Podcast #Știința360. Dr. Marius Geantă, despre eficacitatea vaccinării anti-HPV cu o singură doză

  • Podcast



În cadrul ediției de pe 2 mai 2023 a emisiunii #știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți ale domeniului medical.

Iată care sunt știrile săptămânii comentate în acest podcast:

  • Vaccinarea anti COVID-19, esențială pentru prevenirea bolii chiar și după tratamentul cu antivirale orale de nouă generație

„Vorbim despre antivirale orale dezvoltate după identificarea SARS-CoV-2. Nu vorbim despre favipiravir sau alte antivirale care erau folosite înainte pentru alte boli. La momentul în care aceste antivirale orale au fost aprobate și au început să fie utilizate, a existat discuția <<în ce măsură pot să înlocuiască vaccinarea>> și a fost foarte clar că nu o pot înlocui și <<în ce măsură vaccinarea după administrarea de medicamente antivirale orale de nouă generație este eficientă și în ce grad>>. Răspunsul din știrea despre care discutăm astăzi este fără echivoc. Dacă vaccinarea urmează tratamentului cu antivirale de nouă generație, ea este eficientă în prevenirea bolii. Lucrurile sunt foarte ușor de înțeles și de explicat pentru că, în mod evident, administrarea acestor medicamente se face în contextul unui episod de boală, iar imunitatea care apare ca urmare a unei infecții, dublată de imunitatea oferită de vaccinare este cea mai potrivită pentru protecția față de COVID-19.

abonare

Cred că mai este un mesaj important – în continuare avem nevoie de genul acesta de soluții, de medicamente antivirale orale care să fie disponibile, în primul rând. România nu are disponibil principalul medicament antiviral. Pe de altă parte, este important să se continue studiile care să indice în ce măsură acestea sunt eficiente și față de variantele virusului care circulă în acest moment. Totuși, în România rata de vaccinare este scăzută, ceva mai mult de 40% cu 2 doze, deci riscul de a te infecta cu SARS-CoV-2 este mare.”

  • Vaccinarea anti-HPV cu o singură doză este la fel de eficientă ca vaccinarea multi-doză

„Este o știre bună pentru sistemele de sănătate în primul rând, pentru beneficiari, copiii de vârsta țintă pentru campaniile de vaccinare și pentru familiile lor. Nu este o veste atât de bună pentru industria farmaceutică pentru că este de la sine înțeles că dacă o singură doză este la fel de eficientă ca două sau trei, atunci și veniturile scad de 2 sau 3 ori. La urma urmei, ceea ce ne interesează este beneficiul pe care genul acesta de intervenții le pot demonstra pentru copii și pentru familiile lor.

Într-adevăr, campania de vaccinare anti-HPV din România este în continuare într-un con de umbră. În ultimii ani s-au încercat diverse variante în plan local. Sunt ONG-uri care au luptat în anumite județe și în unele puncte lucrurile s-au schimbat, mult mai mult în bine, ceea ce ne arată că avem nevoie de o nouă abordare mult mai aproape de fiecare persoană, individualizată și particularizată pe mediul social și pe ceea ce poate să influențeze la nivel individual de vaccinare. Cred că avem nevoie din ce în ce mai puțin de campanii dintre acestea naționale, lansate instituțional cu conferințe de presă, cu aceiași oameni care vorbesc despre aceleași lucruri pe care nu le-a ascultat nimeni în ultimii 15 ani. Care este probabilitatea să le asculte acum?

Poate eram tentat să critic faptul că nu există sau că nu avem o campanie de vaccinare anti-HPV activă la nivel național în acest moment, dar poate că este un lucru bun. Neavând această campanie deloc, este mai bine decât dacă am avea o campanie făcută prost, așa cum au fost majoritatea campaniilor de vaccinare din România. Acum suntem în momentul în care și la nivel european acesta este primul an în care vaccinarea anti-HPV este promovată activ ca parte din componenta de prevenție a Planului European de Luptă Împotriva Cancerului și ar fi păcat să vulnerabilizăm acel moment de mare oportunitate prin campanii inițiate și conduse prin modurile pe care toți le cunoaștem și care ne-au adus în punctul în care suntem acum. Din câte știu, aceste campanii, la nivel local, au avut o abordare care a inclus, pe de-o parte componenta medicală, medicii de familie, dar în același timp a inclus și comunitățile de părinți iar aceste activități s-au desfășurat în școli. Este un efort care nu s-a văzut pentru că a rămas pe sub radar, este genul de activitate care va continua într-un proiect din care suntem și noi parte în următorul an și jumătate.

Medicul de familie este persoana cheie în acest moment. Vaccinarea susținută de statul român presupune, evident, o cerere care trebuie depusă la medicul de familie de părinții copiilor care ar urma să se vaccineze. Medicul de familie înaintează această cerere către Direcția de Sănătate Publică. DSP-ul centralizează aceste cereri și trimit agregate aceste date la Ministerul Sănătății care strânge informații despre persoanele care și-au exprimat intenția de a se vaccina, moment în care începe achiziția de vaccin. Odată achiziționate vaccinurile ajung la DSP-uri, sunt preluate de medicii de familie și sunt invitați cei care au depus cererea să se vaccineze. Mie mi-a luat peste un minut să explic sintetic acest traseu, în practică durează câteva luni, chiar peste jumătate de an din momentul în care părintele își exprimă interesul de a vaccina copiii și până vaccinarea cu prima doză are efectiv loc.”

Alte știri discutate în emisiune:

Emisiunea poate fi ascultată și pe canalul de YouTube Raportuldegardă.ro:

Citește și: