Canalul Youtube Raportul de gardă
Rolul educației pentru sănătate în medicina personlizată

STUDIU. Asocierea carvedilolului la tratamentul cu trastuzumab pentru cancerul de sân HER2+ reduce riscul de afectare cardiacă

mm
22 Aug 2019
1662 Views

Administrarea de carvedilol poate fi o metodă de prevenire a afectării cardiace asociate tratamentului cu trastuzumab administrat pentru cancerul de sân, conform rezultatelor unui studiu prezentat în cadrul Congresului EuroEcho al Societății Europene de Cardiologie.

„Studiul nostru sugerează faptul că pacienții care urmează un tratament betablocant cu carvedilol în asociere cu trastuzumab au mai puține reacții adverse în comparație cu cei care iau doar trastuzumab”, a explicat Dr. Maryam Moshkani Farahani, profesor al Universității de Științe Medicale din Teheran, Iran.

Acest studiu a inclus 71 de pacienți cu cancer de sân non-metastatic, HER2 pozitiv, care au fost randomizați în două grupuri: o parte dintre ei a primit doar trastuzumab, iar ceilalți trastuzumab și carvedilol. Dr. Moshkani Farahani a adăugat:

abonare

„Afectarea cardiacă este o cunoscută reacție adversă majoră a tratamentului cu trastuzumab, administrat pacienților cu cancer de sân și îi poate determina pe aceștia să renunțe la tratament”

Disfuncția de ventricul stâng este cea mai importantă reacție adversă a trastuzumabului. Carvedilolul este indicat la pacienții cu disfuncție de ventricul stâng post infarct miocardic acut sau în tratamentul hipertensiunii arteriale.

Carvedilolul reduce cardiotoxicitatea tratamentului cu trastuzumab din cancerul de san

Sursa: https://burst.shopify.com/

Pentru evaluarea funcției ventriculului stâng s-a utilizat ecocardiografia bidimensională speckle tracking la momentul initial și ulterior, după 3 luni. Această investigație imagistică permite cuantificarea deformării miocardului cu ajutorul unor parametri specifici: deformarea longitudinală globală (global longitudinal strain) și rata deformării (strain rate).

Ecografie speckle tracking bidimensionala

Exemplu de aspect ecocardiografic 2D ce ilustrează evaluarea parametrilor de deformare pentru ventriculului stâng
Sursa: http://www.scielo.br/

Conform evaluărilor, funcțiile sistolică și diastolică ale ventriculului stâng au fost mai bine prezervate după trei luni la pacienții care au luat și carvedilol pe lângă tratamentul cu trastuzumab, în comparație cu cei tratați doar cu trastuzumab.

De asemenea, după 3 luni nu s-au observat diferențe între cele două grupuri de studiu în ceea ce privește funcția de pompă a inimii, evaluată prin fracția de ejecție a ventriculului stâng.

„Măsurătorile pe care le-am utilizat pentru evaluarea funcțiilor cardiace stângi, și anume parametrii de deformare miocardică au o sensibilitate mai mare în comparație cu fracția de ejecție”- Dr Moshkani Farahani

Dr Moshkani Farahani avertizează că însuși tratamentul cu carvedilol poate determina reacții adverse precum: amețeli, somnolență, stări de leșin, dispnee sau diaree, caz în care pacienții trebuie să se adreseze medicului.

„Rezultatele studiului indică faptul că tratamentul cu carvedilol poate fi o metodă eficientă pentru prevenirea afectării cardiace cauzate de tratamentul cu trastuzumab. Noi recomandăm pacienților cu cancer de sân non-metastatic HER2 pozitiv tratament profilactic cu carvedilol, însă este necesar un studiu de o mai mare amploare pentru a confirma această recomandare”- Dr Moshkani Farahani

Citește și

Leave a Comment

Your email address will not be published.