Conferința de Medicină Personalizată 2021. Dr. Angelique Coetzee, medicul din Africa de Sud care a raportat primele cazuri Omicron: „într-o situație de criză, comunicarea realistă către cetățeni este foarte importantă”

  • Health literacy
  • Medicina personalizată



Pe 16 decembrie, Centrul pentru Inovație în Medicină a organizat cea de-a 6-a ediție a Conferinței de Medicină Personalizată, având ca temă „Revoluția biologică în contextul celei de-a 4-a revoluții industriale”. Conferința, care s-a desfășurat în format virtual, a cuprins două sesiuni: una dedicată „Progreselor genomice care au făcut diferența în pandemie și cele mai bune practici în supravegherea virală” și una dedicată „Medicinei personalizate în Planul de control al cancerului din România”.

Dr. Angelique Coetzee, medicul din Africa de Sud care a semnalat primele cazuri cu o simptomatologie neobișnuită Covid-19, care mai târziu s-au dovedit a fi cazuri de infecție cu varianta Omicron, a vorbit în cadrul primei sesiuni despre experiența sa clinică și lecțiile învățate în această perioadă. Sesiunea a fost moderată de Dr. Bianca Cucoș, editor Raportuldegardă.ro.

abonare

„Văzând unele dintre simptome, îți dai seama că nu este ceva în regulă. Poate că noi, ca medici de familie, nu facem supraveghere genomică virală, dar cu siguranță suntem implicați în supravegherea clinică – să înțelegem imaginea clinică și să o interpretăm. (…) Noi deja detectasem clinic noua variantă – nu știam ce este, iar apoi am aflat datorită secvențierii. Dar între timp, au trecut șapte zile, în care noi am încercat să gestionăm clinic ceea ce vedeam”.

Dr. Angelique Coetzee

Ceea ce am realizat odată cu apariția Omicron este că suntem atât de focusați pe spitalizări, pe cercetarea științifică, pe politicienii care ne vor scoate din această problemă, că uităm că există niște pacienți reali și niște medici care au grijă de aceștia – nu le oferim suficientă putere, nici medicilor, nici cetățenilor. Doar le spunem despre această infecție virală groaznică și că vor ajunge spitalizați, sistemul medical va fi depășit etc.

Dacă ești într-un război, le spui cetățenilor <<Suntem în război! Vin inamicii! Fugiți și ascundeți-vă în case!>> ? Iar dacă oamenii întreabă de ce să se ascundă, le spui <<Doar faceți ce vă spun?>>. 

Avem nevoie de colaborare între medicii de familie, medicii primari și specialiști. Avem nevoie ca specialiștii, oamenii de știință, medicii de familie și decidenții să aibă încredere unii în alții. Astfel putem să prevenim ambuscada silențioasă a virusului. Ne cunoaștem inamicul, avem datele genomice, tehnologia IT, iar dacă adaugi supravegherea simptomatică și parametri clinici, creezi un sistem complet de supraveghere

Toate virusurile sunt periculoase – chiar și varicela – dacă nu ești vaccinat și ai o anumită vârstă poți muri. Știm că este o situație periculoasă, însă comunicarea realistă față de oameni rămâne importantă. Este un paradox – le spunem oamenilor să meargă să se testeze dacă au simptome, iar când numărul cazurilor crește ca urmare a testării suntem nemulțumiți că sunt atât de mulți oameni bolnavi. Însă ai nevoie de aceste date pentru supraveghere.

Avem nevoie să fim transparenți față de cetățeni, să explicăm care este rolul oamenilor de știință, al medicilor, al politicienilor”.

Cum alegeți cazurile care trebuie să fie testate? Care este algoritmul?

„Este simplu. Oricine vine cu durere de cap și oboseală trebuie testat. Orice infecție de tract superior respirator trebuie testată. De aceea avem aceste numere – 26 de mii de cazuri ieri în Africa de Sud, din 83 de mii de teste. Sunt foarte fericită că avem atât de mulți oameni care s-au testat – ne oferă o imagine clară. Nu mă gândesc că nu avem unde să îi tratăm sau ce se va întâmpla la nivelul spitalelor.

Mă bucur pentru că acei oameni pot fi scoși din circulație, trimiși să se odihnească, sfătuiți ce să facă acasă, și putem preveni astfel afectarea severă. Așadar, testezi pe toată lumea!

Există un profil al persoanelor infectate cu Omicron? 

„Observăm o severitate a simptomelor mai mare la persoanele nevaccinate, se prezintă cu <<mama durerilor de cap>>, cum îmi place mie să o numesc, mai ales la cei care au peste 30 de ani. Iar copiii vin cu simptome diferite – gât uscat și temperatură ușor ridicată. Majoritatea acestor cazuri nu au fost internate în spital, nu au avut nevoie de suplimentare cu oxigen la fel de mult ca în cazul Delta. Cel puțin asta observăm momentan.

Iar cazurile admise în spital exclusiv din cauza infecției, fără comorbidități implicate, sunt majoritar nevaccinați. Deci vaccinurile au rolul lor, protejează în continuare față de formele severe”.

Cum se va încheia pandemia?

„O spun foarte des din păcate… Nimeni nu poate fi liniștit la nivel global până când Africa nu este vaccinată. Acesta este adevărul dur. Africa are foarte multe persoane imunocompromise, nevaccinate, deci orice virus poate avea un impact major în Africa. Iar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe viitor este o eventuală pandemie microbiană. Avem o pandemie virală, dar nu este imposibil să avem și o pandemie bacteriană… Și nu știu cum vom ieși din aceea.

Revenind la SARS-CoV-2, va deveni endemic și ne vom vaccina periodic. Sper ca tratamentele orale să devină disponibile cât mai repede și pentru cât mai mulți oameni. Ar fi mai ușor de distribuit decât vaccinurile, mai ales în regiuni precum cele din Africa”.

Citește și: