„Atenție, vin răniții!”
„Atenție, vin răniții!”.
Anunțul venea imediat după alarmă și întrerupea, cel mai adesea, momente de umor pe care ți le-ai fi dorit prelungite cât mai mult. Râdeam și sufeream, aproape, adolescent fiind, în fiecare seara, alături de Hawkeye, Radar, Frank, Margaret “Hot Lips” și ceilalți eroi din MASH 4077.
Da, eroi – chiar așa îi percepeam atunci, pentru că transpunerea într-un serial TV a războiului din Coreea era atât de autentică, încât te translata efectiv în sala de operație din unitatea mobilă care a funcționat ani de zile în contextul războiului.
Se întâmpla undeva după jumătatea anilor ‘90, într-o perioadă în care încă mai aveam în casă bateria de la mașină, cablurile și lampile auto improvizate drept surse de lumină alternativă în apartament, o reminiscență a anilor ‘80. O amintire din ultimii ani ai comunismului: mai ales iarna, când ziua era scurtă, trebuia să fii realmente deștept, să înveți și să îți faci lecțiile rapid și bine, până nu se termina bateria și intensitatea luminii scădea până acolo încât mai degrabă bănuiai decât aveai certitudinea că în cameră cu tine se mai află și altcineva.
În anii ‘90, lumina nu se mai întrerupea așa de des, televizorul Diamant (alb-negru, martor al marilor victorii ale Stelei din Cupa Campionilor) fusese înlocuit de un televizor aparent color, rusesc, cu diagonala mare, tot pe lămpi, care cântărea probabil spre 100 de kilograme, dar la care puteam urmări serialul MASH, dar și altele, la primele posturi de televiziune pro-vest apărute în România. Unul dintre paradoxurile perioadei de tranziție.
MASH a fost probabil unul din cele 3 lanțuri ale triplu-helixului care avea să mă facă să urmez cariera de medic. Alături de motivația intrinsecă („să fac bine” – da, chiar așa de simplu) și de munca enormă pentru admitere (dar nu mă plâng, v-am spus că eram antrenat să învăț repede, mult și bine), aveam probabil nevoie și de un model (fiind primul din familie care urmează cariera medicală).
Un model exprimat în condiții de criză extremă, războiul, care îi punea sub o presiune de neimaginat pe medici și pe ceilalți și care era, în același timp, scena unui eroism extrem, a expresiei sublime a umanității, dar și scena căderii inerente în hăurile naturii umane.
Pentru generația mea de medici, care nu a avut “un medic în casă”, MASH a fost parte din pregătirea nonformală obligatorie. Nu am avut grile la admitere din MASH, dar a trebuit și trebuie să răspundem, din păcate, acelorași întrebări, și peste multe decenii.
Într-o întâlnire recentă, de dragul retoricii, am vorbit despre ultima noapte de pandemie, întâia zi de război. Dar știm că lucrurile nu stau așa, iar războiul din Ucraina se suprapune cu pandemia și o catastrofă o potențează pe cealaltă.
Războiul din Ucraina mută atenția publică dinspre pandemie (chiar, au apărut deja obosiții de război?!), dar virusul nu a dispărut de frica armelor. Dimpotrivă, fenomenul migrației, realitatea epidemiologică pre-război din Ucraina (rata mică a vaccinării) și capacitatea limitată a sistemelor de sănătate publică din statele vecine, inclusiv Romania, sunt factori de risc majori pentru apariția unor focare epidemice și, potential, a unui nou val sau a unor noi valuri (dacă războiul va fi de lungă durată).
De 100 de ani, de la pandemia de gripă spaniolă, știm că este o idee complet greșită să suprapunem pandemia și războiul (dar atât putem acum, ca umanitate) – ultimele valuri ale pandemiei din urmă cu un secol au fost cauzate tocmai de deplasarea trupelor de pe front către țările de origine. Un scenariu similar este perfect posibil acum, facilitat și de slăbirea activității de supraveghere a circulației virusului în foarte multe țări din Europa și nu numai, chiar înainte de izbucnirea războiului în Ucraina.
După cum am spus-o și în urmă cu 2 ani de zile, la începutul pandemiei, este important să continuăm să trăim și să lucrăm cât mai aproape de normal și în siguranță, să comunicăm cu empatie și să transmitem încredere, pe lângă informații medicale de calitate, relevante și acționabile pentru cei care ne citesc.
Războiul a modificat deja agenda mainstream media, care alocă (firesc) mai puțin spațiu de emisie pentru tema pandemiei, cel puțin în această etapă. Dar asta nu înseamnă ca pandemia a dispărut doar pentru că avem mai puține știri și vorbim mai puțin despre ea. Este datoria mass-media de nișă, precum Raportuldegardă.ro, să continue să informeze despre pandemie, persistând în serviciul public de înaltă clasă profesională la care s-a angajat încă de la fondare și pe care l-a demonstrat constant și la superlativ în ambii ani ai pandemiei.
Momentan, anunțul “Atenție, vin răniții” se aude aproape de peste tot și este datoria noastră, așa cum ne-au învățat eroii din MASH 4077, să ne grăbim fiecare la punctul de lucru din care, dând ce este mai bun din noi, personal și profesional, să ne asigurăm că protejăm vieți și că mai dăm, astfel, o șansă umanității. Care, în aceste zile, ca și în MASH, se află între o drama umanitară și o comedie neagră.
War is war, Hell is hell…
Mă puteți urmări și pe:
Citește și:
- Vechea și noua normalitate
- Cum au ajuns inovația și medicina personalizată în Planul de Cancer
- Era vaccinologiei de precizie: o strategie sustenabilă de vaccinare anti-Covid va fi posibilă doar dacă avem predictibilitate asupra variantelor virale emergente