Am revenit la „normal”, doar că…

  • Health literacy



Am revenit la “normalul” din ianuarie 2020, mai puțin inflația și puterea de cumpărare (dar pentru analiza asta există alți experți), dar pandemia a catalizat fenomene (biologice, de sănătate publică sau administrative) cărora trebuie să le acordăm atenția pe care o merită (fără a ne panica, evident):

  • Cazurile de hepatită de cauză necunoscută, care se acumulează în fiecare zi – 449 de cazuri acumulate în Europa până pe data de 16 iunie, cu 48 mai multe decât cu o săptămână în urmă. Cel puțin 19 copii au avut nevoie de transplant până acum.
  • Explozia epidemică de infectări cu variola maimuței – 2.103 cazuri raportate la OMS pe 17 iunie, 83% din cazuri în Europa. Majoritatea cazurilor identificate până acum apar la barbați care fac sex cu bărbați. Alte rapoarte sugerează un număr dublu de cazuri, confirmate sau probabile.
  • Izolarea, pentru prima dată din 1984, a virusului poliomielitic în apele uzate din Londra. Este prea devreme pentru a avea mai multe informații și ipoteze asupra acestui fapt, dar episodul în sine arată nivelul de performanță (și alertă) al sistemelor de sănătate publică maturizat în pandemie. Marea Britanie rămâne referința în Europa.
  • Una dintre cele mai grave explozii epidemice de meningită la adulți din istoria SUA (24 cazuri înregistrate și 7 decese) la bărbații gay și homosexuali, ceea ce a determinat CDC să recomande ferm vaccinarea anti-meningococică a bărbaților care fac sex cu alți bărbați dacă trăiesc sau se deplasează în Florida (locul exploziei numărului de cazuri).
    Cum spuneam la început, nu trebuie să ne panicam, dar trebuie să păstrăm un nivel ridicat de vigilență (sau doar curiozitate științifică).

Dr. Marius Geantă
Despre oameni, viață, știință și inovație.

Mă puteți urmări și pe:

abonare

Citește și: