ÎNREGISTREAZĂ-TE. Conferința de Medicină Personalizată 2021 – Revoluția biologică în contextul celei de-a 4-a revoluții industriale
Centrul pentru Inovație în Medicină organizează cea de-a 6-a ediție a Conferinței sale anuale de Medicină Personalizată, pe 16 Decembrie (10:00 CET – 11:00 ora României). Tema de anul acesta este „Revoluția biologică în contextul celei de-a 4-a revoluții industriale”. Pentru al doilea an consecutiv, conferința va fi virtuală. În acest context de pandemie, doar ideile mărețe pot trece granițele statelor și este de datoria noastră să facilităm transferul informațional. Conferința va avea două sesiuni: una dedicată „Progreselor genomice care au făcut diferența în pandemie și cele mai bune practici în supravegherea virală” și una dedicată „Medicinei personalizate în Planul de control al cancerului din România”.
Cine sunt speakerii?
- Prof. Dr. Angela Brand – Maastricht Economic and Social Research Institute on Innovation and Technology și Director al Centrului European pentru Genomică în Sănătatea Publică;
- Dr. Vinod Scaria – biolog, cercetător medical, pionier în medicina de precizie și genomică în India;
- Dr. John Kenny – coordonator al programului de supraveghere genomică virală din Irlanda;
- Dr. Angelique Coetzee – primul medic din lume care a consultat pacienti infectati cu varianta Omicron si a descris tabloul clinic atipic;
- Dr. Emma Hodcroft (TBC) – cercetător la Universitatea din Berna din Elveția în filogenetică și epidemiologie moleculară – unul dintre inițiatorii nextstrain.org.
Moderator:
- Dr. Marius Geantă – pionier în medicina personalizată în România, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină;

Citește și:
- Conferința de Medicină Personalizată 2020, în contextul Săptămânii Europene a Biotehnologiei
- Conferința de Medicină Personalizată 2019: Cum facem din inovația în medicină o prioritate politică?
- Conferinţa de Medicină Personalizată 2018: „Re-Gândim Medicina: prin inovaţie digitală și inovaţie analogică”
- Conferința de Medicină Personalizată 2017: “Cancerul trebuie să devină o prioritate reală pentru România și UE”