Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

“Știința întâlnește Politicienii”: lansarea Raportului Anual State of Innovation 2019, realizat de Centrul pentru Inovație în Medicină

mm
20 May 2019
260 Views

Raportul anual State of Innovation a fost lansat în cadrul evenimentului Știința întâlnește Politicienii, pe data de 15 mai 2019. Acest eveniment, deja la a treia ediție, este organizat de Centrul pentru Inovație în Medicină în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților și Comisia de Sănătate din Senat, la Parlamentul României.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, și a facilitat dezbaterea între aceștia și reprezentanți ai comunității medicale, ai companiilor farmaceutice și chiar ai pacienților.

abonare

Discuția a fost centrată pe inovațiile medicale din ultimul an și felul în care acestea pot fi implementate în sistemul medical din România, în beneficiul pacienților.

Raportul anual State of Innovation 2019

Florin Buicu, în deschiderea evenimentului „Știința întâlnește politicienii” 2019

Discuția a fost deschisă de către dr. Florin Buicu, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din cadrul Camerei Deputaţilor, și de către dr. Diana Păun, Consilier de Stat, Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, care au accentuat potențialul ridicat al României de a implementa inovațiile descrise în raport, în principal cele din sfera medicinei digitale. Aceștia au reafirmat susținerea instituțiilor pe care le reprezintă în inițiativele similare demarate de către Centrul pentru Inovație în Medicină, precum Carta albă a Imuno-oncologiei.

Diana Păun, în deschiderea evenimentului „Știința întâlnește politicienii” 2019

Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a trasat direcțiile urmărite în raportul State of Innovation 2019. Față de ediția din 2018, raportul aduce de două ori mai multe subiecte în discuția de nivel înalt.

Dr. Marius Geantă, în deschiderea evenimentului „Știința întâlnește politicienii” 2019

Inovația medicală recentă urmează 3 direcții principale, conform raportului. Oncologia reprezintă un vârf de lance în inovația medicală: dezvoltarea imuno-oncologiei, atât prin inhibitorii punctelor de control, cât și prin terapiile CAR-T, a condus la o îmbunătățire semnificativă a prognosticului pentru numeroși pacienți în întreaga lume. Împreună cu adoptarea medicinei personalizate (cu ajutorul biomarkerilor) și abordarea multidisciplinară a pacientului, oncologia se dovedește un domeniu dinamic.

A două temă este reprezentată de diabetul zaharat, care conform celor mai recente studii și consensuri ale organizațiilor profesionale, ar putea beneficia de o stratificare mai precisă a pacienților și de un tratament care ține seamă mai mult de riscul cardiovascular, și mai puțin de valorile hemoglobinei glicozilate.

Discuția a abordat în continuare hemofilia și beneficiile aduse de medicina digitală în managementul acestei boli.

Sesiunea de Oncologie

Temele legate de oncologie reprezintă o proporție semnificativă din raportul State of Innovation 2019. Pe primul loc se află imuno-oncologia, a cărei contribuție a fost recunoscută în 2018 prin decernarea Premiului Nobel pentru Medicină, urmată de primele terapii CAR-T aprobate în UE. În plus, biomarkerii tumorali contribuie la o personalizare înaltă a tratamentului oncologic, iar biotehnologia dă naștere la medicamentele biologice des folosite în tratamentul cancerului.

Carmen Beșliu, despre caracteristicile terapiilor celulare CAR-T

Sesiunea a fost deschisă de către dr. Carmen Beșliu, Head of Medical Affairs Novartis, care a trasat istoria CAR-T, terapia ce stă la intersecția a trei domenii: terapia personalizată (din celulele proprii pacientului), terapia genică (prin inserarea genei care conduce la producția proteinelor terapeutice) și imunoterapia. Pentru mai multe detalii vă invităm pe pagina dedicată CAR-T de pe RaportuldeGarda.ro.

Carmen Beșliu a subliniat importanța colaborării între instituțiile academice și medicale și companiile farmaceutice, pentru a dezvolta tratamente atât de inovatoare. În plus, a descris provocările CAR-T în implementarea în sistemul medical: circuitul este fundamental diferit față de medicamentele produse în mod uzual și distribuite în farmacii. Puteți citi mai multe despre procedeul de producție a CAR-T aici.

Procesul prin care CAR T sunt create și reintroduse în corpul pacientului.

În plus, tratamentul CAR-T va aduce și schimbări legislative, deoarece sunt necesare centre de excelență în cadrul centrelor de transplant medular, pacienții tratați cu CAR-T vor fi incluși într-un registru global, iar prelucrarea celulară necesită pregătire dedicată din partea specialiștilor.

Alina Tănase, în cadrul evenimentului „Știința întâlnește Politicienii” 2019

În continuare, dr. Alina Tănase, Președintele Comisiei de Hematologie din cadrul Ministerul Sănătății a adus perspectiva clinicianului, pentru care CAR-T reprezintă o revoluție pentru pacienții depășiți terapeutic. În ceea ce privește schimbările de infrastructură necesare CAR-T, Alina Tănase a afirmat că, în acest moment, un centru de excelență este suficient pentru a acoperi nevoile pacienților români.

Dr. Cristian Grasu, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății a comparat ediția actuală a raportului State of Innovation cu edițiile anterioare: o serie de măsuri anterior enunțate în prima și a doua ediție sunt deja implementate în România. În acest sens, a afirmat că își asumă sprijinirea inițiativelor care implică medicina personalizată și tehnologia medicală, adaptate la situația sistemului medical din România.

„De când Hipocrate a depus primul jurământ, medicina a fost personalizată. Ne dorim să trăim mai mult, însă nu ne dorim să trăim oricum”- Cristian Grasu.

Simona Stancu

Simona Stancu, Market Access Manager la compania farmaceutică Merck, Sharp & Dohme, a adus un comentariu asupra numelui întâlnirii: Știința nu întâlnește politicienii, ci lucrează împreună cu ei. Aceasta a propus metode de cuantificare a eficienței în oncologie: utilizarea de planuri pe termen de 5-10 ani, prin care se urmărește ameliorarea indicatorilor epidemiologici (număr de pacienți, de ani de viață salvați).

Sesiunea de diabet zaharat

Cornelia Bala, despre provocările aduse de diabetul zaharat

Discuția pe tema diabetului zaharat a fost deschisă de către Cornelia Bala, conferențiar universitar UMF Cluj Napoca și membru al Comisiei de Diabet Zaharat din cadrul Ministerului Sănătății, care a descris pe scurt caracteristicile acestei boli. Prevalența în populație a diabetului este deosebit de crescută. Acesta conduce la complicații tardive, care nu sunt percepute de către pacient. Astfel, în diabet este necesară o abordare preventivă.

Dr. Bala a trecut în revistă noutățile din domeniul diabetului. Noi clase terapeutice oferă, conform studiilor, efecte protectoare cardiovasculare și renale semnificative. Însă pentru utilizarea eficientă a acestora este nevoie de educarea pacienților și de asigurarea accesului la medicație pentru a menține aderența la tratament.

Anca Pantea-Stoian

Dr. Anca Pantea Stoian, Vicepreședinte al Comisiei de Diabet Zaharat, Ministerul Sănătății, a adus un mesaj optimist: la nivel național, managementul diabetului este satisfăcător, însă specialiștii sunt deschiși îmbunătățirilor. Comisia de Diabet Zaharat este responsabilă de adaptarea informațiilor din studii și consensuri internaționale în contextul sistemului românesc. Printre progrese se numără aprobarea și decontarea prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate a noilor molecule terapeutice și a dispozitivelor de administrare a tratamentului.

Cora Pop

Dr. Cora Pop, consilier superior în cadrul Ministerului Sănătății, a descris o colaborare excelentă cu Comisia de Diabet Zaharat și cu medicii specialiști. Aceasta a afirmat importanța prevenției diabetului zaharat și a complicațiilor acestuia, direcție urmărită și de ghidurile internaționale. În ceea ce privește numărul ridicat de molecule terapeutice aprobate recent în România, Cora Pop a descris o perioadă de acomodare, necesară specialiștilor în vederea luării celor mai bune decizii pentru pacienți.

Marius Geanta, despre inerția din managementul diabetului

În acest sens, Dr. Marius Geantă a descris inerția drept un pericol real în gestionarea diabetului zaharat – inerție ce poate veni atât din partea medicilor și pacienților, cât și din direcția ghidurilor de management (care necesită frecvent actualizare conform studiilor).

Secretarul de Stat Cristian Grasu a descris o utilizare a medicinei digitale în diabet, și anume “prescrierea” de către medici a aplicațiilor mobile. Numeroase astfel de variante sunt în curs de evaluare și ar putea aduce un real beneficiu în managementul medicamentos, prevenirea și tratarea riscurilor și complicațiilor.

Emanuel Botnariu, despre sănătate ca domeniu strategic

Emanuel Botnariu, Senator în Comisia de Sănătate, consideră oportună declararea sănătății și a educației drept domenii strategice. În plus, și-a exprimat dorința de a integra prevenția în domeniul medicinei inovative, și de a crea o lege a prevenției în România.

Un element important, conform senatorului, este parteneriatul public-privat. În domeniul medical, parteneriatul public-privat nu beneficiază de norme de aplicare. Un posibil domeniu în care astfel de parteneriate ar putea avea impact este CAR-T, a cărei implementare necesită surse externe de finanțare.

Sesiunea de Inovație și Medicină Digitală

În continuare discuția s-a îndreptat spre domeniul medicinei digitale. Hemofilia este una dintre bolile care beneficiază de dezvoltarea aplicațiilor mobile, în cadrul misiunii de a preveni sângerările și de a reduce incidența acestora la zero (mai multe detalii despre Misiunea: Zero sângerări, aici).

grafic concentratie sangvina factor antihemofilic recombinant hemofilie

Distribuția factorului antihemofilic diferă între pacienți. Graficul, care ilustrează diferențele drept mașini care utilizează diferit benzina, demonstrează necesitatea personalizării tratamentului.

Aplicațiile mobile au rolul de a urmări farmacocinetica tratamentului (factor antihemofilic recombinant). Astfel, prin urmărirea vitezei cu care tratamentul se absoarbe în organism, acționează și apoi se elimină, administrarea dozelor de tratament poate fi personalizată în funcție de profilul farmacocinetic al fiecărui pacient. O astfel de aplicație, myPKFiT, a fost recent aprobată de FDA.

ecran televizor pacient hemofilie video

Andrei Ene, pacient cu hemofilie, despre ameliorarea calității vieții prin monitorizarea farmacocinetică

Andrei Ene, un pacient cu hemofilie a descris experiența sa terapeutică. A fost diagnosticat la 4 ani, în urma unei hemoragii masive declanșată de un traumatism minor. De la vârsta de 18 ani, de când își administrează tratamentul conform programului de profilaxie pentru adulți, folosește aplicația pentru a urmări concentrația de factor în sânge.

Implementarea inovației medicale în sistemul de sănătate

Levente Vass

În urma celor trei sesiuni dedicate inovației medicale, Levente Vass, Secretar al Comisiei pentru Sănătate și Familie din cadrul Camerei Deputaților, a trasat o serie de responsabilități identificate. În primul rând, prevenția și screeningul reprezintă o prioritate în toate domeniile medicale și necesită o finanțare dedicată. În plus, sistemul medical trebuie să fie pregătit să ofere servicii în concordanță cu nevoile pacienților. Secretarul Vass a descris un sistem coerent de educație medicală și de ghidare a pacientului în sistemul sanitar: oferirea de second opinion în ceea ce privește diagnosticul personalizat, transparență în ceea ce privește varianta optimă de tratament și costurile aferente.

Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Mihaela Iosif și Ausgustus Costache, au adus date concrete în ceea ce privește adoptarea terapiilor inovatoare în România, care și-au dovedit eficiența pe termen lung.

Mihaela Iosif

CNAS beneficiază de un buget crescut pentru achiziția de medicamente, ceea ce conduce la aprobarea unui număr ridicat de noi molecule, atât condiționat cât și necondiționat. Dintre acestea, au fost încheiate contracte cost-volum și cost-volum-rezultat pentru tratamente esențiale bolilor încadrate în programele naționale, precum amiotrofia spinală, bolile cardiovasculare sau tratamentul interferon-free al hepatitei virale.

Augustus Costache

În ceea ce privește aplicațiile medicinei digitale, CNAS are în derulare o serie de proiecte, precum digitalizarea datelor medicale în scopul analizei și optimizării terapeutice sau o platformă de colaborare cu instituțiile omoloage europene.

Laurențiu Dașcă

Laurențiu Dașcă, Managerul Spitalului Clinic de Urgență Agripa Ionescu, a adus exemple din Statele Unite ale Americii în ceea ce privește implementarea inovației. Deciziile medicale sunt atent documentate, iar analiza costurilor conduce la concluzii importante pentru practica medicală. În spitale se încurajează crearea unei echipe de inovație, formată din specialiști tineri, cu competențe universitare.

Concluziile întâlnirii „Știința întâlnește Politicienii” 2019

În urma acestei întâlniri au fost trasate direcții clare de dezvoltare a sistemului medical, prin colaborarea factorilor de decizie politică, medicilor și pacienților. Deși tratamentul și diagnosticul ocupă un rol central în inovația medicală, prevenția are o funcție cel puțin la fel de importantă în menținerea sănătății și calității vieții.

Citește și:

Leave a Comment

Your email address will not be published.