risc crescut; în cele mai multe cazuri, sunt pacienții cu infarct miocardic.
Prevenție secundară: pacienții au trecut deja printr-un stop cardiac sau o aritmie ventriculară si sunt într-un stadiu care prezintă un risc semnificativ crescut pentru episoade recurente. Acestea sunt persoanele cărora le este contraindicat șofatul pe o perioadă mai lungă de timp.
Perioada de timp în cadrul căreia condusul nu este permis diferă în fiecare țară.
Recomandările ESC privind restricțiile pentru condus sunt:
– restricție permanentă pentru șoferii profesioniști (șoferii de autobuze sau de autovehicule cu un tonaj mare);
– 4 săptămâni în cazul șoferilor care conduc mașini în interes personal și care dețin un ICD pentru prevenția primară;
–3 luni în cazul șoferilor care conduc mașini în interes personal și care dețin un ICD pentru prevenția secundară.
În ce a constat studiul
Studiu citat a avut drept scop investigarea acestor probleme la o cohortă de pacienți cu ICD. Studiul a fost desfășurat în Danemarca prin intermediul unui chestionar trimis către 3.913 pacienți care au beneficiat de ICD în perioada 2013-2016, iar date suplimentare au fost obținute din registrul național. Dintre cele 2.741 de persoane care au răspuns, 2.513 (92%) dețineau un permis de conducere valid în momentul implantarii ICD-ului și 175 (7%) erau șoferi profesioniști. Peste 30% dintre pacienți, inclusiv șoferii profesioniști, au afirmat că au condus în perioada în care le era interzis acest lucru. De asemenea, peste 60% au afirmat că nu au fost informați cu privire la nicio restricție.
Pacienții care afirmă că nu cunosc aceste restricții sunt de trei ori mai predispuși să le încalce decât dacă ar fi fost informați în prealabil. “Nu este o surpriză că acesta reprezintă cel mai bun predictor pentru necomplianța la contraindicațiile impuse. Cu toate acestea, există pacienți cu ICD care nu iau în considerare restrictiile chiar dacă au fost informați în prealabil“, afirmă Dr Bjerre.
De asemenea, bărbații sunt cu 50% mai predispuși să încalce restricțiile decât femeile. Acest lucru se întâmplă și în cazul pacienților în vârsta de peste 60 de ani, la care procentul este cu 20% mai mare față de tineri, aspect valabil și în cazul familiilor în care există un singur șofer. În acest caz, posibilitatea este cu 30% mai mare să se încalce restricțiile, decât în familiile unde există și alte persoane care pot conduce.
“În condițiile în care ne aflăm, nu putem decât să speculăm motivele pentru care aceste restricții nu sunt respectate. Suntem conștienți de necesitatea unei mașini în viața de zi cu zi și înțelegem că un pacient cu ICD se poate simți izolat din cauza acestei restricții și a altora care survin odată cu implantarea acestui dispozitiv, în special în cazul celor în vârstă sau al celor care locuiesc singuri. O mai bună comunicare este necesară. De exemplu: repetarea informațiilor, scrierea acestora, explicarea motivelor și a repercusiunilor ce survin odată cu aceste restricții sau implicarea membrilor familiei în aceste discuții”, afirmă dr Bjerre.
Citește și: