Despre 2 iulie. Și lideri

  • Health literacy



Nu îmi amintesc foarte bine nici cum arăta, de nume nici nu poate fi vorba. Bărbatul scund abia se vedea din spatele ziarelor care tapetau efectiv chioșcul de ziare “de la autogară”. Cel mai bine aprovizionat, probabil, din oraș. În 1997, informația încă ajungea greu la oameni, principala sursă de știri adevărate erau ziarele, doar că dacă nu puneai mâna pe unul la prima oră riscai sa nu-l mai găsești niciunde în oraș.

În acea dimineață de 2 iulie 1997, am plecat de acasă către chioșcul speranței, un drum cam de 30 de minute făcut pe jos. Abia terminasem BAC-ul, al patrulea la cel mai bun liceu din Câmpulung Muscel (ceea ce a generat instant și expresiile: “al cui o fi?” și “un oarecare Marius Geantă”) și intrasem în cantonamentul de vară în vederea admiterii la Medicină: fizică, chimie, biologice. Și, în pauze, fotbal.

abonare

Ei bine, în acea dimineață, ținta avea un nume: ProSport, primul număr, ziarul care promitea să schimbe totul în presă, nu doar cea de sport. Până la urmă, avea să schimbe ceva mai mult: viețile unora dintre noi.

“Oare îl mai găsesc? Nu am plecat prea târziu de acasă? Dacă nu, iau toate chioșcurile la rând, trebuie să îl găsesc”. Și, așa cum se întâmplă de fiecare dată când îți dorești ceva cu adevărat, se și întâmplă: l-am găsit, ultimul exemplar, undeva ascuns printre celelalte (atât de multe ziare și reviste erau, încât pe tarabe nu puteai vedea altceva decât titlul).

Coperta “Dinamo ia tot” nu mi-a plăcut deloc, ca stelist activ la acea vreme, dar curiozitatea de a trece de prima pagină, de a vedea ce mai conține ziarul, m-a făcut să trec peste reacția emoțională tipică unui suporter.

În Câmpulungul acelor ani, ca și acum, era o concurență între gropile de pe străzi și cele de pe trotuare. Anii în care am parcurs pe jos drumul către liceu, zi de zi, mă ajutaseră să cartografiez gropile de pe trotuare, aspect esențial atunci când îți propui să mergi citind sau să citești mergând. Pentru că da, asta am facut: am citit încontinuu ziarul până am ajuns acasă. Și încă o ora după aceea.

Cu 10-10 la BAC la română scris-oral, la care se adaugă peste un deceniu de consum a tot ce mișcă în sport, nu doar în fotbal, nu se punea problema analfabestismului funcțional – cum naiba sa citești un ziar de sport in 90 de minute? Pur și simplu, atât a durat atunci – plus alte câteva ore recitirea lui, atât de mare era fascinația. Prosport era nu doar cel mai bine scris ziar din epocă, dar reprezenta unul dintre cele mai complexe produse ale gândirii umane autohtone la finalul anilor 90. În centru: pasiunea, talentul și dorința de a fi cel mai bun. Ulterior, ca student la medicină, ProSport devenise alternativa informală, pe sub bancă, în timpul plictisitoarelor cursuri scrise pe folii transparente și puse apoi pe un proiector, în amfiteatru.

Tot pe 2 iulie, dar în 2002, eram în sesiune la Medicină și am fost selectat pentru a fi intern la Prosport, în urma celui mai greu concurs pe care l-am dat: 400 participanți, 4 locuri, 3 probe (grilă, scris-creație, și interviu în grup cu liderii ziarului). Mai mult, am fost repartizat în departamentul de elită, reporteri speciali, unde se ajungea de obicei după ani buni de muncă în alte departamente.

Ar fi multe de spus despre acea perioadă, dar cred că esența este că acel an și jumătate, cât am rămas efectiv în redacție (ulterior am continuat un număr de ani să fiu editorialist extern), au contat pentru mine ca a doua facultate, primul masterat și primul doctorat, toate suprapuse și derulate în viața reală. Și ca locul în care m-am vaccinat împotriva pericolelor notorietății (în 6 luni, aveam a 5-a cea mai mare notorietate din echipă) și unde am învățat că sloganul “Campionii presei sportive”, folosit la lansarea ziarului, era de fapt o realitate, în care m-am imersat și nu am ieșit niciodată, chiar daca drumurile s-au separat fizic la un moment dat.

Știam că liderii și campionii se nasc, doar că Prosport mi-a arătat și cum îi recunoști și cum poți deveni unul de-al lor, orice ai face în viață.


Dr. Marius Geantă
Despre oameni, viață, știință și inovație.

Mă puteți urmări și pe:

Citește și: