#LiverMtg18. Persoanele care utilizează droguri injectabile prezintă o rată crescută de vindecare a hepatitei C

  • Eliminare Hepatita C



Utilizatorii de droguri injectabile, care suferă de hepatită virală C (HVC), au un răspuns susținut la tratamentul antiviral. Aceștia au atins un prag de încărcare virală ce semnifică succesul tratamentului și lipsa contagiozității, comparabil cu rezultatele din populațiile neutilizatoare de droguri injectabile. Pe baza rezultatele preliminare ale studiului ANCHOR, prezentate în cadrul Congresului Asociației Americane pentru Studiul Ficatului – The Liver Meeting 2018, cercetătorii susțin includerea acestor pacienți în programe de tratament al VHC.

„Datele noastre demonstrează că persoanele care își injectează droguri pot obține răspuns viral susținut (RVS) cu o rată comparabilă cu cea a populațiilor neutilizatoare de droguri, chiar dacă aderența este imperfectă. Așadar nu există nicio justificare pentru a exclude de la tratament persoanele care își injectează droguri. De fapt, aceștia ar trebui să reprezinte o populație cu prioritate înaltă, deoarece injectarea de droguri este în continuare modul de transmitere principal al VHC în America. Tratamentul utilizatorilor de droguri injectabile va ajuta în prevenirea apariției de noi cazuri de HVC”, explică co-autorul studiului, Elana Rosenthal, co-directul al Programului de Cercetare Clinică al Hepatitei DC PFAP, Universitatea din Maryland, SUA.

Pacienții înrolați în studiu au urmat timp de 12 săptămâni tratament cu sofosbuvir/velpatasvir. Dintre cei 100 de pacienți înrolați (75% bărbați, 76% rasa neagră, 51% fără locuință stabilă), 59 au urmat tratamentul integral: 28 l-au finalizat la 1-7 zile de la data anticipată, 9 la 8-14 zile și 9 la mai mult de 14 zile.

abonare

Dintre cei 58 de pacienți care s-au prezentat la vizita medicală în săptămâna 24 a tratamentului, 52 au obținut RVS- adică materialul genetic viral nu mai este detectabil în sângele pacientului.  Rata globală de vindecare este astfel de 89,7%. Terminarea cu întârziere a tratamentului, chiar cu mai mult de 14 zile, nu a avut impact asupra RVS.

Despre hepatita C

HVC este o boală care afectează ficatul, ducând în stadii finale la ciroză, cancer hepatic și insuficiență hepatică. Este determinată de VHC, care se transmite mai ales prin contactul cu sângele unui persoane infectate.

Utilizatorii de droguri injectabile, precum opiozii, au un risc crescut de a fi infectați și de a transmite VHC. Mulți din aceștia sunt excluși din programele de tratament din cauza îngrijorării asupra abilității acestora de a urma planul de tratament.

Citește și: