INTERVIU. Dr. Michel Pairet, despre transformarea digitală și inovația în cadrul Boehringer Ingelheim

  • PHARMA



Conferința de Presă Anuală 2019, organizată de compania farmaceutică Boehringer Ingelheim, la sediul principal din Ingelheim am Rhein, Germania, a urmărit prezentarea celor mai importante realizări din ultimul an, precum și direcțiile viitoare de cercetare și dezvoltare ale companiei. Cu ocazia acestui eveniment, Dr. Michel Pairet, membru al Consiliului de Administrație responsabil pentru Unitatea de Inovație a acordat un interviu redacției Raportul de Gardă.

  • Care este viziunea Boehringer Ingelheim privind inovația în dezvoltarea terapiilor?

În centrul activității medicale se află întotdeauna pacientul, iar noi ne stabilim ariile terapeutice de interes pe baza domeniilor în care există cea mai mare nevoie medicală. Strategia noastră în ceea ce privește inovația se bazează pe trei concepte principale:

abonare
  1. Construirea pe baza punctelor noastre forte. Astfel, dezvoltăm medicamente în ariile noastre principale de activitate, bazându-ne pe ceea ce am învățat de-a lungul timpului. Acest lucru nu este suficient însă, pentru că ariile terapeutice sunt dinamice și trebuie să identificăm în ce domeniu va avea loc următoarea provocare medicală și să ne adresăm în mod proactiv acesteia.
  2. Crearea de sinergii între ariile terapeutice principale, identificând mecanisme comune între diverse afecțiuni. Un exemplu este platforma științifică pentru imunomodulare, cu potențial atât în tratamentul bolilor autoimune inflamatorii sau respiratorii, precum și în oncologie, în funcție de acțiunea asupra sistemului imunitar.
  3. Explorarea și utilizarea unor tehnologii emergente în cadrul și dincolo de ariile noastre terapeutice, pentru dezvoltarea de noi tratamente.

Bineînțeles, pe lângă toate acestea, în procesul de inovare ne bazăm pe oamenii cu care lucrăm, pentru a ne putea realiza obiectivele. Inovația generează sănătate economică, iar această sănătate economică permite să se investească în următorul val de inovare, acesta reprezentând cercul inovației.

  • Cum sunt implementate soluțiile digitale în cadrul Boehringer Ingelheim, atât la nivelul companiei, cât și în interacțiunea cu specialiștii din domeniul sănătății?

Sănătatea reprezintă obiectivul nostru principal, iar tehnologiile digitale ne ajută să o furnizăm. La Boehringer Ingelheim, expertiza digitală este combinată cu know-how-ul în materie de sănătate. Astăzi, Boehringer Ingelheim folosește o multitudine de soluții digitale pentru a stimula inovația de-a lungul întregului lanț de valori farmaceutice. De la cercetare, producție, îngrijirea pacienților și până la mediul nostru de lucru, folosim transformarea digitală pentru a inova mai rapid și mai bine – atât în beneficiul oamenilor, cât și al animalelor.

Un exemplu cu privire la modul în care Boehringer Ingelheim folosește canalele digitale pentru a interacționa cu profesioniștii din domeniul sănătății din România sunt sesiunile de difuzare live. Aceste sesiuni acoperă diverse știri medicale și subiecte importante legate de sănătate, fiind desfășurate în mod regulat. Profesioniștii din domeniul sănătății din întreaga țară sunt invitați să participe online sau personal, dacă evenimentul are loc în orașele lor de reședință.

  • Cum vedeți contribuția la tranformarea digitală a sistemelor de sănătate?

În primul rând, transformarea digitală nu ne va rezolva toate problemele; va ajuta la rezolvarea multor chestiuni, dar are nevoie și de măsuri de validare. În al doilea rând, nu putem fi prezenți în toate aspectele digitale ale unui sistem, deoarece există prea multe. Noi ne concentrăm asupra medicinei digitale, dar trebuie să acceptăm că pentru unele aspecte din domeniul sănătății suntem lideri, la unele aspecte ne adaptăm rapid, iar pentru altele, pur și simplu utilizăm ceea ce au dezvoltat alții. Cred că acolo unde am decis că vrem să fim lideri a fost domeniul de dezvoltare a medicamentelor, cu ajutorul ADAM (Advanced Design Assistant for Molecules).

Turul digital organizat la sediul principal al Boehringer Ingelheim
Dr. Michel Pairet, membru al Consiliului de Administrație, responsabil pentru Unitatea de Inovație (dreapta), alături de Dr. Matthias Zentgraf, de la departamentul de cercetare al Boehringer Ingelheim (stânga), au vorbit despre transformarea digitală a companiei, în cadrul unui tur organizat la sediul principal al Boehringer Ingelheim, cu ocazia Conferinței de Presă Anuale 2019.
  • Ce putem învăța din medicina veterinară și transpune în cea umană?

Între medicina umană și cea veterinară există o relație de câștig reciproc. De exemplu, medicamente utilizate în cazul oamenilor s-au dovedit a fi foarte eficiente și în cazul animalelor, cum ar fi Meloxicam/Metacam. Pe viitor, între cele două se poate forma o sinergie, deoarece există aspecte similare în domeniul afecțiunilor inflamatorii și în oncologie. Medicina veterinară este mai avansată în cazul vaccinurilor, dar și în ceea ce privește medicina regenerativă bazată pe terapiile celulare.

  • Care sunt principalele provocări în procesul de inovație din industria farmaceutică?

Ambiția noastră este demonstrată în munca zilnică de a furniza în mod continuu inovații medicale semnificative, care îmbunătățesc viețile pacienților. Una dintre provocările principale constă în dezvoltarea de noi terapii pentru persoanele cu nevoi medicale nesatisfăcute. Aceste provocări includ înfrângerea cancerului, pentru care avem o divizie puternică de oncologie și imuno-oncologie, dezvoltarea de noi terapii pentru tratamentul bolilor pulmonare fibrozante, steatohepatitei non-alcoolice și bolilor imunologice, care sunt unele dintre principalele noastre domenii de interes.

  • Care sunt direcțiile viitoare de dezvoltare în ceea ce privește inovația în cadrul Boehringer Ingelheim?

Industria farmaceutică tinde să aibă o viziune statică asupra ariilor terapeutice, percepția fiind aceea că atunci când ești un jucător-cheie într-o anumită zonă, trebuie să faci tot posibilul pentru a rămâne un lider în acel domeniu. În principiu, este logic să ne bazăm pe punctele noastre forte, de exemplu concentrându-ne pe tratarea bolilor în care am dezvoltat de-a lungul timpului cunoștințe și capacități semnificative. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că principalul motiv pentru care investim în cercetare și dezvoltare este acela de a răspunde nevoilor medicale încă nesatisfăcute și că această nevoie nesatisfăcută este redusă treptat în acele domenii în care am livrat medicamente importante în trecut.

Pentru a aborda în mod proactiv această provocare, avem nevoie de o viziune dinamică a ariilor terapeutice, găsind echilibrul potrivit între menținerea unui accent pe ariile tradiționale, dar pregătindu-ne în același timp o potențială intrare în noi domenii, care ar putea deveni în viitor ariile cu cele mai mari nevoi medicale nesatisfăcute. În strategia noastră de inovare, acest lucru este ilustrat de:
i) menținerea accentului asupra bolilor cardiometabolice și respiratorii, îndreptându-ne atenția de la diabetul de tip 2 către steatohepatita non-alcoolică – în ceea ce privește bolile cardiometabolice și de la astm și boala pulmonară obstructivă cronică către fibroza pulmonară interstițială progresivă – în ceea ce privește afecțiunile respiratorii;
ii) dezvoltarea diviziilor de oncologie și imunologie;
iii) explorarea bolilor psihiatrice.

De asemenea, colaborările externe joacă un rol esențial în a ne ajuta să abordăm provocările viitoare legate de sănătate. Prin investițiile crescute în cercetare și dezvoltare, punem accentul pe colaborările externe și extindem rețeaua globală de parteneri pentru inovație.

Citește și: