Raport The Economist Intelligence Unit: progres inegal în prevenția accidentelor vasculare cerebrale, la nivel mondial

  • Health literacy



Cel mai nou raport al diviziei de cercetare The Economist Intelligence Unit (EIU), „Preventing stroke: Uneven progress”, atrage atenția asupra diferențelor majore între țări în aplicarea ghidurilor clinice și a bunelor practici când vine vorba despre prevenția accidentelor vasculare cerebrale (AVC). Documentul arată o nevoie presantă de a combina strategii de educație pentru sănătate cu recomandări clare și eficiente de îngrijire medicală.

Informații cheie:

  • la fiecare două secunde, undeva în lume, o persoană suferă un accident vascular cerebral
  • 80% dintre AVC-uri pot fi prevenite adoptând un stil de viață sănătos
  • pacienții cu fibrilație atrială au un risc de 5 ori mai mare să sufere un AVC
  • mortalitatea în rândul pacienților români care suferă un accident vascular cerebral ajunge la 90%
  • informarea pacienților este primul pas către reducerea incidenței

Conform raportului, deși majoritatea țărilor analizate au adoptat ghiduri clinice de depistare și prevenție a AVC-ului, screening-ul pentru fibrilație atrială nu este efectuat în mod consecvent în practica medicală. În medie, mai puțin de 20% din populația de peste 65 de ani de la nivel global a efectuat screening-ul pentru FA în timpul unui control de rutină, deși pacienții cu fibrilație atrială au un risc de 5 ori mai mare să sufere un AVC. Identificarea afecțiunii prin screening ar oferi specialiștilor posibilitatea să prescrie din timp tratamente eficiente, cum ar fi noua generație de anticoagulante, dar și să își educe pacienții în privința riscurilor.

abonare

Raportul EIU evidențiază că educația publicului larg asupra factorilor de risc reprezintă baza pentru multe dintre politicile și strategiile de prevenire a AVC-urilor. Primul pas către reducerea incidenței îl reprezintă un pacient bine informat, care știe ce schimbări de stil de viață trebuie să facă pentru a-și reduce riscul. În același timp, educația joacă un rol important în reducerea severității efectelor AVC-urilor, învățând oamenii cum să recunoască mai rapid semnele unui AVC și, astfel, să apeleze la ajutorul unui doctor în fereastra de patru ore esențială pentru intervenția medicală eficientă care să minimizeze riscul leziunilor neurologice. Cu toate acestea, pentru multe țări, găsirea unei abordări coerente și consistente de a educa cetățenii și a-i ajuta să facă acele schimbări de viață ce ar putea reduce riscul unui AVC rămâne o provocare.

Măsuri luate de majoritatea țărilor studiate pentru a limita numărul de accidente vasculare cerebrale. Sursă: Preventing stroke: Uneven progress

În România, mortalitatea în rândul pacienților care suferă un accident vascular cerebral ajunge la 90%. Principala cauză a acestui fenomen este accesul limitat la cele mai noi tehnologii medicale utilizate pentru prevenția AVC-urilor.

Peste 60.000 de români suferă anual un AVC, iar 54.000 mor în fiecare an din cauza unui AVC. Este de apreciat faptul că până acum s-au alocat resurse considerabile intervențiilor de urgență pentru pacientul în stare critică după ce a suferit un AVC. Investiția în segmentul de prevenție și detectare timpurie este, însă, în continuare deficitară, deși acest segment ar asigura o alocare mai eficientă a resurselor bugetare pentru sănătate”, a spus dr. Marius Geantă, președintele Centrului de Inovație în Medicină. „Așa cum arată și raportul The Economist Intelligence Unit, coordonarea mai multor tipuri de acțiuni este crucială pentru a reduce incidența AVC-urilor. Existența unor programe de screening pentru hipertensiune și fibrilație atrială, a registrelor de pacienți sau de recomandări clare de tratament conform ghidurilor clinice internaționale ar reduce semnificativ riscul de AVC în țara noastră. Sperăm că autoritățile vor observa importanța acestor acțiuni și vor lua măsurile necesare pentru a reduce prevalența AVC-urilor în rândul românilor, salvând astfel vieți sau costuri sociale.”

Accidentele vasculare cerebrale pot afecta pe oricine, inclusiv copiii. Probabilitatea de a suferi un AVC se dublează la fiecare deceniu peste vârsta de 55 de ani. Datorită cunoștințelor și tehnologiilor medicale actuale aproape 80% dintre AVC-uri pot fi prevenite. Cu toate acestea, la fiecare două secunde, undeva în lume, o persoană suferă un accident vascular cerebral, iar efectele acestuia conduc la un deces la fiecare cinci secunde. Deși supravieţuirea în urma unui AVC s-a îmbunătăţit semnificativ, accidentele vasculare cerebrale rămân a doua cea mai frecventă cauză de deces la nivel mondial, după bolile cardiace ischemice.

Ani de viață ajustați în funcție de handicap (milioane) cauzat de AVC. Din cauza îmbătrânirii populației și a prevalenței factorilor de risc, se preconizează că numărul de AVC va continua să crească.

Povara accidentului vascular cerebral este considerabilă atât pentru bolnav cât și pentru familie și pentru sistemul public de asistentă socială. Aproximativ jumătate dintre supraviețuitorii unui AVC rămân cu o formă de handicap fizic sau cognitiv. Institutul Karolinska (Suedia) a calculat că un pacient ce a supraviețuit unui AVC și care a rămas cu o dizabilitate, indiferent de tipul acesteia, va costa sistemul public, în medie, 76 000 Euro pentru serviciile de îngrijire în primii doi ani după AVC.

Raportul The Economist Intelligence Unit a luat în considerare 20 de țări: Africa de Sud, Arabia Saudită, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Olanda, Rusia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia și Turcia. Acestea au fost selectate pe baza mai multor criterii, inclusiv poziționarea geografică, nivelul de dezvoltare și bogăție economică, combinate cu disponibilitatea datelor și opiniile panelului de experți The Economist Intelligence Unit.

Mai multe articole despre accidentul vascular cerebral:

Auto-testarea EKG la domiciliu crește rata diagnosticării fibrilației atriale și previne AVC

33% dintre accidentele vasculare cerebrale pot fi prevenite printr-o testare de un minut

INFOGRAFIC: Află principalele metode de prevenire a accidentului vascular cerebral

INFOGRAFIC: Informații cheie cu privire la accidentul vascular cerebral în România

VIDEO: Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, președinte Societatea Română de Cardiologie, vorbește despre prevenția accidentului vascular cerebral