Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

STUDIU. Tinerele cu un indice de masă corporală ridicat au demonstrat un risc mai redus de a dezvolta cancer de sân, decât cele cu IMC sub limita normală

mm
10 Sep 2018
2519 Views

Conform specialiștilor de la Premenopausal Breast Cancer Collaborative Group, indicele de masă corporală (IMC) ridicat, corelat cu vârsta scăzută, este asociat cu un risc redus de a dezvolta cancer de sân înainte de menopauză. Aceștia au efectuat un studiu multinațional, observațional, utilizând date din 19 cohorte, care proveneau de la un număr de 758.592 de femei cu vârste cuprinse între 18 și 54 de ani. Relația inversă dintre IMC și vârstă a fost observată în toate grupurile de vârstă, chiar și la persoanele care nu erau supraponderale. Timpul median de urmărire a fost de 9,3 ani.

„Rezultatele acestui studiu sugerează că existența a cât mai mult țesut adipos este asociată cu un risc redus de cancer de sân în perioada pre-menopauză, iar magnitudinea situației este mult mai mare decât se credea anterior”, a declarat autorul principal al studiului.

Asocierea inversă dintre cele două caracteristici a fost mai accentuată în cazul cancerelor de sân cu receptori pozitivi de estrogen. De asemenea, femeile tinere au avut o probabilitate de 4,2 ori mai scăzută de a dezvolta cancer de sân dacă erau obeze, decât dacă IMC era sub limita normală.

abonare

Obiectivul studiului a fost investigarea asocierii dintre IMC și riscul de cancer de sân în perioada pre-menopauză, având în vedere și vârsta persoanei, factorii de risc și caracteristicile tumorale. Importanța acestui studiu constă tocmai în corelația dintre vârstă și IMC în perioada pre-menopauză. Deși definită neclar, această relație inversă ar putea fi cheia către o înțelegere mai bună a cauzelor care duc la dezvoltarea bolii. Riscul de cancer de sân este scăzut înainte de menopauză și crește odată cu instalarea ei.

„Obezitatea este un factor de risc în cancerul de sân pentru femeile în vârstă, însă acest studiu demonstrează că legătura dintre IMC și vârstă este mult mai complicată decât se credea. Va fi nevoie de investigații suplimentare pentru a înțelege de ce acest efect pare a fi inversat în cazul tinerelor femei. Am descoperit că pentru fiecare 10kg adăugate (în cazul femeilor cu vârste între 18 și 24 de ani, de greutate medie), riscul relativ de a dezvolta cancer de sân a scăzut cu până la 23%”, a declarat Dr. Minouk J. Schoemaker, de la The Institute of Cancer Research, Londra pentru Medscape Medical News.

Participantele la studiu au fost recrutate începând cu 1 Ianuarie 1963, iar studiul a continuat până la data de 31 Decembrie 2013. În perioada 2013 – 2017, datele au fost analizate. Studiul a fost publicat în JAMA Oncology.

Citește și:

 

Leave a Comment

Your email address will not be published.