Esențial COVID-19. Campaniile de testare în masă pentru SARS-CoV-2 reduc prevalența infecției fără a fi necesară închiderea școlilor sau a sectoarelor economice

  • Esențial COVID-19



Accesează Esențial Covid-19

Esential Covid-19: cele mai importante informații
Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial COVID-19: cele mai importante știri ale săptămânii” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea impactului pandemiei Covid-19.

Știrile săptămânii 22-28 martie 2021:

Comisia Europeană introduce o procedură rapidă pentru autorizarea vaccinurilor adaptate împotriva noilor variante COVID-19

Pentru accelerarea procesului de autorizare a vaccinurilor adaptate la noile variante SARS-CoV-2, Comisia Europeană a introdus o nouă procedură în cadrul planului de pregătire împotriva COVID-19HERA Incubator.

„Pentru a face față variantelor noi și rezistente, trebuie să fim pregătiți să adaptăm cât mai rapid vaccinurile. Astăzi propunem soluții rapide și flexibile care vor permite aprobări accelerate, fără a compromite siguranța și eficacitatea. Cu Incubatorul HERA, obiectivul nostru este să anticipăm și să fim cu un pas înainte.” – Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides

Prin această inițiativă se vor face modificări în legislația UE care să permită companiilor să se axeze pe colectarea din timp a dovezilor necesare, iar autorizarea vaccinurilor adaptate se va face pe baza unui set mai mic de date suplimentare care trebuie depuse la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA). Aceste modificări vor asigura raționalizarea și eficientizarea procesului de tratare a oricăror modificări aduse unui vaccin autorizat și vor permite extinderea domeniului de aplicare al noilor dispoziții la toate coronavirusurile. Înainte de implementare, propunerea va fi înaintată Parlamentului European și Consiliului UE.

Pfizer a început înrolarea copiilor cu vârste de sub 12 ani pentru evaluarea vaccinului ARNm contra COVID-19

Vaccinul ARNm produs de Pfizer/BioNTech va fi evaluat în cadrul unui nou studiu clinic pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 11 ani. În prima fază, studiul va înrola 144 de persoane și se va identifica doza necesară pentru 3 grupe de vârstă (6 luni – 2 ani, 2-5 ani și 5-11 ani). Ulterior, vor fi evaluate siguranța și eficacitatea dozelor selectate în a doua fază a studiului. După o perioadă de urmărire de 6 luni, copiii din grupul placebo vor avea opțiunea de a primi vaccinul.

abonare

Rezultatele sunt așteptate în a doua jumătate a anului și compania estimează că vaccinarea copiilor ar putea începe anul următor. Începerea studiului a fost încurajată de rezultate obținute în studiile pentru grupele de vârstă 12-15 ani.

Și Moderna a început un studiu pentru evaluarea vaccinului ARNm la copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 12 ani. Ambele companii au început deja testarea vaccinurilor la copii cu vârste de 14 ani. În SUA, copiii reprezintă 23% din populație. Vaccinul Pfizer este autorizat de FDA și EMA pentru persoanele cu vârste de peste 16 ani. Chiar dacă majoritatea adulților vor fi vaccinați, imunitatea de turmă va fi dificil de atins fără vaccinarea copiilor.

Utilitatea testării de rutină pentru SARS-CoV-2 a persoanelor asimptomatice înainte de călătoriile cu avionul

Un studiu publicat în Lancet Infectious Disease a evaluat diferite strategii de testare SARS-CoV-2 pentru reducerea riscului individual și la nivel de populație de transmitere a infecției în contextul călătoriilor cu avionul.

Studiul s-a bazat pe o simulare computerizată și a comparat mai multe scenarii. Strategiile de testare anterior călătoriei, de tipul test rapid realizat în aceeași zi sau testare PCR cu 3 zile înainte de plecare, au fost asociate cu o reducere a riscului de infecție și transmitere a SARS-CoV-2 în timpul zborului. Cele două metode au condus la rezultate similare. Cu toate acestea, introducerea testării PCR și a unei carantine de durată scurtă (5 zile de la sosirea la destinație) au determinat un efect mai important la nivel populațional prin reducerea importului de cazuri de infecție. Cel mai mare beneficiu al testării PCR s-a observat în cazul călătoriei de la zone cu incidență ridicată în zone cu incidență scăzută.

Introducerea unei strategii de tip test-and-travel pentru SARS-CoV-2 poate crește siguranța călătoriilor aeriene și ar trebui să fie o componentă importantă a măsurilor de sănătate publică, alături de distanțare, purtarea măștilor și alte recomandări uzuale în timpul zborului.

Slovacia: campaniile de testare în masă pentru SARS-CoV-2 reduc prevalența infecției fără a fi necesară închiderea școlilor sau a sectoarelor economice

În octombrie și noiembrie 2020, în Slovacia au fost utilizate testele antigen rapide în campanii ample populaționale pentru detectarea cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2. Peste 5 milioane de teste rapide au fost realizate într-un program pilot și ulterior, alte campanii au vizat regiunile cu prevalență ridicată. Peste 50.000 de persoane au avut teste pozitive. În tot acest timp, școlile și sectoarele esențiale din economie au rămas deschise.

  • Prevalența a scăzut cu 58% la o săptămână în cele 45 de regiuni care au fost supuse la două campanii de testare rapidă. Prin comparație, o lună de carantină în noiembrie 2020 în Marea Britanie a determinat o scădere de doar 30% a prevalenței.
  • Combinând rezultatele studiului pilot cu cele din două runde de testare s-a estimat că fiecare etapă a redus prevalența infecțiilor cu 56%.

Testarea rapidă, extinsă la nivel populațional permite detectarea cazurilor pozitive fără a pune o mare presiune pe restul persoanelor și permite derularea unor activități esențiale, precum participarea fizică a copiilor la cursuri sau realizarea activităților economice.

O nouă paradigmă pentru pregătirea în fața pandemiilor: perspective pentru dezvoltarea vaccinurilor universale

Un articol publicat recent în Nature sugerează o nouă abordare a pregătirii în fața viitoarelor crize de sănătate publică produse de agenți infecțioși. Printr-o investiție timpurie în cercetarea fundamentală s-ar putea obține aplicații de tipul unor vaccinuri universale, care țintesc mai multe virusuri și pot fi produse înainte ca un agent patogen să provoace o pandemie. Eradicarea precoce sau eliminarea unui virus emergent ar reduce semnificativ șansele de evoluție astfel încât să dezvolte rezistență la anticorpi și vaccinuri.

Tiparul evolutiv al SARS-CoV-2 atrage atenția lumii științifice asupra importanței unui domeniu de cercetare care va fi esențial în pregătirea față de următoarele pandemii sau epidemii – identificarea unor vaccinuri universale bazate pe anticorpi cu capacitate extinsă de neutralizare.

Virusurile au diferite tipuri de proteine de suprafață, care permit atașarea anticorpilor neutralizanți, acei anticorpi care pot declanșa un răspuns prin care infecția este oprită. O clasă specială de anticorpi protectori sunt anticorpii cu o capacitate extinsă de neutralizare (broad neutralizing antibodies), care pot permite țintirea mai multor tulpini ale unor virusuri înrudite (HIV, virusul gripal, coronavirusuri). Aceste tipuri de anticorpi pot fi folosiți ca agenți terapeutici sau pentru prevenția infecției cu virusuri dintr-o anumită familie, inclusiv noi variante sau tulpini care nu au apărut încă. Ei pot fi folosite pentru conceperea de vaccinuri contra mai multor membri ai unei familii de virusuri.