FDA a aprobat myPKFiT, primul software farmacocinetic folosit pentru personalizarea tratamentului pentru hemofilia A

  • Biotehnologie
  • Medicina personalizată



myPKFiT pentru ADVATE, primul și singurul software farmacocinetic (PK) online, gratuit, utilizat în tratamentul hemofiliei A a fost aprobat de către Food and Drug Administration. Acesta poate fi folosit în terapia pacienților cu vârste mai mari de 16 ani și cu o greutate de cel puțin 45 kg, generând un profil farmacocinetic (PK) personalizat fiecărui individ în parte.

Compania Shire a anunțat recent aprobarea FDA în Statele Unite ale Americii a primului software (myPKFiT) care poate fi utilizat în personalizarea tratamentului cu ADVATE (factor antihemofilic recombinant) la pacienții cu hemofilie de tip A. Software-ul permite adaptarea dozei ADVATE în funcție de nevoia pacientului, precum și individualizarea intervalului de administrare.

abonare

În acest fel, medicii și furnizorii de servicii medicale vor putea beneficia de un real ajutor în personalizarea tratamentului pentru hemofilie A.

 „O versiune de myPKFiT a fost deja adoptată în Europa, încă din 2014, și am văzut cât de important a fost în ceea ce privește ajutorul oferit medicilor ca să recomande doze personalizate, potrivite fiecărui pacient în parte. Ca parte a comitetului de medicină de precizie, suntem încântați să aducem această aplicație inovativă medicilor și pacienților din Statele Unite” – afirmă Andreas Busch, Global Head of Research and Development, Shire.

myPKFiT permite estimarea unei curbe farmacocinetice pentru fiecare personă, curbă care reprezintă un element cheie în aprecierea expunerii pacienților în timp la tratament. Un alt avantaj pe care îl aduce acest software medicilor și pacienților se regăsește în prelevarea a numai două probe de sânge pentru obținerea curbei PK, comparativ cu numărul standard de 9-11 (conform ghidurilor International Society on Thrombosis and Haemostasis (ISTH)).

„Software-ul myPKFiT permite medicilor să obțină o imagine mai clară a nevoilor de tratament a pacienților, pentru a dezvolta o doză și un program de profilaxie ADVATE, care să fie într-adevăr făcute pentru fiecare pacient, individual”  – spune Michael Tarantino, M.D., Medical Director and President, The Bleeding and Clotting Disorders Institute.

Software-ul poate fi utilizat de către medicii familiarizați cu tratamentul pentru hemofilie. Acesta nu este indicat în tratarea pacienților care au dezvoltat inhibitori pentru Factorul VIII și nici drept terapie pentru boala von Willebrand.

ADVATE este un factor antihemofilic recombinant, indicat pentru tratamentul copiilor și adulților cu hemofilia A. Este utilizat pentru controlul, prevenția și reducerea frecvenței episoadelor de sângerare.

Hemofilia A este cel mai întâlnit tip de hemofilie. La nivel global, peste 320.000 de persoane trăiesc cu această afecțiune. În România, în anul 2015, erau înregistrați în total 1,224 pacienți cu hemofilie, aproximativ jumătate dintre aceștia fiind copii.

Citește și: