Esențial Covid-19. Afectarea răspunsurilor imune mediate de interferonul de tip I și II determină virulența SARS-CoV-2 la vârstnici

  • Esențial COVID-19



Raportuldegardă.ro prezintă seria „Esențial COVID-19 și alte amenințări de sănătate publică” – sinteza știrilor care chiar contează pentru controlul și limitarea impactului pandemiei Covid-19, dar și al altor patogeni care amenință sănătatea la nivel local și internațional.

Accesează Esențial Covid-19 de săptămâna aceasta.

abonare

Știrile săptămânii 26 septembrie – 2 octombrie 2022:

  • Afectarea răspunsurilor imune mediate de interferonul de tip I și II determină virulența SARS-CoV-2 la persoanele vârstnice

Un studiu preclinic, publicat în Journal of Experimental Medicine, arată mecanismele care explică de ce persoanele vârstnice sunt mai susceptibile la forme severe de COVID-19: afectarea căilor de semnalizare în care sunt implicate anumite tipuri de interferon. De asemenea, sunt propuse intervenții terapeutice care pot ținti aceste mecanisme.

Răspunsul imun la SARS-CoV-2 este coordonat de un grup de proteine antivirale de semnalizare numite interferoni, care ajută la oprirea replicării virusului și la activarea diferitelor celule imune care pot elimina virusul din organism. Există trei tipuri diferite de proteine interferon, cunoscute sub numele de tipurile I, II și III, iar cercetătorii au estimat că până la 20% din decesele legate de SARS-CoV-2 pot fi atribuite defectelor de semnalizare pe calea interferonului de tip I (din cauza prezenței mutațiilor genetice sau a autoanticorpilor care blochează funcționarea corectă a interferonilor de tip I).

Pentru realizarea studiului a fost dezvoltată o nouă tulpină de SARS-CoV-2 care poate infecta șoarecii de laborator și poate provoca boli severe. Tulpina, care poartă mai multe mutații cheie găsite și în variantele Omicron, a fost deosebit de virulentă la șoarecii în vârstă, prezentând o replicare îmbunătățită și provocând decesul la animalele mai în vârstă în comparație cu cele mai tinere.

Datele arată că afectarea semnalizării pe calea interferonului de tip I, în combinație cu afectarea răspunsurilor imune mediate de IFN gamma pot contribui la cazurile crescute de forme severe de infecție cu SARS-CoV-2 la animalele de laborator în vârstă. Aceleași observații ar putea fi valabile și în cazul oamenilor. Deoarece interferonul de tip III poate înlocui parțial absența semnalizării interferonului de tip I, tratamentul combinat cu IFN-gamma și IFN-λ a fost capabil să protejeze aceste animale cu risc ridicat de boli grave și de deces.

  • O nouă metodă de testare a apelor uzate pentru SARS-CoV-2 permite detectarea simplă și rapidă a virusului chiar și în cazurile cu încărcătură virală foarte mică

O echipă de la Universitatea Hokkaido a dezvoltat o metodă simplă, rapidă și extrem de sensibilă pentru detectarea SARS-CoV-2 în apele uzate. Metoda EPISENS-S, care nu necesită echipamente specializate, a fost publicată în revista Science of the Total Environment.

În timpul pandemiei de COVID-19, Japonia a avut cel mai mic număr de cazuri pe cap de locuitor. Astfel, încărcăturile virale în apele uzate au fost, de asemenea, mai mici și mult mai dificil de evaluat folosind metode standard din cauza sensibilității lor scăzute. Cercetările anterioare au arătat că virusul SARS-CoV-2 a fost asociat cu solidele din canalizare, astfel încât acestea s-au concentrat pe dezvoltarea unei metode de analiză a componentei solide a apelor uzate.

EPISENS-S presupune centrifugarea probelor de apă uzată colectate pentru a separa toate substanțele solide din probe. Ulterior se extrage tot ARN-ul și se folosește revers-transcripția pentru obținerea ADN-ului complementar (ADNc), folosit ca matriță pentru amplificarea PCR.

Un set separat de probe a fost supus tratamentului cu polietilenglicol, urmat de extracția ARN-ului și transcrierea inversă pentru a sintetiza ADN-ul: metoda care este în prezent implementată pe scară largă în Japonia. ADN-ul obținut din fiecare dintre aceste metode a fost testat prin PCR cantitativ (qPCR). Rezultatele arată că EPISENS-S este de 100 de ori mai sensibilă decât metoda cu polietilen glicol, iar modificările în concentrația ARN se corelează cu numărul de cazuri raportate în orașul Sapporo.

  • Analiză ECDC: Creșterea cazurilor de hepatita A genotipul IB în Europa și UK

Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC) a publicat o nouă analiză asupra cazurilor de hepatită A (HAV – hepatitis A virus) genotipul IB identificate la nivel european. Peste 300 de cazuri au fost identificate în Austria, Germania, Ungaria, Țările de Jos, Slovenia, Suedia și Regatul Unit.

Agenția a avertizat că au fost raportate cazuri în septembrie, sugerând că lanțul de transmitere ar putea fi încă în curs de desfășurare și mai multe infecții au fost probabile. Datele epidemiologice și microbiologice de până acum sugerează transmiterea de la om la om și, de asemenea, alimentele contaminate ca posibile surse de infecție.

În iulie 2022, un focar alimentar a fost suspectat în asociere cu un restaurant din Ungaria, unde 16 persoane s-au îmbolnăvit de infecția cu HAV IB. Unele persoane au raportat consumul de supă rece făcută cu fructe de pădure congelate. În Marea Britanie nu a fost identificată nicio sursă clară de infecție, dar anchetele epidemiologice de până acum indică posibile infecții alimentare, pe lângă transmiterea de la persoană la persoană. Germania, Olanda și Suedia au raportat un total de nouă cazuri de infectare cu tulpini care corespund secvențelor tulpinii din Marea Britanie. Investigațiile acestor cazuri nu au găsit factori de risc clari pentru infecție, cum ar fi istoricul de călătorie sau consumul de fructe de pădure. Investigații suplimentare sunt în curs de desfășurare. În februarie, Ungaria a raportat un focar de genotip IB HAV. Un total de 161 de cazuri, majoritatea bărbați, dar și 22 femei, au fost confirmate cu această tulpină. Unele persoane infectate au fost bărbați din comunitatea LGBT,  sugerând transmiterea sexuală. Mai mulți pacienți au fost spitalizați.

Virusul este foarte transmisibil prin apă contaminată, alimente și pe calea fecale-orală între persoanele cu contact apropiat (de exemplu, contactele casnice, contactele sexuale și contactele din centrele de zi sau școli), cu o perioadă medie de incubație de patru săptămâni. Virusul este foarte rezistent la condițiile de mediu, precum și la mai multe metode de conservare, cum ar fi acidifierea sau înghețarea. Prin urmare, o posibilă transmitere prin alimente ar trebui investigată atunci când mai multe cazuri sunt raportate într-o perioadă scurtă de timp.

  • #EASD2022. Testarea pentru infecția cu enterovirus ar putea fi utilă în diagnosticarea diabetului de tip 1

O meta-analiză publicată la Congresul Societății Europene pentru Studiul Diabetului (EASD) arată o asociere semnificativă între infecția cu enterovirus și apariția diabetului de tip 1.

Enterovirusurile reprezintă o familie de virusuri cu localizare la nivelul tractului intestinal, dar care sunt responsabile pentru multe infecții la copii. Există peste 70 de tulpini diferite, care includ coxsackievirusurile din grupa A și grupa B, poliovirusurile, virusul hepatitei A și alte tulpini.

Noua lucrare prezentată la EASD este o actualizare a unei meta-analize publicate în 2011, care a arătat că persoanele care prezintă fenomene autoimune la nivelul celulelor insulare pancreatice au un risc de 4 ori mai mare de a avea o infecție enterovirală, iar cei cu diabet de tip 1, un risc de până la 10 ori mai mare. Pentru noua analiză s-au folosit tehnologii moleculare moderne pentru detectarea virusurilor, iar puterea de asociere a fost și mai mare decât lucrarea inițială și alte cercetări similare. Rezultatele au fost semnificative la cei cu o rudă de gradul întâi și cu un genotip HLA cu risc ridicat.

Conform autorilor, studiile viitoare ar trebui să se concentreze pe caracterizarea genomului enterovirusului în cohortele la risc, nu doar pe detectarea prezenței sau absenței virusului. De asemenea, rezultatele susțin dezvoltarea vaccinurilor pentru prevenția infecțiilor cauzate de enterovirus și a terapiei antivirale pentru prevenirea și reducerea impactului diabetului de tip 1.

  • Detectarea cazurilor de septicemie în mai puțin de 2,5 ore, facilitată de un nou tip de test care nu necesită culturi

Un nou tip de test poate îmbunătăți semnificativ timpul necesar pentru a detecta infecțiile bacteriene și fungice în sânge, permițând administrarea mai rapidă a antibioticelor. Strategie “bifazică” fără cultură permite amplificarea ADN-ului patogen direct, din doar 1 ml de sânge total, reducând timpul necesar pentru un rezultat la mai puțin de 2,5 ore, comparativ cu mai mult de 20 de ore folosind metode convenționale.

Standardul clinic actual pentru diagnosticarea sepsisului și a infecțiilor sanguine rămâne cultura sanguină urmată de amplificarea și detectarea acidului nucleic cu ajutorul PCR. Adesea, în absența rezultatelor în timp util, pacienților li se administrează antibiotice cu spectru larg, foarte puternice, fără nicio stratificare, crescând rezistența la antimicrobiene și apariția agenților patogeni rezistenți la medicamente.

Testul evaluat în studiu implică o tehnică nouă care permite uscarea sângelui în mai puțin de 10 minute la 95°C. Liza termică îmbunătățește porozitatea rețelelor microfluidice și nanofluidice din matricea sângelui uscat, ceea ce permite enzimelor să acceseze ADN-ul patogen și să inițieze amplificarea la rezoluție e moleculă individuală, reducând astfel necesitatea purificării convenționale a ADN-ului.

Studiile de validare, care au utilizat 63 de probe din sânge integral, demonstrează concordanța în ceea ce privește sensibilitatea și specificitatea cu rezultatele clinice de laborator care au utilizat culturi din sânge și PCR.

Esențial Covid-19 și alte amenințări de sănătate publică