Podcast #VociCuAutoritate COVID-19
Podcast #VociCuAutoritate COVID-19

INTERVIU. Conf. Dr. Şerban Negru, despre datele raportului The Economist Intelligence Unit „BREATHING IN A NEW ERA: o analiză comparativă a politicilor în domeniul cancerului pulmonar în Europa”

mm
07 Jul 2020
563 Views

În urma participării la evenimentul „Cancerul Pulmonar: Prioritate pentru Sistemul de Sănătate din România”, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele Raportului The Economist Intelligence Unit, Conf. Dr. Șerban Negru, medic oncolog, a discutat cu Dr. Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină despre provocarea pe care acest tip de cancer o reprezintă pentru România. Discuția s-a realizat în emisiunea Raportuldegardă.ro Unu-la-Unu cu Dr. Marius Geantă.

Evenimentul a avut loc în luna octombrie 2019, făcând posibilă întâlnirea fizică a participanților. Discuțiile pe tema raportului realizat de EIU au fost reluate luna aceasta – iulie 2020 – iar o serie de întâlniri online au loc pentru a dezbate concluziile acestuia din perspectiva medicilor oncologi din întreaga țară.

abonare

Una dintre concluziile raportului este că România are nevoie de un plan național pentru controlul cancerului pulmonar. Conf. Dr. Şerban Negru a explicat şi de ce consideră că vom continua să ne confruntăm cu problema cancerului pulmonar la nivel național și motivele pentru care acest cancer reprezintă o problemă majoră de sănătate publică în România.

Redăm interviul transcris mai jos, cu mențiunea că a fost editat pentru acuratețe, fără a fi schimbat sensul afirmațiilor.

Dr. Marius Geantă: Discutăm despre cancerul pulmonar în România în contextul în care The Economist Intelligence Unit a realizat un raport care a evaluat situaţia cancerului pulmonar în mai multe state, inclusiv în România, din care s-au desprins câteva concluzii şi, mai ales, un plan de acţiune. Aş începe prin a vă întreba care este tabloul general al cancerului pulmonar din România aşa cum se vede din cabinetul unui medic oncolog.

Dr. Şerban Negru: Este un aflux enorm de pacienți, fiind cel mai frecvent tip de cancer pe care îl întâlnim în practica uzuală şi toate statisticile confirmă acest lucru. Eu cred şi estimez că este de fapt un fenomen care va continua, având în vedere faptul că imediat după 1989 am fost invadaţi de “libertate”, de reclame la tutun, de ţigări străine; toată lumea abandona vechile ţigări şi trecea la noile ţigări care realmente inundaseră magazinele. Îmi amintesc că în primele luni din 1990 toate magazinele erau pline cu cartuşe de tigări. Nume sonore care pentru noi însemnau o bunăstare occidentală. Astăzi vedem consecinţele.

M.G.: Spuneam că dacă ne uităm la componenta de anti-fumat, scorul arată bine, dar este mai degrabă bazat pe ce scrie în lege, nu neapărat pe aplicarea legii.

Ș.N.: Eu zic că legea se aplică rezonabil de bine. Întotdeauna când ai o poziţie moderată eşti contestat din ambele părţi, însă nu am văzut frecvent încălcări ale legii în România. În locurile publice nu se mai fumează şi inclusiv fumătorii cu care am contact apreciază faptul că pot sta la un restaurant fără să plece cu hainele îmbibate şi chiar şi ei recunosc că se simt mai bine reducând numărul de ţigări pe care le fumau inevitabil într-un local public.

M.G.: Să spunem că din punct de vedere al reglementărilor anti-fumat au fost menţionate cel puţin două: o lege în Parlamentul României şi intenţia de a revizui directiva europeană anti-fumat care, de fapt, stă la baza legislaţiei anti-fumat din România. Aşadar, există două iniţiative şi urmează să vedem cum se vor concretiza.

Ș.N.: La nivel mondial, 87% din cancerele pulmonare sunt consecinţe ale fumatului. Dacă noi toţi, la nivel mondial, ne-am lăsa astăzi de fumat, în 25-30 de ani cancerul de plămâni ar deveni de 8 ori mai rar şi, în loc să fie principalul ucigaş malign, ar cădea undeva pe locurile 8-10.

M.G.: Un alt subiect este metoda de depistare a cancerului pulmonar în stadii incipiente, în care se poate interveni chirurgical în mod eficient. Din acest punct de vedere, discuţia se poartă în jurul ideii de screening. Aparent, în ultimii 2 ani au fost publicate date din studii precum Nelson care validează cel puţin la nivel teoretic ideea unui screening pentru cancerul pulmonar la pacienţii care fumează foarte multe ţigări. Cum s-ar putea traduce în practică? Pentru că pare că nu este chiar atât de simplu.

Ș.N.: Nu, nu este deloc simplu, mai ales din perspectiva infrastructurii şi discuţia asta despre prevenţia secundară la marii fumători este extrem de controversată în toate ţările, după ştiinţa mea. De ce? Pentru că e mult, mult mai simplu, să convingi marii fumători să se lase de fumat decât să îi aduci să îşi facă o tomografie o dată la 6 luni, care presupune infrastructură specifică, decontări, o masă de radiologi care să poată să facă aceste investigaţii, iar reducerea de mortalitate e undeva la 20-30% dacă îmi amintesc eu bine din studiile respective. Aşadar, în continuare, riscul de mortalitate rămâne chiar dacă tu, mare fumător, te duci şi îţi faci astfel de investigaţii. Screeningul este o parte controversată şi mai este mult până când o să avem o metodă de screening.

Cancerul bronhopulmonar se poate preta la screening, dar nu avem un instrument care să fie în același timp eficient şi cost-eficient.

M.G.: A fost un punct de vedere pe care l-aţi şi exprimat de altfel, şi anume că este complicat să îi determinăm pe oamenii care fumează să se lase de fumat. Deci cum i-am putea determina pe oamenii care nu se lasă de fumat să se prezinte într-un spital sau într-o unitate medicală pentru screening?

Ș.N.: Sunt şi alţii care spun că în felul acesta tu le asiguri o falsă securitate marilor fumători  şi atunci ei se simt justificaţi sau cel puţin liniştiţi să continue fumatul. S-ar putea ca, nefăcând screening şi neexistând un screening, ei să se simtă totuşi mai motivaţi să abandoneze fumatul. Lucrurile sunt foarte complicate şi discutabile. În opinia mea, nu există niciunde în lume un program coerent de screening în cancerul bronhopulmonar, aşa că întâi ar trebui să vedem în alte părţi funcţionând un astfel de program şi apoi să ne punem şi noi problema dacă îl putem implementa şi aici.

M.G.: Într-adevăr, subiectul cancerului pulmonar e complicat; să vorbim puţin despre diagnostic; şi aici complexitatea e mare. Sigur, dacă ne gândim, de exemplu, la biomarkeri, dar s-a discutat mult şi despre resursele umane, despre aparatele necesare pentru prelevarea biopsiei, de exemplu.

Ș.N.: Aproape întotdeauna cancerul bronhopulmonar se descoperă la simptomatici, deci pacienţi care au niște simptome care îi aduc la pneumolog, de obicei: tuse, expectoraţie, eventual hemoptizie, scădere bruscă şi masivă în greutate şi o serie de alte fenomene mai puţin importante, şi aşa se diagnostichează un cancer bronhopulmonar. Sigur că din nou e vorba de infrastructură, e vorba de laboratoare de bronhoscopie, de tomografe care să poată stabili extensia bolii ş.a.m.d.. Şi undeva la capătul acestor analize este şi evaluarea biopsiei care ne spune ce fel de subtip microscopic este cancerul. Adică dacă este un cancer de tip small cell (cu celule mici) – cam 15% din totalul de cazuri sau celelalte forme (85%), care se împart în scuamo-celular şi adenocarcinoame. Odată ce am făcut această clasificare grosieră, urmează clasificarea pe biomarkeri. Şi atunci putem găsi terapii ţintite în circa 20-25% dintre cazurile de adenocarcinom, dar se remarcă foarte bine această imunoterapie care pare să schimbe total atât rezultatele tratamentului, cât şi toleranţa la tratament, pentru că este mai uşor tolerată şi mai eficientă decât chimioterapia.

M.G.: Să rămânem puţin la chestiunea diagnosticului, este o temă care a crescut pe agenda publică în ultimii ani, mai ales în ultimul an, dar niciodată nu este prea mult să discutăm despre ea – de ce este atât de importantă determinarea acestor biomarkeri de la început şi, evident, înainte de a iniţia orice tratament la un pacient cu cancer pulmonar?

Ș.N.: Spuneam că în cazul adenocarcinoamelor, care înseamnă aproape jumătate din cancerele pulmonare, avem cam 20% dintre pacienţi care pot fi trataţi cu terapii ţintite, avem circa 30% dintre pacienţi care pot să înceapă imunoterapie din prima linie, respectiv ceilalţi care pot face chimioterapie eventual în asociere cu imunoterapia. În faţa unui pacient cu cancer bronhopulmonar întotdeauna îţi pui întrebarea cu ce începi, care sunt tratamentele. Şi atunci te întorci la biopsia făcută de colegii pneumologi, soliciţi o analiză microscopică. Ori aceste analize microscopice pot fi făcute secvenţial, una câte una sau pot fi făcute toate odată şi evident că atunci când pierzi câte două săptămâni la fiecare analiză, nu-ţi poţi permite să aştepţi 2-3 luni să vină rezultatul complet. Ar fi ideal să fie făcute toate deodată. Doar că, din pacate, noi avem analize decontate de firmele de medicamente în măsura în care acele firme şi vând ceva pentru pacienţii respectivi şi atunci ele decontează numai acele analize care interesează.

Ideal ar fi să avem o singură analiză făcută deodată pe toată bateria de biomarkeri, astfel încât să avem simultan toate rezultatele pe masă. Şi pentru noi ar fi mult mai comod, noi, oncologii, fiind foarte puţini şi bolnavii foarte numeroşi, iar pentru pacient există, evident, un câştig enorm.

M.G.: România este una din ţările menţionate în raportul The Economist în care nu există încă un program naţional de testare a biomarkerilor în cancerul pulmonar non-microcelular. Noi lucrăm la realizarea unui astfel de plan, dar aş reveni puţin la componenta de terapie, terapii ţintite şi imunoterapii şi la congresul ESMO din 2019, în cadrul căruia s-au prezentat date la care nu ne-am fi putut gândi în urmă cu 4-5 ani şi anume că un pacient cu cancer pulmonar avansat ar putea să trăiască.

Ș.N.: Comunicarea a fost făcută cu 3 luni înainte la ASCO, ulterior a venit şi la ESMO cu date suplimentare, dar undeva de prin luna iunie 2019 ştim asta, că rezultatele pe termen lung ale imunoterapiilor sunt mult mai bune decât rezultatul clasicei chimioterapii. Circa 2-3% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar metastatic ajungeau să supravieţuiască 5 ani de la momentul diagnosticului. Cu imunoterapiile, procentul a sărit la 20-25, chiar 30%, în funcţie de subtipul de pacient.

Ceea ce este absolut incredibil – un cancer bronhopulmonar metastatic care intră într-o remisiune de lungă durată într-o proporţie de aproape o treime dintre pacienți. Evident, contează foarte mult circumstanțele și detaliile, iar legat de terapiile țintite – acestea au adus nişte ameliorări spectaculoase ale supraviețuirii doar în acea zonă în care ele funcționează.

M.G.: Un alt subiect care cumva integrează ceea ce am vorbit noi, dar nu doar ceea ce am vorbit noi, ține de așa numitul Plan național pentru cancerul pulmonar. Cât este de fezabil? Ce nevoi ar fi pentru un astfel de plan? Cu ce ar face diferența pentru pacienți?

Ș.N.: Este esențial să avem un plan nu numai pe cancerul pulmonar, ci pe toate cancerele, și discuția este în legătură cu faptul că există un astfel de plan care a fost lansat acum 3 ani, un plan coerent, un plan eficient și care, din păcate, nu a fost asumat politic de următoarele guverne care au venit în România. Și cred că asta este o idee foarte importantă: noi trebuie să avem un plan pe termen lung; schimbăm miniștri ai sănătății mai frecvent de o dată pe an – așa ceva nu se poate atât timp cât nu avem niște proiecte pe termen lung, niște proiecte care să traverseze instabilitățile politice și să ducă principalele ținte de sănătate acolo unde trebuie.

Raportul The Economist Intelligence Unit reprezintă un excelent diagnostic de precizie al situaţiei prezente a cancerului pulmonar, dar şi un foarte bun punct de plecare pentru acţiuni pe termen scurt, mediu şi lung în România.

Citeşte şi: